Blog

Mi-am schimbat un timp numele îmbrăţişării.
E-un mister chiar şi numele meu,
însă după asta, nu mai puteam fi eu.
Mi-am schimbat înfăţişarea, ziua naşterii,
mutându-mă de-a binelea, pe alt tărâm,
alţi oameni, altă viaţă, cer, altfel de pâine.
Pe căi

melos orfic

moto:

vântul tăcu,

norii muriră

când stânca spartă

de-o dulce liră

se prăvăli peste Orpheu…

cin’ l-a ucis?

sau este vis…

înfloreşte dorul meu

aproape de Dumnezeu,

vânturile la răscruce

au tăcut şi-au făcut cruce,

numai peste deal şi ape

vin cerbii să

De câte ori mi-e dor la versul tău revin,

Căci în izvorul lui setea mi-o potolești.

Dacă-ți rostesc cuvântul sărutul tău divin

Pe buze mi se-asează și știu că mă iubești.

Mi te-ai semnat în suflet, în nopțile cu lună

Când m-ai ales ca muză și-mi dărui po

   Când mintea îşi construieşte un concept cu stăruinţă şi migală, zi de zi şi noapte de noapte, realitatea cotidiană, orice argument şi orice demonstraţie concretă nu mai au nici o valoare şi nici o putere de convingere! Nu degeaba se spune că minte

Sunt călător singuratic

prin parcul încărcat

cu magici tei înfloriţi,

ascult glasul inimii rebele

sorbind aroma florilor de tei seculari.

Ei nu au cuvinte, nu pot mărturisi

mulţimea poveştilor de iubire

trăite intens pe banca suspinelor

adăpostită de crengi

I.
Oare de ce soarele răsare
întotdeauna la Răsărit
şi apune întotdeauna la Apus?

II.
De ce mi-e oare-atât de greu
să urc voios spre primăvară
purtându-mi destinul pe umeri
fără să-l simt o povară?

III.
Oare ce s-o fi-întâmplat
cu lacrimile-mi care pic

Într-un lan de scai,
Şapte brute, 
Cu minţi impotente,
Instincte demente;
"Mări se vorbiră,
Şi se sfătuiră",
Cum să umilească,
Să o siluiască,
Pe-o fată din sat.

PE LÂNGĂ CRUCI

Cu spaimă calc pe lângă ziduri albe
și trec privind cum luna printre crengi
își despletește galbenii din salbe
sub streașină, în cuiburile reci.

Pe lângă cruci cobor ușor pe trepte;
mormintele îmi par că au crescut
în nopți de vis cu fie

Mă rog...

Mă rog ca o respirație a sufletului

Ca un toiag al inimii,

Ca o dezmierdare a cugetului

În prag de seară la ușa zidită

De închisoarea nopții.

Mă rog la ora când pruncii visează

Când copacii veghează

Cu ramurile lor ferestrele Templului nins de clip

Galop în invizibil

dureros,

ropot îmi bate în piept,

tristeţi mă-ncearcă

şi aştept...

caii să obosească-n

ropotul surd,

să se poată adăpa 

cu apa fântânii

din inima mea.

Ai muşcat din fructul oprit -

iubiri netrăite, iubiri mult visate

lăsând deznădejdii povara,

înaripat cu speranţe

te întorceai în paradis,

cântând copacul

din care culesesei fructul oprit.

Tu, Timpule ne-ndurator, o clipă 

 Din drumul tău vertiginos te-oprește,

 Căci viața trece-n zbor mult prea în pripă

 Și-oglinda prea ușor îmbătrânește !

 Mai lasă-mi nopților târzii și lungi

 Răgazul viselor neterminate,

 Să simt din nou tot ce-am simțit

Lui Nichita

pe-o gură de han Nichita

strigi mereu la necuvinte

vrej de-agafe dulci muieri

cu ţâţele ionatane

în căldura unei veri

ochiul ce încet se stinge

printre viaţa ce te-mpinge

cu steme heraldice

printre ruine dacice

of Nichita ce levant

unde se juca la

"Luminată e de pâine masa mea la care scriu
cu o pană lustruită dintr-un spic suav de grâu"
(Marin Lupşanu - O familie de ţărani)

e frig în lume ne sticleşte viaţa de ger
susură rana din tâmplă a moarte
până la prăsele înfig ochiul în cer
şi îmi este