Blog

Mâinile scriu mesaje în cuvinte scurte. Codul morse.

Formează independent de minte, un număr de telefon

doar de ele ştiut. Aşteaptă. Aşteaptă răspuns de la timp.

Era numărul lui. Voiau să-l întrebe dacă mai are răbdare

cu obsesia mea de a îmbrăţişa no

Îmi coseşti iarba sub tălpi
fânul sub cap aşezându-l,
de mă culc în amiaza ta împlinit.

Ai pe trup frunze mirositoare de mentă
de-mi aţâţâ-n trup neastâmpărul,
setea mi-o face de foc,
şi tot mai sălbatică fugi...

Mă prinde căldura ce s-a aprins,
de nu

S-a așezat intre noi ca o mincinoasă.
Fura doruri de la mine și le ducea la tine.
Îmi aducea înapoi suspinele tale.
Uneori se supăra așa tam nesam
şi nu-mi vorbea zile întregi 
până-mi uneam lacrimile cu cerul
implorând-o să-mi dea o veste.
Alteori prăvălea

Sunt. Sunt în faţa sufletului şi timpul vuieşte

în urechea plecată, şoaptele iubirii dinainte

de a mă întrupa.

Şi stau. Stau şi mă-ntreb de unde iubirea

se zămisleşte dacă nu doar din el. E tot

numai dragoste.

Şi întreb. Mă-ntreb dacă nu toate cuvintel

Mă iartă zi

Mă iartă noapte

Mereu am întârziat o clipă

Bezmetică risipă

Sunt mai aproape de cer acum

Cu fiecare semnătură a timpului

Într-un neunde şi necând

În liniştea dintre două gânduri

Roiesc îndoielile ameţite

De chemarea necuprinsului

Nu înc

Octombrie fură culori din amurg,

Sub ochiul timpului clipind spre iarnă,

Livezile preaplin de rod  răstoarnă,

Miresme rascopate cu ploile curg.

Lumina strivită-n struguri se varsă,

Când norii se joacă pe-al toamnei hotar,

Sclipiri de albastru invită ara

Se varsă cerurile toate-n mine,

fără de gând,

fără voinţă,

plutesc,

mă ascund,

mă pierd,

într-un timp fără timp,

mă privesc

şi nu mă văd,

şi nu ştiu cine sunt.

la margine de viaţă,

aştept la rând,

un joc nebun,

mă aruncă,

mă poartă mereu,

şi nu mă iartă,

şi nu mă la

Trăim senzaţii, stări, momente

Dar şi sincope ne-ncetat

Ne temem chiar şi de torente

Dar tot uităm ce am uitat.

Ne facem zilele anoste

Deşi dorinţa este alta

De am ajuns să ne şi coste

Că încercăm o viaţă, alta.

Nu mai e timp de reeditare

Unicitatea clipei e

Gândurile dansează ca niște fluturi in jurul meu.
Sufletul râde cuprins de muzica iubirii
lar visele capătă culoare punând aripi fluturilor.
Floarea soarelui iubeste soarele
Chiar dacă nu va fi niciodată al ei.
Luna nu e geloasă, nici ea nu poate să-l aib

Îmbrăţişat de buze, pătrunde ascuns

în suflet, sărutul din clipa de visare.   

 08.10.2014, ora 17, 00’

Nu ajungea timpul să măsor distanţa

dintre doi picuri de ploaie strecuraţi din albastru

cu soarele şugubăţ ascuns printre frunze şi inima mea.

Nici nu mai ştiu din ce dimineaţă de clipă am pornit

să alerg şi în care dimineaţă am ajuns

şi e prânzul acum

Lumină în gând

Prin albii scrijelate de răni sângerânde

Trec năvalnic gânduri, fulger de lumină

Ce despică neguri în nopţile arzânde

Rescriind în suflet speranţă de zi senină

Lumina se întrevede şi porţile-s deschise

Din haos se ridică speranţa vieţii me

Se crapă oasele timpului în aşchii,
în care trup de lumină sunt,
de-n tainice lumi scutur
fluturii adânciţi în piept?

Inima ta cunună de lauri
aripi de zbor primeşte
cu înălţimi de vultur, îngerul ei
muşcă din norii grăbiţi
ploile de vară.

Sare pe mare

Cât de aproape

Cât de aproape ai adus infinitul,
undeva lângă linia copacilor verzi,
departe de unde tu, frumoasă Atalanta,
m-aștepți cu lancea-n mână, să trec de amiezi.

M-aștepți în raza cercurilor lumii,
să-nghit tăceri și depărtările cu noi

ceasul tău plat serveşte
timpul hibernând platonic
în cochilia sinilie a secundelor schizoide 

mă descalţ de sandale
ca nişte fluturi orbi de lumină
sinceritatea cu aerul ei sacerdotal
mă lasă singură pe autostradă 

aici minutele trec cu 150 kilometri pe co

treceam

Treceam peste vise. Treceam.

Nu auzeam şi nu vedeam. Treceam.

Plângând treceam ca o  nălucă

Cu ochii închişi . Treceam

Ca o părere şi ca un cântec

Cum trec turmele de meteoriţi

Căzând în marele haos.

Lăsam urme fără culoare în urmă,

Numai Bach îmi  m

Constelaţia stelară e aproape

Tot mai aproape de visele toate

Doar gândul aparte m-apasă pe ploape

E-un gând de departe.

Frunzele foşnesc sub apăsarea voinţei

Din departarea celestă se simte agale

Un dor ce porneşte din a conştiinţei

Voinţă sublimă ce porne

Sunt înzeit în tine
iubire întrupând
ori
desăvârşită lumină-n mugurii
din inima cuvântului.

Dar cine mă cheamă şi lasă
sămânţă să-i fiu,
germinaţie înaltă
în carnea de lut?

Şi cine-mi citeşte sufletul
scris pe pânza vremii?

Nu ca o poveste
ci ca pe o ce

Picioarele ca pe o eliberare din(tr-o) strânsoare,

fandez în loc de aripi şi mâinile mi le arcuiesc

înalt, cu degetele cupă să cuprind noaptea.

Nu ştiam că nu ştiu să zbor. Strigam cu privirea la suflet.

Cu dorul lasou, mi-am legat tăcerea din cuvinte

Înnod timpul și-l fac ghem ,
Nu -i dau voie să mai treacă.
De destin, nu mă mai tem
Îl înfrunt direct, în față !

Văd, că-mi treci pe dinainte,
Te aud cum îmi șoptești ,
Simt amarul din cuvinte,
Căci vrei să mă chinuiești.

Timpule, tu ești nebun !