Blog

Pus la patru ace, somnul, dădea târcoale genelor

din dimineaţa nopţii. Era sfios, timid la rândul visurilor aşteptate.

Eram cu ochii zilei deschişi, în zbor cu sufletul. Ne înălţam pe gând.

Jucam „Nu-mă-uita”.

Fiecare ascundea o stea în palme, din nop

Ţi-aduc prinos acestă dimineaţă

Cu nuferi albi pe lacul nesfârşit

Ţi-aduc prinos seninul ce răsfaţă

Şi se-nteţeste pe cer , la infinit.

Ţi- aduc prinos raiul meu cu vise

Cu ape , şi nouri şi muguri pe ram

Şi cu mireasma florilor deschise

Ascunse într-un dui

La margini...

La margini de păduri, îți este infinitul
apusul meu de dor, scăldat în roșul serii,
minune apărută,tu însuși labirintul
când eu pictam palatul, în nopți pe bolta verii.

Mi-ai izvorât cuvinte, culorile ca hrană
și cerul vieții mele în dor

Cu cerul despletit, noaptea se întinde  

peste perna viselor să-i prind stelele dorului

în şuviţe.

Eram plin de albastru sau el de mine. Zborul

dintr-un colţ în altul al iubirii, nu-l străbat

singur.

Eram şi suntem doi, împreună, mereu. Eu şi Sufletul.

Înălţându-se
arborele
pe coroana inimii urcă
într-o culoană zidită-n curcubeu.

La porţi deschise spre înalt
am tremurat de mirare
cu suflul divin în priviri,
în locul în care oasele creşteau
pătrundea de sub paşi lumina
se ridica şi alunga durererea
d

SĂ NE ÎNCHINĂM...

Să ne închinăm sperând că undeva,
vor trece-n codrii falnici sfinte ape,
arzând jăratec gânduri cu ceva,
ce poate să ne aducă mai aproape.

Să ne închinăm în negurile-albastre,
când lacrimi ochii vor vărsa cascadă,
iubirea-n clipe de d

peisaj de toamnă

eu nu mai ştiu dacă sunt viu,

poate c-am murit demult;

doar umbra mea se lasă grea

prin toamna despletită,

copacii trec pe lângă mine

scuturându-şi din ei ramul,

trec şi stele,

peste lanţuri de tăcere

şi livezi goale de verde

printre frunze

Dragostea-i un portativ
plin de stele muzicale
la pian ultimativ
cântă două portocale

Plin de stele muzicale
iarăşi este firmamentul
noaptea numai în sandale
cântă patu-i accidentul

Iarăşi este firmamentul
la pian ultimativ
începe bombardamentul
dragostea-i un

Prefac totul în tăcere
vorba în cuvânt ori semn
umbra în răcoare

dar tăcerea cine o ascultă
pe corzi de lumină
cântec,
ce se îngropă-n trup.

*
De ce nu te aud
cum treci
când pleci

de mă pătrund cu esenţa ta.

Prind aripi şi gheare de vultur
şi-mi aduci în

Viața curge ca un râu

Și mă-ndoaie de la brâu –

Sub povara anilor

Grei ca piatra morilor.

   Refren:

Dacă nu ești înțelept

Ca să iei viața-n piept,

Fără grijă să pășești,

Drumul drept îl rătăcești.

Ploaie, Doamne, cu mult spor,

Ca să curgă din izvor

Cu noro

Pe alee, pe Trivale, aşezate toate în block-start-ul ramurilor

din copacii obosiţi de vară, frunzele aşteptau fluierul vântului

să-şi pornească zborul spre linia de sosire – pământul.

Guralive tare, cele verzi au obosit înainte de a porni în drumul

Cu perle moi mă-ntâmpină azi toamna

și pare tristă în iubiri pierdute

fiindc-a-nceput să își dezbrace haina

de amintiri aprinse și doruri nevăzute.

Îi intind mâna s-o mai țin pe-aici

cu nopți ce se întind molatic la plecare,

dar ploile și norii venetici

g

Și-a pus toamna rochie de brumă
Și-alergând râzând peste câmpii, 
Arunca culorile în glumă,
Frunzele făcându-le-arămii!

Și-ntr-un dans nebun s-a prins cu vântul, 
Păsările toate le-a gonit
Ca să nu se supere pământul
Chiar și ceru'-n gri la văruit! 

Sugubeaț

Nu cred că vei înţelege încifrarea
în care-ţi pun între paranteze gândurile şi le închid
pentru calculul ce urmează a fi desfăşurat
treaptă cu treaptă până necunoscutul din tine
iese la suprafaţă şi se dezvăluie.

Nimeni nu-mi ascunde rezultatele palpa

Trecătoare parcă-s toate

Unele cum nu se poate

Dar din cele câte-s în stele

Grija duc doar clipei mele.

Clipa cea de fericire

Când îndur cu stoicism

Blânda zbatere de vreme

Parc-aş fi un narcisist.

Clipa cea de mângâiere

Ce cu multă bunătate

Domnul nostru din

Săruta-mă, ca prima oară,
Să te sărut, ca-n prima zi.
Să-mi fie clipă o vioară,
Iar tu, arcușul mei văi fi!

Săruta-mă, să uit de mine,
Să te sărut cu gură toată
De va veni cândva un mâine,
Aș vrea, să nu-l uit niciodată!

Săruta-mă, și-n chide och

E măsura iubirii, dorul chemat în întrebarea „cât?”

şi nemăsurat e „Te iubesc!” din răspuns.

Şi Sufletul n-a tăcut.  

A sfredelit mintea

să vadă măsura „necât-ului”. N-aveam

cuvintele la mine. Ştiam doar operaţia de scădere.

Îmi dădea zero, dar n-a fos

Te chem


Simți cum te chem iubito cu glas nerostit,
trecând de neanturi spre albe dorințe,
cu teamă în ochi într- un zbor infinit
spre-o lume bizară, în vagi cunoștințe?

Privește în zare, hotarul cu soare
cu noi în iubire, un munte, pădure
ia