Blog

Toate se duc în ţărâna din mirişti
Să simtă urma de ţăran pe glie
Împovărat de gânduri şi restrişti
Despovărat în cântec de ciocârlie

Toate-s ca o cămaşă de piele
Să-mi soarbă sudoarea din spate
Să-mi ardă lumina din stele
Pe râuri cu albii în stâncă

Am plecat din anotimpul umed
să decupez o poartă prin întuneric
pornit să te caut cu picioarele goale
prin locuri cu flori mirosind a fete mari
îmbrăcate-n rochii curate miruite-n tămâie
când se retrag în seminţele din care au provenit.

Păsări nevăzut

Înălţăm în vazduh zmeul, vântu-i frânge zborul
cu o linişte smulsă copilăriei,
sub aripi se nasc aşteptări prin care se ridică
visele clădite pe aer.

Speranţele învinse ne împing în focul căutării
nu se pot stinge cu apele ploilor
spargi tiparul cuvin

Nu mă mai apasă greutatea gândului tău

Remuşcări nu mai am,
Mâinile-mi sunt libere de sarcini
Pot să incomodez cu ele pe oricine
Fără să-şi facă iluzii.

Hulubii mi se aşează pe umeri
De bucurie,
Câmpiile mele sunt invadate de sturzi
Peste mantaua galbe

M-a căutat femeia de ploaie
Ochii mei au cazut în mâinile ei
Şi i-a mângâiat
A plecat îmbujorată de plăcere
Nu mai văzusem femei de ploaie
Şi vroia să facă dragoste
Aşa printre picături blonde
Ca nişte petale de trandafiri.
Nu ştiu dacă femeia de plo

am pus o avalanşă de ploi
să-mi spele rufele pe sârmă
le-am lăsat apoi să se usuce
o săptămână
apoi le-am strâns
mirat de miros
le-am aruncat în dulap
plictisit de singurătate
am decis să-mi omor ziua
spre seară ţipete în vecini
din cauza obsesiilor

când te caut nu te găsesc
când eşti acasă nu ştiu să te caut
şi alerg de nebun pe drumuri
iau gândurile cu mine şi mă învălui
în praful gros care se ridică la o simplă adiere de vânt
ochii, nasul, gura simt o arsură
mă târăsc cu durerea-n oase
într-o

Zilele mele împreună cu ale tale
aruncate pe funia de uscat rufe
aşteaptă flămânde soarele

în ele-mi încarc norocul în carul cu fân
şi pornesc pe drumul toamnei
să-mi aştern nopţile în mirosul proaspăt
şi să-mi oblojesc trupul cu apa lui
de toate răce

gândul femeii se realizase
dincolo de pragul închipuirii
căutarile lungi pline de întâmplări
îşi găsiră la vremea coacerii
bărbatul potrivit să-i poarte sâmbetele
care-i brăzdase trupul
de trei ori în caţiva ani
împlinindu-se pe sine

timpul a trecut,

Se tot întinde oceanul între noi
Şi tot mai multe ape prind al umple,
De parcă cerul s-a prăbuşit cu ploi
În toamna ce m-apasă dinspre tâmple.

De atâta vârstă înflorind aştept
Minunea ta să îmi destrame visul,
Că îmi înverzise ram de mirt în piept
Pre

Sunt dus din lume către lume
Cu o ninsoare prinsă-n zăpezi
Cum râu’-şi are umerii în spume
Cum te iubesc şi nu mă crezi.

Iau cercul lumii şi-l rotesc pe drum
Mai spre câmpii silvane şi-n oraşe
Cum laşi sub nasul morţii fum
Strivind în gând idei sinuci

Credinţei rotunde neîncăpută-n lut
Floarea soarelui, sărută faţa pâinii.
Împrăştiat fie-i gustul peste tăcerea casei
Soarele furat să-i fie pus în ochii miresei,
Spre bucuria fiilor şi a limbii nostre poftă.

Aşezaţi pe faţa de iarbă a ţării
Popas la u

Dacă vei auzi iarba,
să-mi pui in chimir o sămânţă de gând
şi-n traistă dor, în loc de merinde,
cine ştie, dacă pe drumul străin
vor mai înflori vise
cu rod.
Şi cine ştie,
dacă fântânile vor sta în cumpănă
şi nu vor fi secate de dor,
altfel, voi ador

Trecuse noaptea, umbră peste ape,
Şi trestii lungi ar fi ţinut în mână
Un timp egal cât irişii sub pleoape
Au adormit pe ghizdul la fântână.

Nu ştie timpul câtă dezlegare
În ierburi dus să se îmbrace mire,
A risipit prin spaţiu-n alergare
Să-i fie lum

În vise
petale albe
se scuturau pe cărare,
şi-şi tremurau pe rând
frunzele,
plopii batrâni.

Sunet de viori
îmi înflorea în auz
melodii uitate
în tăcerea cuvintelor
abandonate,
striveam fugar
un gând,
căutarea mă instiga
la violenţă
în gesturi
şi-mi ba

De la genunea lumii
Înainte de a ţi se naşte muma,
Când universul se crea pe sine
Şi apoi omul,
Tu ţi-ai muiat degetele şi pana
În sângele neamului tau
Şi l-ai binecuvântat
Pentru a se întrupa în poeme.

Dupa mersul soarelui
Rotund ai tânjit
Şi te-ai n

Clipele să le străbat cu bărbăţie
Nu vor în nici un chip să mă mai cheme,
În mine parcă port o drumeţie
Din noaptea cu trăiri extreme.

O ură parcă îmi ocupă gândul
Mai sunt atâtea vise să împlinesc,
Şi mă zdrobesc de stavile de-a rândul
Numai să pot s

Sunt în foişorul de foc imaginar
Să văd cum îţi ard călcâiele,
Şi un fulger albastru
Urcă în sângele tău albastru
Clocotind a fructă coaptă.
Trupul ca un plop cu frunze tremurate
Se-nfioară de o dorinţă ascunsă
Şi-mi mângâie gândul,
Paşii tăi vor tr

Strop de vin pe buze arse
Toamna ne desfată-n cupe,
Un sărut cu joc de farse
Vine gândul să-mi ocupe.

Tu vei înflori pe geana
De lumini în râsul lunii,
Eu goli-voi damigeana
Să mă îmbăt precum nebunii.

În fântâni cu ceru-n apă
Îţi voi desena făptura
Pâ

De-ţi cade un strop din crugul vremii
Prin somnu-abia cântat în frunză,
Săruţi o buză de izvor aprinsă,
Cuvântul scutură pe ruguri stele
Muşcat de o carnivoră travestită.
Numai caii albi nepotcoviţi de lună
Vor călători prin noaptea de corolă,
Până c