Blog

Rece şi pustiu mi-e gândul

Şi privirea se-avântă în gol

Noaptea merg spre niciunde.

-      Suflete, nu-ţi mai ascunde faţa!

Omul în dangăt de clopot

îşi face cruce

dă de pomană,

se-ascunde  în rană,

rana se-nchide cu sânge,

săngele-i scrum,

îmi spuneai într-o

Lacrimile spală

fardurile pasagere

care s-au aşternut

pe obraz.

Lacrimile răscolesc vidul.

Cronos  îşi înghite

gândurile.

-      Ai văzut în ochi mei

un curcubeu în agonie,

înecat în potopul de lacrimi,

când valul i-a  tras marea

de sub picioare?

-      M-ai v

 Andante

Pe sub genele zilei îrourat chipul tău mi-apare.

 Astru

 Tu dezlegi estuarele nopţii în culorile visului.

 Renaştere

În patru răstimpuri un soare străluce, martor al vieţii.

 Răsărit

Înrobit de iubire râmâne odinioară, un dor de albastru.

 Mărturie

- Viorel, mamă, nu te speria, e noapte dar trebuie să te scoli că ieșim afară!

- Mmmm, am mormăit eu somnoros, de ce... ce s-a întîmplat?

- Păi, uite, a luat foc magazia de lângă casă și e pericol, dar nu te speria, mamă, avem timp să ieșim, dacă o fi

piatră de opal radiază umbre

în subconştientul îngropat

în nisipul furtunilor din adâncuri

reaprinde întunericul

la strigătul tăcerilor înăbuşite

ca semn al împăcării

dă aripi smălţuite peste oceanul 

tumultului fără glas

fuior de caier se strecoară în lum

Când picurii de ploaie picteazã pe nimic

și-n stropi se oglindesc culori din curcubee,

desprinse chiar din Soare a razelor condeie;

tu taci, privind uimită! Nici eu, nimic nu zic!

Spectacol de lumină. Trăire și culoare;

și pe pământ... și-n suflet. Fin, m

dacă ar fi să scriu o scrisoare cuiva

știu că ai să te superi

dar nu ţi-aş adresa-o ţie

ci timpului

probabil că ai să fii gelos

când ai să afli că mi-am petrecut

toţi anii care au trecut

mai mult cu el

cred că mă iubeşte în felul lui

nu la fel de mult ca tine

seară melancolică

izvoare cu fluier de-argint

curg singure, nălucind,

lunecă la vale pe seară,

în timp ce îngerii zboară.

ciute cu ochii de stele

vin pe poienele mele,

bruma lunii se scutură-n apă

când cerbii se-adapă.

nu ştiu la cine să vin

şi la cine să m

Alergare


Alerg mereu spre șoapte de iubire,
când tăinuite gânduri vin spre noapte,
povara unui anotimp de nemurire,
când prea flămânzi suntem de vise coapte.

Corăbii de lumină-aștern fiorii,
când timpul mușcă toamna din livezi,
mă lupt cu vâ

Te-ntorci odată cu magii la răsărit
gol de invidie şi plin de învăţături,
ai cuvintele topite-n verbe blânde
şi simţi în suflet mângâieri de copil.

Fugi ca mercurul de profeţii mincinoşi
mai sălbatic decât aromele scumpe
de aceea nimeni nu-ţi calcă pe

Poetul Marius Iulian Zinca este foarte  admirat şi bine descris într-un portret amical si sensibil al unei colege de creaţie,  Eli Gîlcescu : „- un poet clasic, un poet tânăr, un om vulcanic, plin de sentimente puternice lăuntrice, care s-a ambiţion

Fluier şi fluier tare

să se-audă până-n zare,

fetele de jos din vale,

pregătite să fie de sărutare

că eu, Dragobete vin

din pădurea de la munţi

în alai şi surle multe,

setea să-mi ostoiesc

şi floare după floare

adun din cărare,

sărutări fierbinţi

fetelor c

(Foto de aici)
Dacă ai ști
să îmi citești în suflet,
te-ai pierde în infinitul
dragostei de tine.

Înspăimântat,
ai fugi de tristețile mele
ascunse sub zâmbete false,
încrustate în măști.

Lacrimile,
strânse-n snop de neliniști,
ar năvăli nebune, în ropo

Lasă-mă!

să iubesc dimineţile,

dar atât de frumos stă aşezat apusul

că aş putea iubi nopţile albastre.

Ochii tăi... scânteind

peste dimineţile 

adormite 

în cuiburi de rouă.

Ţi-am uitat ochii

pe câmpia însângerată de maci,

glasul în şoapte de vânt,

gândul rătăcit prin păduri,

umbra ta...

lângă mine.

"Plouă Doamne cu mirese!"

Pentru morţii-ndoliaţi...

Piere în întunecare 

Toată dragostea de fraţi...

Marmură neagră,

 cerul

învăluie pământul,

freamăt

sub talpa universului.

Când nimicul dezbracă tăceri,

răzvrătite chemări,

gândul se întinde dincolo

de glacial privire a lunii,

la ora în care

morţii îşi ridică nisipul,

nelinişti prelungite,

 sunet grav înfipt

În cântec

În cântec suntem note, în realitate frunze,
pe murmurul de buze, ce în vremi o să adune,
un zbor de fluturi noaptea, din lumile confuze,
când clopotul-sentință, tăcerea lui o spune.

Frânturi de bucurii, apar pe bolta zării,
să-ți mâ

Să-ţi fi iernat logosul
de când n-ai mai înviat morţii în povestiri
şi te-ai retras într-o pagină anostă de jurnal
ca şi cum ţi s-ar păstra printre foile îngălbenite
nopţile descompuse prin cârciumi slinoase
unde oamenii de rând sforăie amintiri ciud