Blog

Frunzuliță bob năut

Plânge cânt de peste Prut,

Plânge cânt și dor de țară

Că cei răi nu vor să piară!

Că mulți tare-au încercat

S-alunge dorul din sat

Și să-l înece în mare

Să-și uite-ale lui hotare!

Dar ce-i dorul vinovat

C-a fost dus și-nsingurat?!

Cum să

Ies la paradă cu trufia

Și-și ung cu ironie zâmbetul,

Crezând că-i bună coregrafia

Filmului mut acrit în prezentul

Intoxicat de carigrafia

Urzită încetul cu încetul.

Ies la paradă cu trufia

Și-și ung cu ironie zâmbetul

Impertinent din fotografia

Pe care-o a

Simt cum roade tăcerea prin sânge,
de-o să scot în afară toate acumulările turbate
ca o avalanşă declanşată pe neaşteptate
acoperind pe cei vinovaţi şi pe alţii.

Aşa-mi creşte imaginea cu o stea,
mă descarc de îndrăzneala tăiosă
ca un râu revărsat pes

Se duse mama peste drum, în sat,
Să povestească lumii câte mi-a lăsat;
Pe la vecinii moşi, pe la sărmane rude
Se duse într-o zi, cu o strachină de dude.

A luat la ea în sân din mine o bucată
De dragă ce-i fusesem - prima fată -
Şi alte bucăţele în pum

Doamne mă dor toate poeziile

Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers

Dar din dar se face raiul-
spune-o vorbă din bătrâni.
Pe pământ ne ducem traiul
ținând inimile-n mâini.
Dar din dar facem Edenul
Am uitat să oferim!
Așteptăm să vină trenul
cu iubiri fără să fim
angrenați în vreo iubire.
Suntem egoiști și goi,
pierdem sentime

În dimineața rece,  

Lângă o cafea cu caimac, 

Ceva, cred, se petrece,

Însă nu simt, căci sunt buimac.

Îmi aprind o țigară

Și trag un fum precipitat.

Oare am dat-o-n bară

Sau sunt un păcălici ratat?

Răspunsuri, scrum, întrebări

Încurcate-n scrumieră

Așteaptă

Mi-ai luat toată lumina dimineții cu ochii tăi lacomi
semeni tot mai mult cu o gaură neagră
în care absorbi totul din jur
deformezi spațiul și timpul
încalci toate legile fizicii
adunând în tine
într-un spațiu mai mic decât un nasture
o masă de materie ma

Din prisma locaţiilor pe unde ne duc paşii
privim uneori o margine de conştient
seamănă cu un trotuoar doar că
nu este gri şi nici nu are bordură cu pietre
egalate ba din contră! că sunt locuri pe unde
te-mpiedici şi nu ştii cum poţi cădea cu totul
pe p

Mi se terminase vocea.
După ce m-a aruncat în lume
mi-a rămas
doar un izvor de sărătură
de împărţit
între zile şi nopţi
cu pielea ridată a obrajilor,
cu marginile crăpate ale buzelor,
cu dosul palmelor uscate
şi câţiva paşi
fără emoţia unui nou răs

Mă tem că primavara nu vine,

Stau liniștită în a mea casă.

Fugea hoața departe de mine,

Este o zi frumoasă, mai geroasă.

Fulgii aleagă și tot încearcă,

Să-mi fure doar un zâmbet.

Acoperă totul repeda de parcă,

N-aș ști ce face vântul șiret.

Liniștit ticăie

Ninge-ntruna cu probleme

Pentru noi și peste țară,

Așteptăm, plini de dileme,

Să se facă primăvară.

Încurcați printre embleme,

Veșnic picăm de ocară.

Ninge-ntruna cu probleme

Pentru noi și peste țară.

Viața parcă-i prinsă-n cleme

Și mai-mai cred c-o să sară

TEMPLUL POEZIEI

Aceles-s răstignite pe ceasul durerii,
iar timpul a măcinat secunde uscate
și sunt aproape plini sacii depărtării,
cusuți la gură cu fire de dor înfocate.

Pe cadran o duzină de numere triste, 
ce lăcrimează-n diminețile flămânde,
chiar dacă

Înapoi

Înapoi în casă lângă sobă,
Ne-a cuprins astenia devreme,
Iarna s-a-ntors cu geruri și ploi.
La ghete, palton, umbrelă... ’napoi.

Vișinii, meri, prunii și cireșii
Au avortat petalele dintâi
Ivite-n primăvara infamă,
Virgină, nedorită de noi
În vr

acrobații

 pe coardele elastice ale justiției;

 judecătorul și juratul sunt

spectatori-

 în cutia de carton,

 netulburat e

 omul străzii.

fața

 libertății destrăbălate

 tot mai schimbătoare;

crăpate-s casele-

 alergând de colo-colo,

 gest contestatar

 în stuctu

Eu nu râvnesc la vreo coroană 

Căci am coroana mea de spini 

Şi fruntea toată mi-i o rană 

Din truda mea prin mărăcini… 

Eu nu râvnesc la vreo coroană 

Căci moştenesc un biet ogor, 

Averea mi-i o simplă pană 

Şi-o filă smulsă din cotor. 

Eu nu râvnesc la v