CUVÂNTUL TĂU...


Cuvântul tău ce basm frumos era
aveam în el trăirea-mi....Creatorul,
mi-au mai rămas frânturi ciudate-n ea
mi-au mai rămas și visul meu și dorul.

Avea în el esențele divine
zadarnic eu le caut să le leg,
respir o toamnă ce se

Mi-e grea 


Mi-e grea tăcerea-n dorul de cuvânt
și lacrimile care curg în loc de rază
văd cerul tău, aici e pe Pământ,
ucisa clipă ce atât contează.

Mi-e grea și depărtarea fără tine
și apusul în lumină răstignit
am visul adevăr rămas în mine,

Taci şi puneţi pofta-n cui!

Vreau s-o pun, da-n cuiul cui,

C-a plecat pe drum haihui

Şi s-a-ntors acasă… cui!?

Las’ c-o să-i arăt eu lui,

Cum se scoate cui pe cui!!

Uite-aşa, că alt chip nu-i,

Să-i pun la inimă cui!!

De-ar fi să pleci, adio să nu-mi spui.

Nu există riscuri până la nivelul fatalului
niciun prag nu poate fi trecut liber,
orice cădere în subsol
ameninţă trecerea printre idealuri.

Axiomele sar din una în alta
se susţin reciproc,
încearcă să se definească prin enunţuri
care fixează punctul

MUZA

Muza este acel înger
Care te mângâie-n seară
Este- un crez în care sper
Cânt de pasăre în vară.

S-A ÎNSERAT..

S-a înserat demult nu vii
și noaptea lungă o să mă fure
cu tainica-i putere știi,
din toamna-aceea cu-o pădure.

S-a înserat și-un dor mă ține
pe-o ramură ce se-mpovară
cu struguri copți, durere-n mine
cu roada lor din calda vară

ştii cum e să te doară tristeţea

pe care ai vrut să o îngropi odată

cu sămânţa

de fericire rămasă (ne)sădită

pe vremea asta

care nu vrea

să mă plouă cu tine? Mă-ntreb...   

05.06.2014, ora 11,55’    

ca un joc de puzzle am primit-o în urmă

 cu o clipă de o viaţă şi prins în vraja ei,

ca un copil,

în grabă,

aşez piesele una după alta,

cu albastrul sus

şi  

roşul jos şi am găsit (şi) inima. Era în celălalt

capăt de drum al clipei

şi nu ştiu

de are sufletul

POEM

Nu risipesc nici zâmbete nici versuri
nu spun nici lunii dorul meu în șoapte
vreau doar să afli, tu niște-ntelesuri,
să le clădești cetate-n miez de noapte.

Vreau să-nțelegi că nu-mi port ca robie
iubirea mea credință luminată,
nici nu-i

nu ştiu unde s-au ascuns. E un an

cu un infinit de clipe de vieţi

de când doar tăcerea mi-o scrijelesc

pe suflet ţipând adâncul din albastru

cu roşu pătat pe cerul

dintr-un cearceaf

cu perfuzii

şi

branule-nghesuite

de stele ce-mi şoptesc viaţa de după

banca

Porți


Porți vântu-ascuns în dor mereu
cu frumusețea-ți bunăoară
când îl ascunzi mijesc doar eu
iubirea mea să nu te doară.
Primește-mi vorba și arsura
ce-o poartă-n el cuvântul meu
pe buze port fărâmitura
cu dor de tine Dumnezeu
Aș vrea să

O noapte

Ferestre inverse sunt ochii mei de pom,
sori izbucnind Pământ ce-l încercăm,
doar lângă tine stând mă simt eu om,
sau îmblânzind un timp să-l îndurăm.

Sunt pasăre, am zborul învățat
am aripi stânci de ger, ninsori cernute
m-am apuca

La cine nu are faţă, faţă-i descoperi
îndoiala zdrenţuită devine prudenţă,
aşteptare cum vânătorul după un copac
fugindu-i glonţul înspre moarte.

Nerăbdarea va fi sub coroana rotundă
unde se mântuie vânatul.

E o foame jupuită de gândul tăcerii.

Cu semne

Când tu nu eşti,

împletesc depărtările

într-un descântec de lună.

Pe zidurile camerei goale de tine,

se derulează umbra ta

şi braţele mele

secătuite de aşteptare.

Când tu nu eşti,

gândul se îmbracă în dorul de tine…

în sufletul curtat de ploi.

Am să mă opresc

Cîinii vagabonzi

Aşteaptă noaptea,

Aleargă

Liberi,

Vorbesc omeneşte.

Rîd gutural și uneori

Plîng

Cu ecouri lungi.

În colţul unei străzi

O umbră dezvelește

Bustul nopții,

Fumul de ţigară

Ii conturează

Chip,

Gânduri şi vise.

Câinii au semnale precise,

Dezleagă Luna

Să

EU,TOAMNEI...


Eu toamnei mă închin tăcut și mult
pun virgule cu frunze-ntre tăceri
în vântul ei eu glasul ți-l ascult,
caut răspunsuri,stoluri, nicăieri.
Ai glasul toamnei ca o dimineață
o caut veșnic rătăcindu-mi pașii
sub stropi de rouă te

gândul prin îndoieli murmurate în şoaptă:

mă prinde,

nu mă prinde,

mă prinde

sufletul în braţe la sosirea  

în grădina iubirii

sau

trebuie să sparg zidul mărginit

de dorul amintirii (ne)trăite?

Mă prinde,

nu mă prinde,

mă prinde...   

04.06.2014, ora 10,52’

Ar trebui

Ar trebui să-ți spună zorii 
de drumul meu în calea lor 
căzând zăpada mea, fiorii 
din disperarea unui nor. 
Să-ți spună cum mergeam iubire 
sub dorul vis de ger să îndure 
prin norii albi, ciudată-oștire 
și un suflet, care vor să-l fure. 
Mergeam