Blog

Privirea lunecă în depărtare
Și cheamă ramul să înmugurească
Verdele mugur să întinerească
În oamenii cuprinși de întristare.

De secetă, uitând să mai zâmbească,
Încovoiați, loviți peste picioare,
Cad secerați de boli istovitoare
Și sufocați fără ca viața s

Când toate îmi păreau atât de sfărâmate în pustiu,
Pierdute, de vânturi spulberate, purtate-ntr-un târziu, 
Ascunse într-un gând arid, atât de însetat,
Crezut-am pe atunci, că toate, adânc s-au îngropat.

De înnoptat nu am dorit să înnoptez devreme,

Cât rădăcinile musti-vor în pământ
Mai este timp și vreme de înmugurire,
Ca oamenii să simtă o zvâcnire
A frum’seții ce zvâcnește din Cuvânt.

Chemând la viață viața spre trezire
Și orice gând adie să fie un viu cânt
Pe portativ, ca notele dansând în

Mai prinde o vorbă contur
într-o retorică devenită artă adevărată
unde totul se spune cu patos
fără ca logosul să rupă firul cunoaşterii.

Totul este mai mult decât îţi închipui
când marginile lumii sunt dincolo de margini
ca să poţi depăşi cunoscutele

Nu-mi las speranţa la voia-ntâmplării,

Nu stau la umbra timpului nicicând;

Mi-e casa inimii pe malul mării,

Înveşmântată-n al iubirii cânt.

Îmi e de-ajuns o rază jucăuşă

S-o prind din zbor, la pieptul meu s-o ţin,

Dar nu disper când, fără veste, o uşă

Mi s

Ne-am regăsit

două tomnatice, târzii elegii,

pictate în clipa din noi

şi timpul de afară.

Porţi pe chip nori palizi

şi păsări migratoare.

Manole, vultur obosit,

bătrân şi singuratic,

dărâmi zidurile,

să-ţi lecui sufletul

curtat de îndoieli,

despleteşti răspunsu

Vor trece 


Vom trece cărări ca să stingem o vină 
sub vântul aprins în taina din zări 
copacul din mine în frunze se-nchină 
hrănindu-ți nădejdea la țărmuri de mări. 

Rădăcină-i durerea, are fructe vezuvii 
sub arsiti mai grele câte poate să-ndure 
lăsată l

Până-n tălpile arse
îţi beau apa din trup
pe dinlăuntru
şi o fântână fără ciutură
izvorăşte mereu
sângele cald.

Pietre de lumină
se zidesc
cu suflet în ele
până ochii tăi
văd miracolul
cum se înalţă
prin spire de titan.

Bată, bată să mă bată,
Clopotele să mă sune
Sub un prag de verde poartă,
Dorul dor să mă-ncunune.
Curgă, curgă să mă curgă,
Ochii îngenunchiați în rugă,
Cântul cânt să mă aline.
Ducă, ducă să mă ducă,
Călător pe cer nălucă,
Punte dorului să întind

Mă întrebi ce fac     

stau în camera mea  albă

citesc iubesc sau tac

râd  spun cuvinte goale

doruri... visând câteodată

cum alerg spre carul mare

privesc în toamnă

un pastel de aramă

frunze putrezite

adăpostesc gâze amorţite

şi numai eu le calc

cu degetele  pi

AMURG...

A mai rămas amurgul, bată-l bruma
o noapte rece îl suspină
și-un clopot care bate într-una,
pe văi o tainică lumină.

Nu-ți cer să-mi scrii a ta credință,
nici gândul tău din rădăcini
nu-l vreau altar într-o privință,
nici vânturat

Dacă-ai să pleci spre lumi necunoscute,
Am să te caut și am să te găsesc.
N-am să renunț, chiar de-ar fi veacuri multe,
Să tot străbat, până-am să te-ntâlnesc.

Am să mă cert cu însuși Dumnezeu,
Ce-un suflet l-a împărțit între noi doi,
Te voi g

Timpul nu este val,

nu este ploaie,

doar noi ne rostogolim

în efemere

nisipuri

și plouă gînduri,

vise, tăcere

peste urmele

ce nu mai ştiu

în ce ornic ne ascundem

precum melcii

lunatici

să spiralăm cămările

memoriei...

Era pe vremea infatuării sublime,
trufia se împăuna cu orgolii vechi.

Ei, iarba şi frunza-i mângâie tălpile,
toamna se strecoară bacantă prin vii,
le face copiilor mustăţi de must
timpul mutându-se cu de-a sila în ei.

Unde sunt zilele mai călduroase ca

l-am învăţat în noapte. În noaptea ce tocmai

a trecut, sufletul m-a prins de mâna stângă.

Tremura toată.

Şi a lui.

Tot stânga. Furnicile din stomac şi fluturii din piept,

uniţi într-o orchestră,

cântau acea muzică pe cerul meu albastru, să te înalţe

şi-n

Știi, uneori

Știi, uneori când crucea zilei stă să miște 
în apa ploii eu te caut și te strig, 
să ne găsim în timpuri rătăcite, 
din clipa noastră irosită-n frig.

Au mânat caii vântului să treacă pe la fiecare răscruce
şi nu s-au oprit până-n câmpiile sudului
În şeile lor călăreţii fără nume agitau
bice de foc pe orizontul îndoliat al cerului
furtunile răsturnându-se peste munţi.

La pragul violent când s-au umf

Oricât ar fi noaptea de neagră,
Când mă privești se face zi
Și uite-așa o viață-ntreagă
Șoptindu-mi cât îți sunt de dragă
Cu tine-aș vrea să pot trăi.

Și cerul de-ar fi-ntunecat
Și nici o stea nu ar avea
La mine dacă te-ai uitat
Cerul pe dat