Blog

N-aş ști să-ți spun de câte ori au înflorit nuferii pe lac, cum n-aş ști să-ți spun de câte ori a plâns salcia legănându-şi crengile în suspinul undelor. 
N-aş ști să-ți spun de câte ori am rătăcit pe drumuri la braț cu Luna căutându-te, cum n-aş ști

Era ca un balon, luna. Ţopăiam să o ating. Părea

că se mişcă când îmi aruncam braţele. Luminile

din ochi dădeau speranţa că o pot atinge. Partener

era cerul. Ne-o pasam de la unul la celălalt, ca la volei.

Aveam şi spectatori - stelele. Fantasmele gâ

   Val de aur se asterne peste noi,pe furis...si totul se transforma ireversibil intr-o pictura atat de frumoasa...

   E timpul ca frunzele sa ne sarute usor,de adio,in zborul lor...E vremea ca noi sa visam scufundati in culori,sa ascultam freamatul a

Afară

Grădina nopţii clipeşte supus

Când cerul întoarce faţada lumii.

Doar luna nu se lasă dusă,

Cu pasu-n plutire argintu-şi desface

Palidă la capătul distanţei

Dintre apus şi zori.

Mai are un suflet de luat

Sau poate nu şi-a rotit încă privirea

Peste umb

ţara lui Pann

hei, a sosit Pann pe câmpii cu toamna,

unde eşti tată, unde eşti mamă, unde sunteţi voi bunici,

să veniţi încă odată să vedeţi ce e pe-aici;

ieşi tată din  groapă, ieşi mamă din groapă,

veniţi la agapă

că s-au copt strugurii-n vii,

sufletelor

Îmi curge văpăi prin fereastra deschisă

a ochilor pe cer, în dimineaţa asta, răsăritul.

E amantul perfect al zilei ieşite din noapte

cu inima-ntinsă pe verticala simţirii.

Stau, privesc şi adulmec mirosul din aerul căzut

peste mine de dor de gânduri d

semințe

hai să devenim semințe

semănate sub pământ,

tu s-asculți liniștea ploii,

eu bătăile de vânt.

tu vei încolți ca floare

într-o dulce primăvară,

voi veni şi eu ca ploaie

ca să-ți fiu din nou povară.

peste bolțile albastre

cad doar razele de lună,

cerul

Iubito, iar e toamnă prin frunzele ce plâng,
Sărutul tău e rece, dar eu sunt fericit!
Tăcerea se aşază prin clipe care strâng
Cuvintele-adormite din glasul rătăcit!

De companie îmi ţin ochii călăuză pentru sufletul

călător, în zborul pe faleză, în coloana de nimb-uri.

O nebunie lăsată-n noapte,

pe cerul plin de praful de stele,

îmi miaună dorul de felină

şi rupe părţi, bucăţi din mine, culori, picuri, stropi

ce-şi

Simțire


Simți spini care cresc arzând în dor făclii
cu vântul lin de toamnă, când tu ești iar departe
în dorul meu de tine topi-voi cateo zi,
când visul meu mai trece o zi și încă o noapte.

Curând vor îngheța cuvintele sub brumă
și tu vei fi

Eminescu este viu

Eminescu este viu

După monstruoasa crimă,

Eminescu, simt și știu,

Ne marchează, ne imprimă...

Eminescu este viu

Și ne-mpinge, ne animă,

Să salvăm al gliei fiu

Contra celor ce-l oprimă...

Eminescu este viu

Și nu e mai mare stimă

Pentru  umbr

Plini  de obidă tot mereu

Prin vremi ne pare jugul greu

- Am fost de soartă blestemați,

Rupți de cei dragi, de-ai noștri frați.

Am fost tot slugă la stăpân

Și tot vecinul ne-a fost ”spân”.

Dar nu am fost mereu așa:

Cândva, câmpia tremura

Și munții ni se înch

Cumva în cer la îngeri de m-oi duce

Să mă aduni din vorbele nespuse
Și din beția nopților apuse
Să mă respiri când doru'-o să te-apuce!

Dumnezeu S-a născut pentru toţi

Dar nu a fost bun pentru unii, au spus

Şi atunci a apărut Isus

Să fie El bun chiar şi pentru tonţi.

Trăim într-o lume nedreaptă

În care a căuta dreptatea

Este egal uneori cu moartea

E adevărat, în evoluţie-o nouă treaptă.

Dar

Se dă balenă în borcan

Deşi nu ştie a face

Decât o zarvă cât un an

Apoi singură tace.

Nu crede în amorul artei

Ea arta o consumă rece

Şi ar dori al cazematei

Cel militar să vină când îi trece.

Ambiţiile sunt nemăsurate

Nu mai e loc pentru perfuzii

Doar mai răs

A apărut pe flori, petale în culorile toamnei,

bruma. A luat locul lacrimei din cer – roua.

A coborât din pământ să le strângă toate, să le ţină

veşnicia în jurul tău. E atât de viu ierbarul

din grădina ta.

Îmi odihneşte zborul gândurilor plecate mănun

A obosit să tot închine

Zilele muncii efemere

Nu mai e chip ca să suspine

Din ea vecia, pusă-n stele.

Privirea îi este aţintită

La tinereţea ce a trecut

Ar tot dori să mai cuprindă

Ce de demult a tot pierdut.

Ar vrea să soarbă cu nesaţ

Al răzvrătirii chip de

Nu ştiu în ce viaţă apusă, prezentă sau viitoare,

s-a născut iubirea, dar te-am găsit aflându-mă

în paleta toamnei mele fără culori.

(Am cules flori şi ramuri picurate

de nicăieri în nonculori, în alb şi negru.)  

Am pictat în nuanţele de gri ivite di