Blog

Noaptea în care întunericul mi-e duşman
nu mă mai încălzeşte cu iluzii
apropierea ta e o depărtare de lumină,
clipele bat în tâmple la porţi nesigure
pe care nu le poate deschide vântul.

Pe dincolo trece calea ferată a tinereţii
şi nu întâlneşte nicio

Totuşi de ce ar fi omul o casă Pe care o
termină de zidit moartea Dacă între noi
se lăfăieşte absurdul cel de toate zilele De
ce atunci când îngerii au laringită Proştii
fac vocalize cu Dicţionarul Drepturilor Omu
lui Dragostea rămânând un autoportret
ra

ne putem curața de cuvinte
în toate diminețile când băutul cafelei
devine epopeic
am arta de a nu-ți face pe plac
de a bea dintr-o ceașcă minusculă
zațul clipelor/fâlfâit de berze în surdină/

în zile patinate cobor la demisol cu anxietatea
că praful z

Noaptea în marea ei tergiversare
n-a reuşit să negocieze
migrarea lunii către altă planetă
cum ar fi vrut luceafărul.

Întunericul ei a devenit maliţios
şi s-a şters pe frunte cu câteva stele,
urmează să se crape de ziuă
şi să se retragă ruşinat.

În ore

Locuiesc în fântâna timpului urcător
cu izvoarele cuvântului sub tălpi.

Îmi caut mai întâi uneltele, apoi scriu,
cu degetele mâinii stângi la tâmplă
ideile reci curg pe hârtie dezinvolt
îmbrăcate de sărbătoare.

Mă smulg din mine, ies în afară
ca un tre

Un descântec confuz pentru mireni
mă-ndemna, spre o sală de-aşteptare.
Într-o dimensiune superioară plânsului,
pe-o plantaţie de lacrimi genetic modificate,
ne-am aliniat visele astrelor noastre,
la nevoie minţind, din poziţii aplecate.
Asemuindu-mi

Gândurile se înghesuie în memorie,
se filtrează visele în sitele dintre orele tremurate,
în colţurile cele mai îndepărtate
rafturile sunt goale.

Amintirile prind patina timpului,
pasul de eliberare din chinga lor
este o alunecare în gol
spre un sfârşi

Cine nu este învăţat să facă o lectură cu sufletul, acela, este mai bine, să nu o facă.

Dincolo de cuvânt, sunt trăiri profunde prin care orice scriitor se eliberează. Este o terapie care pregăteşte paşii pentru un drum în continuă ascensiune. Este un

”Sufletul a zburat deja, demult. Are aripi cât cerul. Îşi va mai opri, o clipă, zborul când se odihneşte în altă colivie-trup, pe pământ...”

A scrie despre poezia lui Marius Iulian Zinca nu este deloc simplu, având în vedere că despre poemele lui au s

Se vor naşte multe ambiţii,
timpul se va rostogoli peste noi,
oasele din trupul nostru se vor întări
şi vor cânta din fluier
ajutate de vânt.

N-o să se mai ştie nimic despre fluturi,
despre aerul uşor de sub aripi,
privirea se va adânci în depărtare
u

După înjurături contra prafului stelar,

în fiecare noapte, un consiliu astral

mă vizitează, pentru un simplu audit...

ca să-mi spună: că nu fac nimic cu ochii!?

Că sunt atins de duhul rău al privitului,

în culori adormite!?

Port pălărie, ca să pot privi oa

Cu o poveste spusă cu har
seara poţi adormi copiii mai devreme
şi ei o vor continua în vise
într-o lume fascinată de întâmplări.

Cu prezenţa ei mama înfrumuseţează cuvintele
într-o alunecare de miere pe buze
până chipurile lor se luminează
şi genele s

                                                               Felicitări fierbinţi, dle.Bunget!
                                       Orice comentariu ar semăna cu o culegere de elogii ce nu vă vor lipsi, neapărat!
                               

Ca la o nuntă
în care se fură mireasa şi nu se mai aduce înapoi,
toată orânduiala şi distracţia-i terminată,
nimeni nu ştie la ce să se aştepte.

Aşa se-ntâmplă şi cu încrderea în promisiuni,
sunt un fel de fond pentru ten
sub care se ascunde golul aco

Am început ziua, cu rostul ucis!

Un timp curbat strâmb...

mă tăvăleşte prin jungla istoriei:

ba sunt călăul neînduplecat

ridicând securea ce se transformă în telecomandă,

ba sunt soldatul perfect, aruncând napalm;

părul îmi creşte brusc

şi alerg cu o creang

Umbra stelelor tale

încă mai cuvântă,

oglindită-n roua despletitelor ierbi,

ciocârlii dau bineţe

aidoma celor ce-ntrupează răstimpuri,

când privirea-ţi destramă

peste zări.

Atunci când eşti departe...

un dor pribeag te-ncearcă,

un gând ce te frământă...

privire - îndurerată

arunci înspre zenit.

Atunci... te simţi un munte

ori ca o veche stâncă

sau pasăre ce zboară 

în roşu asfinţit.

Atunci când eşti departe, 

ai vise şi speranţe,

Închide ochii la răsăritul soarelui

și transformă totul în lumină.

Îmbrățișează aerul estompat

care se-adăpostește la umbra copacului

și vei simți

cum renasc în iubirea ta.

Așterne-mi la picioare petale satinate

și vei vedea

cum fluturii mei tremură

și se rot

Piciorul tău delicat

desculţ păşeşte prin iarba

de lângă casă,

mângâiat de roua rece

generată de lacrimile mele

din noapte şi zi.

Trupul tău e acoperit

cu o rochie cu paiete colorate

creaţia gândurilor mele

de culoarea sângelui

care-mi curge prin artere

În sc

peisaj

soare nins de raze dulci,

idol eleat sub apii,

vine seara să te culci

în liturgige agapii.

delf plutind pe ape grele,

luna beată de alcool,

împânzită de zăbrele,

lasă-n urmă turnul gol.

lujere de fum se-nalţă,

plopi ogive verticale,

se încalţă, se des