Cam intortochiată istorie are semnul ăsta!

@

                      

 Originile interesante şi nebănuite ale simbolului ''@'', pe care îl folosim cu toţii.

 Simbolul @ (a-rond, „coadă de maimuţă”, „at sign – în engleză”), universal şi omniprezen

Te-am aşteptat

cu privirea prinsă-n începuturi

şi-o cupă cu vin roşu uitat între cuvinte.

la cumpăna dintre a fi şi a nu fi,

înfloreau umbrele iubirii

cu aripi tot mai străvezii.

Te-am aşteptat

cu ramuri înclinate spre apus

şi o ultimă floare  de toamnă.

în

                              În Hermanstadth cu ziduri înverzite

                              Și saltimbanci cu măștile pe față,

                              Turiști în grupuri bântuie prin piață

                              Cu capu-ntors din

Câte gânduri, şoapte-mi trec prin minte de la o vreme şi toate sunt trăiri şi când să le pun pe hârtie, totul e în zadar, ca un stilou fără cerneală.
Îi auzi scârţâitul, zgâriatul pe coală? Dacă te uiţi atent, îi vezi urmele, dar de ce să privesc şa

          De multe ori am meditat asupra fericirii, dar în ce priveşte nefericirea, nici nu-mi trece prin minte să o fac. 
          Ce este fericirea? Teoretic, am găsit două răspunsuri. Unul, ar fi că omul ar fi fericit, atunci când se simte împlini

Luna îşi poartă privirea

peste ochiul tăcerii,

indiferentă, îşi asumă

iluzoria lume a visului

făcând loc dorinţei.

 în ceasul aceasta,

cu aripa prinsă-n genele nopţii,

păsările focului s-au cuibărit în noi,

le simt chemarea-n umbra risipită;

val de fragilă

   Să nu-mi ştergi lacrima când o vezi. Ea e vie, doar eu (mă) trec. Ea

îşi sapă albia vieţii,

îşi lasă urma

(în)toarcerii timpului.  

Temă de vacanță: Relația dintre părinți și copil.

Madam explică pe înțelesul fetei:

− Bunica, trebuie să scrii și tu că copii trebuie sa fie mulțumiți față de părinții săi care îl educă, îl hrănesc, îl îmbracă, au grijă de el...

Din bucătărie, unde mă

   Nu. Nu ştiu să mă rog.

Nici în ne_cuvintele tăcerii, nici în tăcerea lor, a cuvintelor. (Cu)prins de gânduri,

mă ard,

mă rod,

mă dor

în umbra şoaptelor. Aştept.  

Era cald, înăbușitor de cald. Se auzeau doar bâzâitul gâzelor și sforăituri. Tataia și cei doi oameni tocmiți cu ziua dormeau sub căruță. Umbra singurului pom din capul locului adăpostea cei doi cai și o parte din căruță și se plimba pe jos, ușor, câ

          Călătorii geodezice – Suedia, 1997 (I)

          Printre vikingi și vechile lor toponime

          Moto: „Suedezii nu au mai dus un război de 200 de ani. De-ar şti ce-au ratat!” (aforism de Aleksandar Cotric din Incizii rapide, 2007)

Dacă e iubire, (mă) vei afla în spatele dorului cum se strigă. Ea nu se tace niciodată. Totdeauna găseşte drumul prin toate formele ei –
(ne)cuvinte, baliverne, tăceri şi lacrimi.
Ai văzut cum e lacrima iubirii? Te arde adânc, prin lăuntru, dar nic

M-ai (în)depărtat de mine până acolo.

-          Până unde?

-          Până unde tăcerea îşi tânguie tăcerea de dincolo de tăcere.

                                                                                                      24.06.2017

   Când nevoia de tine o să fie mai mare decât nevoia de mine,

mă vei afla înlăuntrul tău.

   Când şoaptele n’or să mai aibă glas, vei striga tăcerea de dincolo.

Alergam de mult unul pe lângă celălalt…

Acum, l-am apucat de chică și cu un zvâgnet m-am săltat în cârca lui…

A tremurat din toți rărunchii și s-a coțopănit pe picioarele din spate…

Eu am apucat cu amândouă mâinile de floacele de pe ceafă și i-am băgat

Privesc iar cu drag o floare,

Într-o zi minunată, senină,

Gingaşă se răsfaţă la lumină,

A furat din penel culoare.

Am cana cu compot plină,

Primesc de la copaci răcoare,

Simt a trandafirului candoare,

Cade pe masă o roşie vişină.

O melodie vie frumos zboar

Fă-mă Doamne, vârf de munte, să rămân cu capu-n nori,

Să am pletele cărunte când trec șiruri de cocori.

Fă-mă Doamne, vânt de vară răcorind amiezile,

Să contemplu din înalturi câmpul și livezile.

Fă-mă Doamne, rău ce curge, răcorind câmpiile,

Să mă scurg

Fido își cere drepturile. Adevărat, l-am cam neglijat!  

Sâmbătă. E o seară perfectă, vara s-a hotărât, în sfârșit. Îi pun zgarda şi începem a hălădui. După ce m-am lăsat târât prin toate boschetele îmi impun, ce-i drept, cu greutate, drepturile.

E o

Ne gâdilă şi ne-mping uşor de la spate

clipele care dansează invizibile prin spaţiu

în paşi puierili şi săltăreţi

inocente de noutăţile pe care ni le aduc

fără să rădă sau să plângă alături de noi

neavând o stare sufletească sau materială.

Îşi aleg trenuri