Ploaie cu săruturi (duet)

Partea feminină:

Ziua bună, bade Doru!                       

Ce ți-o tulburat izvoru?

Dă-l încolo de necaz

Că te-ntuneci la obraz.

S-nșirați ani mulți pe ață

Dar trăiești numai o viață,

Ce tot stai și socotești?

Alta-n loc nu

Pasărea îşi exersa ideea de zbor,
avea deschisă o fantă în cer
prin care coboară dimineţi de argint
luminând întunericul din ape.

Nu lipsea nici rotundul înalt deasupra,
o potcoavă a cailor lunii
norocoasă cu o poartă a răsăritului
de unde vin magii n

Respir aer de singurătate
sărutul soarelui
intersectat de şoapte
tainice priviri
din înălţimi
îmbrăţişări de ploaie şi de vânt
sub pânza cerului
ascult cuvinte rătăcite...
şi chipul tău,
îmi umple ochii
cu liniştea din pulsul vieţii
eşti acolo...
la

Coboară naibii din maimuţă

românule că nu-i căruţă

Ce stai cu chestia pe-afară

aşa e viaţa pe la ţară

S-o bagi întruna şi s-o scoţi

ba în nepoate ba în nepoţi

Şi cât o fi ziua de lungă

să tragi de ea ca să-ţi ajungă

Coboară naibii din copac

că urc la tine şi

Simt cum se rup din mine zilele
şi-n locul gol se rostogolesc drumuri
cum ar fi plecările fără rost,
să am de unde mă-ntoarce.

Devin un călător împătimit
în timp ce se naşte-n minte căutarea
unui ţinut care nu există.

Mă lovesc de chemări nedesluşite,

î

Poetului Cristian Ţîrlea

Tu, cuceritor, îți faci plimbările prin Dex, 
căci întâlnire vrei să dai cuvintelor: 
să le vrăjești, să le-amețești, apoi perplex,
privești cum se combină și prind viață 
șoptindu-ți gânduri de cu seară-n dimineață, 
de nu mai ști

Poate că vrei să ne jucăm de-a anotimpul 
De-a toamnă împletindu-se c-o vară 
De-a două suflete care masoară timpul
Fugind desculţe pe-a vieţii ulicioară.

Poate că vrei să ne jucăm de-a anotimpul 
Răzând să ne urmăm ca toamna după vară
Să plângem într-o ia

Avea obiceiul ’’urât’’ şi în pauza de masă, fugea cu Radu şoferul lui de pe autobasculantă, să admire plaja dintre ecluză şi tabăra Năvodari şi eventual să se scalde în mare. Maşina o ascundeau lângă dig, printre bălăriile care crescuseră cât ea de î

Suntem amândoi


Suntem amândoi din gânduri
care ne apasă
în nerăbdarea de a crește
vlăstare,precum iarba-n picurii de ploaie
pe culmi de ceas,
iubire veșnică...șiroaie.

Îți amintesc,uitarea,dintr-o carte
când eu îți sărutam cu viața mea
răs

Se poate dorul

Se poate dorul transforma în vis
prezentul cu penelul lui de rouă
venit dintr-un trecut spre Paradis
iubindu-ne chiar și atunci ...când plouă.

Se poate ca fiorul cel din piept,
vibrări de fulger ce se scurg tăcut
să tacă-n clipe când te

aşteaptă impiegatul să schimbe macazul. Întorc

privirea spre origini-înainte să-mi asigur zborul  

pe şine. Colind vagon cu vagon să-mi ajung gara  

în care mai adaug unul. Curat să fie. Doar o canapea,

o masă şi o bibliotecă plină de cărţi

cu pagini go

Dacă vrei

Dacă vrei mă voi naște din nou 
pe celălalt țărm 
ca să mă simți versul tău de așteptare 
scris cu doruri ce cad, 
sau culoare sfântă, 
din poamele iubirii, 
nesupus uitării.

Mă voi naște slovă care îți spune întruna 
despre o lume 
unde se macină di

Neprihănit îi era trupul
întins pe otava de toamnă
mirositoare.

Umerii se-ngropau foşnitori
sculptaţi în albul zăpezii
pe care umbra nu se aşeza.

În flori erau închegate aromele verii
privirea încărunţită ca o taină sonoră
se alungea peste ape.

Clipele

Plânge în frunze codrul la azilul de arbori
dus de fratele său mai mare românul
ce nu-l mai protejează.

Vântul şi apele se bucură în treacăt
dar nu uită să se răzbune într-o zi
şi nimeni nu va scăpa nepedepsit
cu toată ruga îngăimată Domnului.

Românul

M-ai blestemat să fiu legat de tine, 

în verdele munţilor. Lutul din grădina

plină de ciuperci de după ploaie ieşite

şi loc nu-şi găsesc în lumea lor, îl las

în spatele umbrei mele

să colcăie

precum

viermii la morminte. Vacarmul îşi latră

la lună neputinţa. Râd durerii. Degetul la gură:

ssst.

L