Blog

a rupt încordarea strânsă peste timpul

aşezat pe albastru. A curs în noaptea plină

de furnicări,  

de gânduri,

de râuri ce-şi plouă fără oprire grădinile din suflet

cu dor,

cu dorinţa de lumină, de zi

şi

continuă

să-şi scuture norii.      

289.07.2014, ora

De ceva timp încoace, pietrişul înţeapă asfaltul şi se înfige în tălpile pantofilor tăi lăcuiţi, provocându-ţi o samba obosită pe aleea noastră.

Mimica feţei tale este furată de la bătrânul şi eternul Charlot,

în timp ce scuipi minciuni din poveştile c

Nu mi-este greu

Nu mi-este greu să scriu de tine 
silabă mea ce izbești nesomn 
în mine, 
atunci când ne prefacem clipă 
într-un ocean de viață, 
ca să înțelegem timpul 
și dorul,ca spăsire!

Nu mi-este greu 
să retrăiesc veacuri, 
sub zidul raspusurilor, 
pe ca

Trăim într-un ungher la marginea lumii,
pe aici nu mai trece nimeni
şi nu se ştie de noi.

Ne întâlnim aproape-n fiecare zi;
ne cunoaştem apucăturile şi metehnele,
niciunul nu se dă mare,
suntem într-un cerc imaginar
din care razele nu pleacă
ci vin me

Cât de amară-i viața pe care o trăiești, 
Dacă te sperie un boț de turtă dulce? 
Și vii cu vorbe grele să-l bălăcărești, 
Crezând că mâna care-l poartă-o să-l arunce. 

Oare câtă frustrare aduni în tine 
De ne privești de sus de parcă-am fi gunoi? 
Te crezi

Multe lacrimi curg în mine 
Ca-ntr-o mare fără fund 
Speranța a rămas un nume 
O scoică într-al mării prund. 

Mi-am așezat zâmbet pe chip, 
Să știe lumea că sunt bine, 
De-s roșii ochii-i doar nisip, 
Adus de vânt în ochii la mine. 

Râd de lume-nconjurată 
Da

brăzdează cerul din suflet. Avertizare de nori sparţi  

în privire. Se surpă malurile săpate în pleoape. Curg

pe obraji în cădere pe piept, să ardă dorul

(cu)prins de albastrul zilei

din zori

şi zbor

printre stropii de roşu-ars pământ

sub tălpi sfârâie j

În dimineaţa
cu lumină alb-albastră
din vara arsă de tăceri
mă-ntorc cu gândul
ce străbate depărtări...
s-a scurs un secol
fără tine,
apari în taină
şi te adun din vis
iubirea azi te aduce
la limită de vreme
din capătul uitării.
Este momentul 
să aflu dezlegarea
î

I

Se ascund poteci

Se ascund poteci iubito în calendare
de dorul tău îmi plânge în ochi lumina
și plouă în visele din văi cu-o zare,
în cer e scena, pe Pământ cortina.

E actu-ntâi, iubito, dar mai cântă
orchestra, în surdină rugăciuni
o toamnă-

O să mă întorc la tine,
umerii albi aşteaptă
ca două feţe de pernă
pe care n-am pus capul.

Şi sânii sunt copţi
de-atâta asprime de arşiţă
cu sfârcuri ca murul
ce se urcă pe garduri.

Inima se luptă să-nalţe
iubirea-n poeme.

Cum să mă întorc
plecatul copi

şi-a lăsat roua pe iarba sufletului cu soarele răsărit

în zorii clipei de albastru spălat

în nouă ape

picurate strop cu strop

pe o sută ori şapte ani

de boabe de grâu cu poteci de miez de nucă pisat

peste lutul de roşu-pământ îngropat

în amintiri de verde

aşternută pe drum, îmi cade pe glezne

în stropi de noroi când păşesc

alături

de apele învolburate

de dorul din noaptea

cu steaua călăuză spre liniştea albastrului

din zorii ce-şi aşteaptă înmugurirea cu tine-

Sufletul meu.

25.07.2014, ora 21,43’

şi-a început drumul cu ploaia de vara

rapid şi repede zăpuşeala

să continue

să curgă apa din mine. Îmi curăţ crengile de

uscături,

vreascuri ce ard mocnit.

Mi-e dor de mine cu mine în suflet.

24.07.2014, ora 15,11’

Din când în când


Mă-ndemni așa cu mă îndemni
să nasc din răsărit amurguri,
am vise stoluri nu le chemi,
sub ploaia albă care-o tremuri ?

Mă-ndemni să tac,să nu-ți mai spun
de rădăcini adânci înfipte,
să strâng izvor și-apoi să-l pun
la vrem

în răspântii de lumină

ceas al amurgului

totul se clatină

noaptea se lasă

de foc și platină

vin târzii orele

se-nchid florile

murmură-n liniște

poala pădurilor

extazul furilor

patima zborului

umbrele norului

luna-n urcioare

cade-n răcoare

pe coaste de inorog

se ad

Să nu fugi

Să nu fugi niciodată de ochii tăi vor plânge
oprește-te la țărm de mări s-asculți durerea
acol'prin valuri albe un gând de-am meu ajunge
să-ți fie dorul luptă și biruința,vrerea.

Să lași ca ființa ta,în albul ei de crin
să îmi primească vis

ABSENȚA...

Când tu nu ești,eu tac în toate,
nu-ți văd privirea dar te-aud,
am vise-gând,pe căi purtate,
sădesc un pom în verde crud.

Ești visul meu și în tăcere,
pe munți,pe stânci departe-n zări,
mă uzi cu lacrimi în durere,
mă prind năvoade-mbrățișăr