Blog

tremur în inima-mi înmugurită
acum la sfârșit de Marte
îmi simt tot mai alunecoase cărările gândului
zăpada îmi îngheață frunzele zilelor
degetele dimineții
cu care amestec cuvintele acestea încremenite
ca niște sloiuri
cum de-am putut fi atât de imp

Ţine-mi Doamne, mâinile într-ale Tale,
dacă nu pot strânge în căuş petale,
să nu se furişeze printre păcate
ce-n suflet, ca vântul se pornesc a bate!

Ţine-mi Doamne, picioarele pe cărare,
să nu-mi strâmbe mersul vreun gând oarecare,
răsărit din vreo idee

Pe uliţa noastră nu va ateriza un Boeing niciodată.
Nici vreo limuzină sofisticată nu va opri la noi în poartă,
Tată, nici vreun OZN nu se va prăbuşi peste piersici
În grădina din spatele casei, cât încă mai eşti pe aici.
La noi, doar dricul cunoaşte pr

ea îmi arată inima
dincolo de care îmi caut
cerul zugrăvit în cuvinte
unele albastre altele verzi
ca sărutul primăverii
ce-mi tapetează inima
cu lumină
iau cuvintele ca pe
o sfântă dumicare să-mi hrănească ochii
caut fulgerul
să-mi spintece trupul
în

de parcă moartea i-a scos

de sub năvoadele grele

uncheșii sunt amândoi
ca două bujii arse într-un piston
negri şi uscaţi
de trecerea timpului
par să aștepte noaptea
în care cerul
îşi desface mantia
să prindă pe braţe praf stelar
apoi ziua
curcubeul să

Într-o zi, bătrâna iarnă

Dă semne de oboseală.

Se sucește, se răstoarnă

Și devine brusc cam pală.

Mugurașii nu înțeleg

Cum a obosit crăiasa.

Eu pe ghiocel îl deleg

Să-i analizeze casa:

– Poate că n-a plătit gazul

Și-a răcit, e bolnăvioară.

– Săraca-i arde ob

Am învațat să merg pe drum curat
Chiar dacă de multi este uitat,
Am învatat să veghez
Și răul departe să-l îndepartez.

O stancă sunt, am fost mereu,
Neclintită în drumul meu.
Am învățat să iert
Cum floarea iartă vântul rău.

Mi-am dus liniștită povara m

   Ursuză și scârbită, Amneris fixa cu încăpățânare plasma imensă din salonul în care își petrecea zilele și se străduia să se refugieze psihic în vidul mintal, pe care îl crease cu ajutorul unor elaborate și complicate tehnici psihologice, dar disp

În culoarea dulce-a iubirii

O lacrimă caldă s-a-ncurcat

Pe traiectoria clipirii.

Nu sunt prea sigură, m-a pișcat?

O fi ea solul fericirii

Sau ochiul meu e prea încărcat?

În culoarea dulce-a iubirii

O lacrimă caldă s-a-ncurcat

În anotimpul șlefuirii.

Sentime

adevărul meu, adevărul tău,
adevărul lor,
toate sunt adevăruri absolute,
demonstrabile… (matematic),
le aflăm pe măsură ce le înțelegem,
trăim cu ele,
murim cu ele,
nu îndrăznim să privim mai departe,
să le confruntăm cu matematica Cosmosului
care opereaz

Din nişte planuri geometrice aşezate
dezordonat într-o stea oarecare din galaxie
se desprindea cândva un întreg compus
dintr-o închipuire de suflet-pereche
ce-mi citea un răvaş despre o iubire unică
pictată în cadrul unei rame pe-o pânză
dintr-un materia

TAINICĂ ARVUNĂ

Deseori, gândul ia conturul pașilor tăi
și-n atingeri suave rătăcim împreună,
emoțiile se topesc sub ale inimii bătăi,
apoi gândul primește tainică arvună.

Rătăcim prin gânduri fără de oprelișți,
foșniri mătăsoase ca pânza de catarg,
gândul n

        Înainte de Unirea de la 1859, satul Verşeni (baştina mamei lui Mihail Sadoveanu) era una dintre numeroasele moşii ale domnitorului Mihai Sturza, iar satul vecin, Miteşti, era veche aşezare răzăşească. Pe vremea aceea, biserica la care se înc