Blog

Mă alungi
din dorinţa trupului
şi încerci descătuşarea
de amintirea
trăirilor întregi.

Împreună eram un cântec
cu sunetele dimensionate
pe un portativ,
tu solfegiai partitura
în fiecare dimineaţă
cu speranţa iubirii.

Când vibrează-n tine plăcerea
îndum

S-a stins o stea din stelele iubite
Ce-mi lumina cărarea spre izbândă
S-a extins deşertul durerilor zdrobite
Jefuitorii stau demult la pândă.

Prin arderea luminii ca o sfoară
Pe orizontul de iubiri şi vise
Singurătatea plânge şi-o să moară
Tot lăcrimâ

Prin sălcii vântul se scaldă în râu
Înfăşurat în propria intimitate udă,
Ca o fată prin lanuri de grâu
Cu maci roşii în braţe şi nudă.

Nărăvaş se împleticeşte în ramuri
Când lumina sângeră pe o floare,
Şi parcă prins în mreje şi-n hamuri
Adaugă arşiţe

Vreau să-ţi port sufletul în palmă,
Vreau să fii îngerul descătuşării
Neatins de păcatele lumii,
Cântecul nefredonat de nimeni
În dimineaţa floriilor,
O simfonie a unduirii formelor
Spre şlefuiri abstracte,
Nimbul de biruinţă al iubirii
Care se varsă

E albă noaptea şi-mi pare că pe drumuri
Se plimbă morţii lumii
În robe violete,
Ard stelele-n cenuşa stropită cu parfumuri
Prin somnul dulce al-mumii
Mai trec gabriolete.
E atâta necuprindere în vârstă şi mă duc
Să pun sub nasul morţii
Fum greu de bu

Pe cocoaşa unui deal, ivit soarele
S-a aşezat la o pândă de seară,
Un pârâu îşi caută izvoarele,
Noaptea-i faţa pădurii de ceară.

Satul se plimbă pe uliţe întruna,
Veşnicia se adună într-o spiră,
Stelele râd, să nu supere luna,
Aerul zideşte curat,

Pescari tăcuţi,
doar stelele bârfesc
luna căzută în lac.

Pe muchia dealului,
drumul oaselor
Se înfundă în ţintirim.

Salcâmi înfloriţi,
un roi de albine
îşi alege regina.

Noaptea învierii,
cu ouă pictate
de mâna îngerilor.

Dealul cetăţii,
umbra Viteazului

După cuvinte, ţi-am simţit sufletul
Unde sunetele se îmbină cu cântecul inimii
Ca o fâlfâire de fluturi albi.
Apoi adierea şoptită a vântului,
Un plâns de nori peste obrazul tău
Aşează încet semnele iubirii
Şi un sărut rubiniu
Cu o voinţa furată,
Di

O poartă deschisă între buze
Răvăşite de roua aşteptării,

Cântec în frunză pe suflete
Cu miros de neputinţa împotrivirii,

Adieri de îngeri cu foc

Peste lipsa de amintiri,

Ardere incandescentă în trupuri
Care varsă esenţe în forme,

Dulce împreunare de simţ

ai desţelenit
suflete,
când umblai prin gări
neştiute.
mi-am împrăştiat gândurile,
le-ai fulgerat
cu ochii tăi
marini.

sunt curcubeul
de culori furate
din zâmbetul tău
aromitor,
cristale de emoţie,
în sărutul fierbinte
sângerand petale,
dulce împre

Nu-ţi mai pictez formele

Cu pete de clar-obscur,

Nu-mi mai aleg cuţitul

Cu care ucid culorile.

Te înalţ în lumină,

Cu aripi de înger

Şi scânteiez o lacrimă

Să mă ierţi.

Învaţă-mă să zbor

Prin visele tale,

Cu cântece curate

De menestrel.

Şi iartă-mă, iartă-mă

Pent

Înflorit clipocitul buzelor
Sorb sărutul,
Împreunare dulce de esenţe.
Înfrânat de sârguinţa poftei
Mă ascund în el,
Încerc să ies la suprafaţă
Uşor, leneş,
Ca să nu fugă,
Îi beau savoarea
Ca pe un vin
Sângeriu
Şi mă pierd cu totul
Ca un meteor,
C

Iarna cu potcoave argintii de gheaţă
Plânge după colţuri cânt de despărţire,
Şuieră-n tăişuri vântul alb subţire
Soarele-şi ascunde razele în ceaţă.

Lacrimi plumburii varsă un nor sarcastic
Păsări să-nfioare din grăbite triluri,
Care joacă farse ierni

Vraja nopţii cade în aerul aprins
O aripă de catifea pe vis scrobit,
Hoţul fericirii scăpat mereu neprins
Nici nu ştiu să fi înţeles cât ne-am iubit.

Mistere încopciate, file rupte
Scrise subţire cu peniţa iubirii,
În aşteptare zbor clipele abrupte

Cât de mult rabdă timpul malurile
prin care se scurge egal,
cât de mult rabdă viaţa vremurile
prin care se stinge inegal,
este o întrebare cu două răspunsuri paralele,
care se vor întâlni atunci când vor fi pe o linie,
o linie a absenţei, dintr-o lum

Prin lacrimile norilor, se strecoară curcubeul
Ca o pană de păun arcuită peste munte,
Soarele a rămas pe partea opusă
Să umezească cu raze teii înfloriţi,
Chiar şi păsările s-au oprit din triluri
Să inaugureze sfânta împlinire
A visului rămas printr

Va veni o vreme când păsări nevăzute
Vor rosti discursuri pentru limpezirea tăcerii,
Gândurile vor dormi în leagăn de salcie,
Pentru că nebunii, fug în scoica lumii
De câinii pământului.

Abia atunci voi gusta în mărul soarelui
Dulceaţa din vârsta ierb

Nu mai vin
ninsorile luminii,
pe care le sărutam
pe un ochi de geam,
în aşteptarea ta
dureroasă
şi lungă,
ca un vis neîmplinit.
Am remuşcări
de fată bătrână
în dimineaţa
de florii.

Nu mai vine luna
să-mi spună
la fereastră,
mă duc în gradină
şi o

Reînnoieşte-mă doamne-n iubire
Prin rugăciune îmi primeşte gândul,
Minunea ta sa-mi mângâie-n privire
Putere de cuvânt în ani de-a rândul.

Cu rodu-nţelepciunii mă cuprinde
Credinţa-mi fie casă de ajutor,
Lumina învierii mi-o aprinde
Şi îngerii să-ţ

Ne cheamă iubirea ucisă devreme,
Ne înfăşoară pustiul tăcerii adânci,
Să fim doi străini ajunşi la extreme
Cu sufletul împietrit în genune de stânci.

Ne plânge sărutul, vremea se pierde
Se furişează imaginile-n lucruri,
Se frâng amintiri în cascade de