Blog

De ce ai răsărit din nou în mine,

prin ceruri vălurite de-a dorurilor aripi?

Mă învăţasem cu lipsa ta.

Creştea uitarea sub streaşina ochilor,

cu fiecare lacrimă cursă

pe urmă paşilor mei fără tine.

În câte nopţi te-am strigat

şi-n câte nopţi am stat,

să-mi c

l-am lăsat să zboare în înalt. Să (mă) privească

de undeva de sus. Eu am obosit. Stau aşezat,

culcat

pe o piatră

cu palmele strânse căuş

să-mi susţină privirea spre el. Aştept să-şi apropie

(în)depărtarea.

Să-şi odihnească aripile pe umerii mei

sau

“norocul

Sunt visul

Sunt visul care-ți poartă în dor o rugă
și mal abrupt în răsăritul zilei,
copacul falnic, vis de buturugă ,
rostit iubire peste albul filei.

Sunt zborul sevei ce în muguri se adapă,
să-și facă loc, să scrie o cărare,
o luna, răstig

Își scoate dimineața călcâiul dintre neguri
Spălându-se cântând în lacu-n care
Venit-au îngerii să se coboare
Să curețe tot luciul apei prins în cețuri.

Cu grijă-am prins sub gene să-mi tivesc
Un fir de aur coborât din cer
Sunt istovită de tivit, de

Sunt gând frământat ajuns în trup, precum bobul de grâu în pamânt.
Am ajuns aici, am crescut să-mi amintesc cine sunt.
Frământ aluatul din lacrimi dulci – amărui.
Zâmbind, îi adaug răbdare, voință.
Desigur, picură sudoare, dar pun multă credință –
La

Mi-ai scuturat pe rând petale uitării, 
Ca să-mi adormi durerea ce-mi pârjolește-n glas, 
Dar vuietul din valuri, imensitatea mării, 
N-o poți închide într-un simplu vas! 

Nu poți cuprinde c-o singură scrutare, 
Vastitatea cerului de vară la apus, 
Cum nu

Voi presăra petale de trandafiri pe drumul sufletelor 
Și dâră de parfum voi lăsa-n urma mea 
Când ai păși legat să-mi fi cu dor, 
Să nu mai poți trăi când nu-s în stânga ta! 

Stelele le voi amesteca cu mâna, 
Lumina Lunii cu dor o voi întuneca, 
Să nu sim

Ochii văd multe şi nu spun,
îngroapă-n adâncul memoriei
imagini compromiţătoare,

ele se recompun fidel,
apar mereu pe retină.

Inima nu le acceptă
surâde vinovată,
nu trădează.

                          Iolandei

Toate florile se-adună
doar la umbra ta de jar
şi-ntr-o horă mai nebună
câmpia ţi-o arde iar

Doar la umbra ta de jar
ceru-şi află adăpost
şi-ntr-o rugă eu măcar
caut lacrimi pe de rost

Ceru-şi află adăpost
într-o

într-o clipă. În clipa noastră. A mea

şi a Sufletului. Nu ştiam să o măsor.

Nici eu, nici el. Doar ipoteze

izbucneau

din pieptul nostru

pe care mintea nu le înghiţea şi timpul. Da.  

Timpul

nu venea

să ne spună că acea clipă

îşi are începutul în pata de roş

să-mi spună că vin de două ori pe săptămână

la întâlnirea

cu tine

şi

Sufletul meu.

Că s-a format cărare bătută între cer şi pământ

şi sunt albe pietrele ei. Sunt spălate

cu ploaia ochilor noştrii şi a fost

ieri când ţi-am spus “Să nu uiţi tată...”,

nu?

Eu n-

Suspine...


Plâng orice clipă care trece fără tine
și adierea ta o plâng în vis,
îmi scutur lacrima pe cerul tău de bine,
pe buza unei seri, surâs nescris.

Suspin și scriu ceeace sunt,
ce lungă-i calea, cât mă doare dorul,
un suflet mare, înt

 O melodie sunt cu tine

 De la început până la început,

 De când a învățat primul robot să comită suicid

 Până a uitat ultimul om să cânte.

 Așa că nu ne rămâne, femeie ,

 Decât să ne pierdem în electroni

 Și să ne calculăm viețile în coincidențe

 Pentru că

Trăim în țara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Și unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în țara unde verbul "a iubi",
Ca om ne definește și ne onorează
Și unde moșteni

am luat în dimineaţa asta

să văd,

să ştiu,

să-nvăţ

de ce când sufletul zboară

în albastru,

e egal cu doi. Le-am încercat

pe toate. Până la zece. Unu

îmi iese. Celelalte numere

nu contează,

nu există.

Zero e doar un cerc când eu m-aş afunda

în roşu, dar tot răm

Mai am


Mai am atâtea clipe în aminte
și în taina mea făptura ta cerească,
mi-e timpul bulgăr, zilele strivite,
aștept un ceas, un ceas, o dimineață.

Mai am un timp frumos, dar prea grăbit
ca poama din poveste ce ucide,
privește mărul, vezi,

Mă răscolește dorul, marcându-mi sufletul cu privirea ta ca seninul. Mă arde ca o flacără călindu-mi iubirea în intensitatea lui. E atât de greu că mă doboară în genunchi sub apăsarea lui. Îmi lovesc palmele pe pământ, cu furie .. iar și iar dorindu-

Îi pui pe umăr mai mult decât duce
omul acesta rupt de întâmplări
şi-a prins degetele-n uşa timpului,
îşi retrage gândurile în lemn.

Îl arde pe cap coroana de argint,
priveşte în sus cum clopotele se sparg,
sunetele ondulând memoria.

Doar ochii rămân c

Cică o văcuţă jună

Păştea iarbă împreună

C-un juncan june, plăvan,

Fiul boului Duman.

Până plecau din cireadă

Îşi dădeau câte-o ocheadă,

Toate până într-o zi,

Când junele îi şopti:

-         Dacă vii în grajd la mine,

O să-ţi fie tare bine,

Mi-a făc