Blog

am închis uşile, ferestrele,

am tăiat curentul

pentru marea coborâre

pe scara melcată

spre capătul meu

pentru că eu

nu cred în infinit

            Coloana

se termină într-un coşciug deschis

tuturor posibilităţilor,

dar dincolo de el, deocamdată, nu e nimic…

o

ai ştiut. Doar tu ai văzut haina trupului meu

zdrenţuită,

ruptă

în dreptul pieptului. Ţi-am spus că o dădusem

şi am pus o pipotă în locul ei, în formă de inimă

şi suflet n-am mai avut

să cumpăr  

un petec să-l cos,

să acopăr gaura rămasă. Ţi-ai aşezat  

suf

Aducem anii din copilărie
Să punem leac tăcerii care doare.
Ne răsfăţăm cu-n dram de bucurie
În suferinţa clipei trecătoare.

Mai e în noi copilul de-altădată,
Şi încă, dorul mamei... e în noi,
Mai căutăm iubirea ei curată
Scăpată printre lacrimi şi ne

Vom mai ... 


Vom mai găsi în noi scânteia
cărarea albă a iubirii
să adorăm din ochi femeia
flămândă-n vraja fericirii?

Nu știm, iubirea de e boală
nici nu întreb, nu-i chip s-o fac,
e umbră,visuri sau răscoală
ocean de dor, val despicat.

Știm do

l-am luat cu chirie de la pământul

pe care (is)păşesc gândurile

ce mă poartă prin el

fără bani,

ca un boschetar fără curaj

în aşteptare să rup contractul

şi să mă mut în nemărginirea clipei. Albastru.

Sufletul.

Eu. Doar roşu.    

07.06.2014, ora 10,42’    

E-ATÂTA SOARE...


Când nesfârșită e iubirea
ne cresc aripe de lumină
mirată apa-i fericirea,
din viața noastră cea sublimă.

Nu cer tristeții îndurare,
mi-e timpul scurt, îl smulg, arunc,
durerea mea îți e datoare
ecoul ei pare-un amurg.

Când te

joc de-a dragostea

tu ești vară, eu sunt vară,

amândoi mângâiem iarba

și cu gândul jucăuș

ne-am trezit într-un culcuș,

privind cerul plin de stele,

pajuri se rotesc pe sus,

și în lună un oier

treaz acum în miez de noapte,

paște oile pe cer.

cerne vremea pulbe

Să picur

Aș vrea să picur suflet în cuvânt 
și clipa-mi zi să te pătrundă 
să fii altarul meu cel sfânt 
să fii o mare,eu o undă.

Aș vrea să fii mereu departe 
ca să te văd ,o știi prea bine 
că ești un dor din sfânta carte 
și nu te văd cât ești în mine.

Te

E TOAMNĂ


E toamnă, poezia mea e în frunze,
e toamnă sufletu-i tăcut
alerg pe câmp culegător de muze,
dar parcă-n toamnă toate le-am pierdut.

Mi-e timpul un dușman, cel mare
mai port în minte sfânta noastră clipă
cum mai visează în toamna ei o mare
și amintir

Aș vrea să fiu

Aș vrea să fiu copilul de demult 
cel care intrat în viață ca un vis, 
desculț prin iarbă să-ți sărut 
un gând ce viața mi-a deschis.

Să uit de griji de temeri toate 
și să le îngrop în aspre zări, 
dar, bucurie-n suflet poate 
să nu fiu fum d

de pe chipul meu nu era decât

zâmbetul ce mă arde dinăuntru

încet,

intens

şi mai rupe un vreasc

din piciorul meu stâng. Întreţine focul

dorului de suflet legat cu chingi

strâns. Învăţ să-mi iubesc durerea.     

06.06.2014, ora 21,50’     

Împuternicit de consideraţii logice
dăruiesc din mine întreaga epuizare
unde totul se confruntă prin definiţii
ca nişte luptători în arenă
până iese învingătorul final
cu laurii care-l copleşesc
şi plânge victoria.

Voi căuta alte premise
care să condu

Degetele mele niciodată

 nu ţi-au înmiresmat  faţa

mâinile mele nu s-au îmbătat

de conturul trupului tău

braţele tale niciodată

 nu mi-au îmbrăţişat tăcerile

buzele nu s-au deschis

vibrare de aripi

pe gura mea

cu păsările focului

poate nu eşti decât  imaginea

s

era singură, în casă, cu mine. Mi-o lăsase sufletul

când a plecat să culeagă florile cerului, să nu fiu

singur. În grabă, am scos aspiratorul şi cârpa de şters

iluzii,

să o prind,

aspir,

închid

şi ascund. Mi-e dor de suflet şi (poate) vede

că sunt singur,

ÎNGENUNCHIERE

Îngenunchiată noapte,la capăt sfânt
de stele,
îmi simți iubirea oare,în care-mi cresc
copacii ?
Am brațe lungi și fine...cu doruri pline-n
ele,
vulcani ce izbucnesc în dorul tău...
săracii.
N-am vrut ca să te supăr, să răvășesc

mi-au crescut când ai apărut. M-ai învăţat

să zbor, dar nu mi-ai spus că zbor

în acelaşi loc,

rotund,

înlăuntrul meu. Cheia de la suflet trebuia

să o întorci

în lacătul ce mă ţinea captiv

şi doar privirea plutea pe tot întinsul albastru

al universului meu-

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,

Când eu încerc să mă strecor tiptil !

Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,

Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia ?

Cum creşte firul ierbii din pamânt ?

De ce mă speriau cu ghionoai

 TOAMNA MEA... 

Ești toamna mea, am vise-n ochii tăi 
și-n tot ce ești am sufletul tăcut, 
la-ncheietura mâinii am văpăi 
nu știu de ce în toamnă le-am pierdut.