Blog

vă sprijiniţi de cuvintele mele. Nu sunt

digul de pe care să priviţi zarea. Veţi

aluneca şi nu va fi nimeni

să-ntindă o mână. Eu sunt fericit  

în nefericirea mea când scriu un cuvânt  

şi albastrul se umple de stele. Sunt

ale sufletului (stelele).

Lumine

paşi, trei trepte, trei clipe mai am

până ajung sufletul din urmă. Îşi va

întoarce oare privirea

să-mi îmbrătişeze

gândul

stropit de soarele ce-i alina capul

şi

picuri de sudoare se adunau la picioare

sau

doar

aşteaptă să ajung şi apoi spate-n spate

să pornim

am închis-o în mine şi am picat cu ceară

pe mâna-uşă, ca un sigiliu, când

mă rugam

(la tata).

Mi-am lăsat afară doar vieţuirea

printre oameni

să vadă

că mă mişc prin verde. Bucata mea

de albastru

pătată

cu roşu, era sub lacăt. Doar ochii vorbeau cu ea...      

cotitura de drum aşezat în ţăruşul ce-ţi scruta  

orizontul. Palmele le pui în capul lui, al ţăruşului  

să nu fii singur,

să-ţi separe trupul în două:

suflet şi minte. Apoi să le dai culoare şi aripi

şi zbori o vreme

înlăuntrul tău. Îţi trăieşti iluzia

prins stelele. Salbă le-am cusut

cu sânge

în jurul sufletului meu. Doar el

să-şi întoarcă

noaptea-n

albastrul zilei

pictată cu macii suferinzi

de frumos,

de lumină.     

12.06.2014, ora 09,36’

Ademenire

Ademenit de vise las gândul meu să zboare
când stoarsă mi-e privirea de patimi care încă
supina liliacul și crinii albi din floare
povara de iubire-n neliniștea de stâncă.

Bat visele-n vârtejuri, sperând că ai să vii
din leagănul lumin

Vezi

Vezi ce departe-i țărmul la care ne iubim 
și drumurile-s toate în teama să călcăm, 
căci sunt destule clipe-tăceri,în care știm, 
nelilinistea din piatră, pe care-o căutăm.

Noi am ales să mergem tăcând pe-acest Pământ, 
trecând dintr-o mirare, în alt

Acele trupuri moarte, nu sunt moarte,
stau latente în spatele vieţii
de unde învierea le-nfăşoară într-un arc
şi sar de unde sunt în afară.
Este o aşteptare îndelungă a recreaţiei
care confirmă
minunea trezită din somn.

Într-o vreme când timpul se com

triajul de la spital, azi, nu m-a dat

laoparte. Doar o bucată de piele

cu lama

(de ras)

au tăiat

şi vaccin  

şi antibiotice mi-au dat să fiu imun

la veninul picat în albastru

să stau

indiferent cât (mă) doare.   

11.06.2014, ora 22,12’

fără răspuns îmi stau agăţate

pe culmea vieţii. Nu s-au potrivit

în cheia cerului.

Acum s-au bontit. Nici în pământ

nu vor. Rămân suspendate.

Le voi bate

la foc încins- ţăruşi

să intre.    

11.06.2014, ora 14,35’

(îmi) va trece apa peste pietre

să le spele

şi

cerul

să-şi oglindească albastrul de noaptea

ce-mi colcăie ochii? Doar

pe dinăuntru (s)curg

lacrimi.  

11.06.2014, ora 13,20’

Oameni fără căpătâi
omoară timpul în golul fiinţei lor
n-au cu ce-l umple.

Nici nu se plâng
doar visează
la ziua de mâine
să fie sătui,
să le fie cald.

ASCUNDERE...

M-ascund în ziduri, oameni,după
în vise mă ascund, sau umbre
cu ochii pironiți o cupă,
sub gânduri falnice sau sumbre.
M-ascund, cu Ana mea zidire
și ctitor mă ascund cuvinte
adânc izvor, izvor pornire,
sub virgule nepotrivite.
M-ascund cu

De poți

De poți, să vii iubito pe coastă să mă vezi
să vezi cum răsăritul ne-amestecă cu lutul
să-ntind un braț în iarbă si acolo să te-așezi,
să sărutăm și cerul, albastrul, absolutul.

Să vii să-mi vezi iubirea și grijile-nnodate
să vezi pădure

din noapte a cuprins şi greierii. Doar

eu aud coarda ce-mi leagă

mintea

de

suflet

cum îşi tânguie fiecare respiraţie într-un cânt

mai dureros

decât al unei lebede

de frumos.     

10.06.2014, ora 23,54’

dintre respiraţii îmi aduce pieptul

la gură. Bătăile le simt din stomac

cum coboară în picioarele cocoţate

în pat

şi

mâinile-mi

scrijelesc hârtia cuvintelor goale.     

10.06.2014, ora 22,05’

Sub raze de lumină, timpul e de ceară,
Strop de rou-aşterne ce e durerea lumii,
Frânturile de vânt în zbuciumul lor zbiară,
Visele rebele rămân în poala lunii.

Când bezna nopții țese umbrele fugare,
El, cerul, iar rămâne al lumii temnicer,
Ca, el să dea pu

Sub raze de lumină, timpul e de ceară,
Strop de rou-aşterne ce e durerea lumii,
Frânturile de vânt în zbuciumul lor zbiară,
Visele rebele rămân în poala lunii.

Când bezna nopții țese umbrele fugare,
El, cerul, iar rămâne al lumii temnicer,
Ca, el să dea pu

Mi-e dor să alerg pe câmp desculță, să simt pământul sub tălpile goale. 
Să scutur macii în jocul meu , să le văd petalele răspândindu-se în vântul cald al verii. 
Mi-e dor să dorm în iarba moale, să-i simt mirosul crud când o strivesc sub trupul meu