tremur în inima-mi înmugurită
acum la sfârșit de Marte
îmi simt tot mai alunecoase cărările gândului
zăpada îmi îngheață frunzele zilelor
degetele dimineții
cu care amestec cuvintele acestea încremenite
ca niște sloiuri
cum de-am putut fi atât de imp
Toate postările (22518)
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.
De se joacă umbrele cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-şi tremură frunzele-n aer.
Tăcerea se-nfăşoară-n tristeţe
sub semnele unor zodii străine
fără
Ţine-mi Doamne, mâinile într-ale Tale,
dacă nu pot strânge în căuş petale,
să nu se furişeze printre păcate
ce-n suflet, ca vântul se pornesc a bate!
Ţine-mi Doamne, picioarele pe cărare,
să nu-mi strâmbe mersul vreun gând oarecare,
răsărit din vreo idee
Pe uliţa noastră nu va ateriza un Boeing niciodată.
Nici vreo limuzină sofisticată nu va opri la noi în poartă,
Tată, nici vreun OZN nu se va prăbuşi peste piersici
În grădina din spatele casei, cât încă mai eşti pe aici.
La noi, doar dricul cunoaşte pr
ea îmi arată inima
dincolo de care îmi caut
cerul zugrăvit în cuvinte
unele albastre altele verzi
ca sărutul primăverii
ce-mi tapetează inima
cu lumină
iau cuvintele ca pe
o sfântă dumicare să-mi hrănească ochii
caut fulgerul
să-mi spintece trupul
în
nu eşti de acord cu niciunul
şi crezi că sunt făcute de formă,
nu vtri să ţinem cont de reguli
ca nişte copii fără părinţi.
Avem, şi lucrurile se complică
nu pentru că-i avem ci pentru că suntem
nemulţumiţi de ce se î
de parcă moartea i-a scos
de sub năvoadele grele
uncheșii sunt amândoi
ca două bujii arse într-un piston
negri şi uscaţi
de trecerea timpului
par să aștepte noaptea
în care cerul
îşi desface mantia
să prindă pe braţe praf stelar
apoi ziua
curcubeul să
Într-o zi, bătrâna iarnă
Dă semne de oboseală.
Se sucește, se răstoarnă
Și devine brusc cam pală.
Mugurașii nu înțeleg
Cum a obosit crăiasa.
Eu pe ghiocel îl deleg
Să-i analizeze casa:
– Poate că n-a plătit gazul
Și-a răcit, e bolnăvioară.
– Săraca-i arde ob
pietrele se rotunjesc şi ascultă
cum fuge praful
din spate vântul îţi flutură părul
soarele cade pieziş pe trup
cu săgeţi înfipte-n lut.
timpul se scurge topit ca ceara
aproape că râde
pe gura ta arsă de sete
dr
Am învațat să merg pe drum curat
Chiar dacă de multi este uitat,
Am învatat să veghez
Și răul departe să-l îndepartez.
O stancă sunt, am fost mereu,
Neclintită în drumul meu.
Am învățat să iert
Cum floarea iartă vântul rău.
Mi-am dus liniștită povara m
se vor zări alte orizonturi
mai albastre în depărtare.
Înfloresc în rotunjimile trupului
unghiuri în mişcare
cu reflexe carnivore.
Cu o dragoste bogată şi fierbinte
privesc uimit schimbarea
nevoit s-o urmez.
Ursuză și scârbită, Amneris fixa cu încăpățânare plasma imensă din salonul în care își petrecea zilele și se străduia să se refugieze psihic în vidul mintal, pe care îl crease cu ajutorul unor elaborate și complicate tehnici psihologice, dar disp
În culoarea dulce-a iubirii
O lacrimă caldă s-a-ncurcat
Pe traiectoria clipirii.
Nu sunt prea sigură, m-a pișcat?
O fi ea solul fericirii
Sau ochiul meu e prea încărcat?
În culoarea dulce-a iubirii
O lacrimă caldă s-a-ncurcat
În anotimpul șlefuirii.
Sentime
Să-i văd degetele cum apasă pe clape,
S-aplaud iubirea unei regine schiloadă
În arderea din care nimic n-o să scape.
În câte galaxii străluceştese alba stea
Şi câte altele rotind pe cer au rămas,
Cepusculul
adevărul meu, adevărul tău,
adevărul lor,
toate sunt adevăruri absolute,
demonstrabile… (matematic),
le aflăm pe măsură ce le înțelegem,
trăim cu ele,
murim cu ele,
nu îndrăznim să privim mai departe,
să le confruntăm cu matematica Cosmosului
care opereaz
Din nişte planuri geometrice aşezate
dezordonat într-o stea oarecare din galaxie
se desprindea cândva un întreg compus
dintr-o închipuire de suflet-pereche
ce-mi citea un răvaş despre o iubire unică
pictată în cadrul unei rame pe-o pânză
dintr-un materia
TAINICĂ ARVUNĂ
Deseori, gândul ia conturul pașilor tăi
și-n atingeri suave rătăcim împreună,
emoțiile se topesc sub ale inimii bătăi,
apoi gândul primește tainică arvună.
Rătăcim prin gânduri fără de oprelișți,
foșniri mătăsoase ca pânza de catarg,
gândul n
rânduite frumos în pagină
asemenea unor bobi de rouă pe corola florii
arome rispirând.
Între cuvinte şi noi sunt fagurii de dorinţe,
mierea lor s-o guşti cu ambrozie,
şi trupul mlădios de sălbatic.
În salon lumina
Înainte de Unirea de la 1859, satul Verşeni (baştina mamei lui Mihail Sadoveanu) era una dintre numeroasele moşii ale domnitorului Mihai Sturza, iar satul vecin, Miteşti, era veche aşezare răzăşească. Pe vremea aceea, biserica la care se înc
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!