Blog

Aşa ne-am cunoscut

şi nu altfel;

eu, violină,

tu, penel,

ne prefăceam... era frumos!

Străini, fără înfăţişare.

Nu-mi judeca lacrima

greşind, când te iubeşte!

Nu-mi judeca vorbele 

încă nerostite.

Judecă-mi doar absenţa!

Nu vă pot ascunde, că eu sunt omul negru…
dar nu-i corect spus, că dispreţuiesc totul.
Dispreţul e-o formă de neînţelegere.
În răbdarea mea mă cam enerva... Luna!
Ştiu! O să-mi amintiţi acţiunile umanitare,
de ecologizare a Lunii!
Elevii de la Casa P

Doar tu iubito mi-aduci in inimă alinare

când veselă apari, soarele din nori apare

eşti trandafirul roşu răsărit în suflet

în nopţile reci,triste când mă visam poet

Ce poet ?, un amărât căutând fericirea

aşa cum pescăruşii rătăciţi caută marea,

ce iluzori

În noaptea neagră

În noaptea neagră şi curată
îmi cade greu somnul pe pleoape
şi câteodată mi se-arată
cât este moartea de aproape.

se-arată pajere de lună,
se scaldă noaptea-n adânci ape,
pe cer se-arată câte-o rună
ce mi se stinge pe sub pleoape.

se

VÂNĂTOREA

Când luna se rezemase în cornu-i
în vârful teiului bătrân din coastă,
cu frunza, tăvălug, între copite
mistreții coboară la balta albastră.

Grăsunii se pierd în lanul de grâu;
stau vânătorii momâi după leasă,
ochiul dilată pupila flămândă
de

AUTOGRAF

Am adunat filele, una câte una, între coperte;
așteaptă la rând să li se pună etichete,
să fie expediate la vreo editură.

În cuprinsul lor, înlăuntru,
eu – autorul –
programat în următoarea tură.

Totuși, e bine să speri,
atunci când ești năpădi

Aş vrea să fiu un magic nor

să pot uita acum cuvântul dor

acolo –n lumea ireală a stelelor

nu-i tărâmul ideal al lacrimilor

Care-mi şiroiesc în valuri pe obraz

pentru doi ochii supebi de turcoaz,

prin frumuseţea lor m-au fermecat,

mi-a furat repede inima ş

Sub graniţa minţii

şi-o limitare-a mişcării

sub ispita zborului,

încerc fraze cu litere noi.

Printre dureri sufleteşti intrate-n rutină...

caut vechi cuvinte smerite,

pentru rugăciunea ce-mi va dezlega braţele,

ca să-mi feresc voalul de pe ochi!

Trezeşte-mă, Doamne, din cumplitul coşmar
În care-mi port paşii de o viaţă-n zadar,
Zgâlţâie-mi patul unde dorm în neştire
Şi mistuie-n mine greaua frică din fire.

Trimite-mi puterea să revin lângă Tine,
Să împrăştii ce-i rău, să adun ce e bine,
Să pă

sonet-despre eternităţi repetabile

îţi spun cuvinte care n-au fost spuse
le scriu pe aer ca să nu le pierzi
din vechi iubiri la viaţă readuse
cuvinte blonde şi cu ochii verzi
îţi cânt sonetul, cel mai frumos cântec
cuvântul lege părăsit în zori
când

pastorală nocturnă

liniști stelare,

lumi fără nume,

clipe barbare

ce vor apune,

fețele lunii

șoapte de umbre,

ce-mi devin sumbre

precum nebunii...

un cer marin

albastru-lin,

stele zglobii

brodează ii,

ape ce curg

triste-n amurg,

vor curge-n mări

în depărtări…

aște

Poate-s doar umbrele, care mă contabilizează.

În camera sufletului, destul de mică,

aveam puţine lucruri, mai nimica.

Presimt că asta-i tot ce mai contează!

În camerele mari din inimă,

dedicate sentimentelor delicate,

abia acum am făcut curat.

Aici, era o

Un trandafir şi o femeie
îşi sărbătoreau întâlnirile.
Trandafirul privea femeia în ochi,
ochii ei clipeau de neastâmpăr,
se întrandafira la faţă de frumos.

Femeia privea trandafirul în culoare
el se înfemeia de aromă
cu mirosul ei fin,
la amândoi le s