Blog

Umbrele nopții s-au întins iar pe Pământ, 

Adun mai multe amintiri într-un gând, 

În sufletul meu infloresc mulți trandafiri, 

Multe flori au rămas acolo printre amintiri. 

Stelele pe cerul nopții frumos strălucesc, 

Luminată de razele Lunii mă  trezesc,

Primavara înfrunzește frumos sufletul 

la fereastră călătorește acum vântul,

Prin vămile cerului se ascund stelele,

roi de fluturi colorați mângâie florile.

Stă vântul printre stelele primăverii, 

o lampă luminează gândurile privirii,

Pe frunzele primăver

Culmea blocajului: să te ascunzi după deget și să nu mai poți ieși;

Culmea melcilor: să facă partajul casei în mod egal;

Culmea delirului: să te culci în alb și să te trezești Dan Negru;

Culmea ghinionului: să dai colțul și să te îmbrâncească o muscă;

Cu

Încă de pe vremea când eram copil m-au fascinat coroanele copacilor puse în mișcare de acțiunea rafalelor de vânt. Priveam uimit legănarea inegală și, aparent, dezordonată a ramurilor, după fiecare rafală, căutând să înțeleg ceea ce se întâmplă în in

Calatorește în sufletul meu vântul, 

s-a încărcat de multe flori Pământul,

Strânge în tolba lui mai multe amintiri,

când strălucește un zâmbet în priviri.

Aud acum al vântului liniștită chemare,

se leagănă toate ramurile peste zare.

Un drumeț mai trist îm

Noaptea târziu becurile sunt stinse, 

 în sufletul meu stelele sunt aprinse,

În gânduri călătorește numai dorul,

dansează pe cer liniștit acum norul.

În amintiri suntem numai noi dansând, 

sub cerul înstelat adun multe în gând,

Aleargă pe foaia albă multe

Toamnele venite din trecut

se așează-n cuget către seară,

îmi aduc, cu vântul nevăzut,

amintiri lăsate într-o gară.

Aş fi vrut cu mine să le iau,

laolaltă să le am pe toate,

dar în gară încă mai veneau

trenurile pline cu păcate.

Ah, păcate, puse într-un nai

Umbrele nopții coboară iar pe Pământ, 

peste zări o rază a Soarelui s-a frânt,

Acum când cerul mai întunecat tace, 

adun în sufletul meu a primăverii pace.

Când visul se ascunde printre pleoape, 

numai stelele nopții îmi sunt aproape,, 

Umbra primăverii u

De-ai răzbi să mai ieși vie,

„Pasăre de colivie”,

De prin buncăre sinistre,

Și cu nașteri în registre;

Să inspiri doar aer pur...

Da e moarte prin prejur!

Ieși din adăpost când tunul

Se zdrobește ca nebunul,

De un lanț de forțe triste,

Bravând armele țarist

Am gonit din suflet mai multe tristeți, 

nu-mi plac ale lacrimilor multe săgeți,

Ascult al frunzelor verzi liniștit glas,

acum printre razele Lunii fac popas.

În sufletul meu infloresc multe culori, 

mă acopăr cu stelele cerului deseori, 

Ascund în suflet

In ceștile vechi de ceai timpul trece, 

ascult ale grădinii frumoase cântece,

Aroma amintirilor au rămas în suflet,

frumos mai este al petalelor balet.

Am șters astăzi praful de pe un album, 

aminturi plecate toate pe același drum,

A venit în grădină prin

O stea pe cerul nopții se stinge, 

trandafirul alb gingaș iar mă atinge,

Pe aleile mai triste, atât de pustii,

numai tu banca noastră bine o știi.

Mă gândesc mereu câți ani au trecut,

acum și sufletul meu este mai tăcut,

Privesc cerul și spun încet o rugă

Am scăpat

Prin oglindirea ei în apele Dunării, luna îi sfătuia să fie extrem de vigilenți, să nu vâslească cu zgomot și să se comporte întocmai unor bușteni purtați de valuri. Văzuse multe de când defila peste panglica groasă de apă, și nu își permit

Noaptea ne aruncă multe umbre infinite, 

trec printre rânduri clipele mai întârziate,

Tăcerea își despletește gândurile peste noi,  .

de o veșnicie călătorim noaptea amândoi. 

Prin mantia nopții o stea liniștită trece, 

vântul la geamurile noastre iar pe

Cu pași de clipe mici trece o adiere, 

dorm toți trandafirii albi în tăcere,

Gândul acum zboară iar în noapte,

se adună în suflet ale vântului șoapte.

Îmi amintesc bine de altă primăvară 

o stea încet, încet  la geam coboară,

Adesea rătacesc printre amint

Era sfârşit de noiembrie şi brume besmetice se lăţeau peste grădini orfane de necuvintele ei. Picăturile de ploaie căzute peste coroanele copacilor Şireadei plângeau în inima mea cu ecouri medievale: Luminiţa, Contesa mea! O căutam pe străzi şi pe po

Cu fruntea în mână mă gândesc la tine, 

privesc cerul după a frunzelor cortine,

Când seara pleacă norii se destramă,

stelele nopții mereu le aud, mă cheamă. 

Vântul acum scutură tare ramurile tăcerii,

aleargă la geamuri iar petalele primăverii,

Pe masă o

Frații, lacomi, nu erau,

Însă nu se digerau.

De-ar avea și iz prostia,

Ar făta și muscăria.

Dacă nu-l iubești,

Defecte-i găsești.

Strâgeți cât puteți,

De-aveți nouă vieți.

Eu îl bag pe porți,

El, în mamă, morți...

Mulți au mare grabă,

Când aud de treabă.

Trec repede toate zilele senine, 

peste câteva ore altă zi iar vine,

Prin gândurile străbătute de Lună,

multe amintiri  în suflet se adună. 

Pe cerul nopții o stea iar licarește, 

când la geamuri Luna se oprește, 

Acum visurile clipesc în amintire, 

numai