Blog

MONOTONIE


Sunt nori de colb și plouă afară,
înghesuite drumuri în neștire,
doar o aripă zboru-și cară.
în timpul mare fără ocolire.

Dureri în mine rup discrete,
lumini blajine, să îndure,
clipe zdrobite să regrete,
trăiri, la margini de păd

Tu te înfrupți cu buzele-ți fierbinți,
Cu dor, din fructul interzis, cu patimă.
Cuprins de o dorință care te animă
Încerci să muști din sâmbure, să-l simți.

Și om și pom sunteți aceeași victimă
A unui șarpe ce v-a strâns în dinți, - 
Vă dă târcoale,

 DOR DE ZBOR

Sub tălpi un bob de lacrimă se scurge
Și se prelinge-n adâncimi de gând
Ca firul ierbii să crească fremătând
Să-mpodobească viața care curge.

Umblă prin ani un dor de zbor flămând
Când aripa de lut începe a se frânge
Că cel ce-a fost înaripat c

Cu pași desculți îmi plimb durerea pe nisip
Când marea spumegă învolburată
Un fâlfâit de pescăruși aud deodată
Și-un val mă-mpinge și încep să țip.

Un vânt năprasnic șuieră pe dată
Lăsând totul în urmă fără chip
Izbindu-mă de-o stâncă,- aud, cirip

din paşii tăi furişaţi tip-til pe aşternutul

cu mine, s-a înălţat în noapte 

să culeagă vise,

să le aşeze printre stele,

perdea pentru suflet.   

22.06.2014, ora 24,00’  

Ți-am auzit pașii

pe fereastra sufletului

și rătăcirea printr-o

cămară a inimii.

Am simțit al tău

tumult.

Știam că uitarea

a-ncremenit  demult.

Oare ce căutai

atât de răvășit

în gândul necosit

în care floarea

 iubirii noastre

și-a scuturat culoarea?

Mi-amintesc...

Dimineața beau la masa mea
Licoarea  din ceașca de cafea
Uneori amară, alteori mai dulce
Și astfel viața ca o apă curge.

Tot așa in fiecare dimineață
Cu cafeluța dragă în față
Gândesc și meditez cuminte
Pe țărmul viselor împlinite.

Uneori servesc și două caf

Uneori îmi caut urmele scurse-n rădăcini,
să le scriu în amintiri.

Tăcerea împrumută vârsta înţeleaptă,
mă căptuşeşte pe interior golul,
trecutul fuge singur înapoi
nimeni nu-l vede,
poartă câteva rămăşiţe sub aripi.

Zilele se deapănă într-un singur se

se naşte dintr-un partaj de clipe

cu unul în sud

şi

unul în nord

şi

aripi fâlfâind prin turbulenţe, îşi fac plinul

de uitare. Uitare de sine şi plin de tot în toate,

îşi aşteaptă explozia de roşu pe albastrul

din cerul ce ascunde (prin nori) zidul înălţat

d

Ea avea faţa unui măr din cele rumene
din soiuri vechi autohtone
cu o îmbrăţişare caldă de culori
pe buzele soarelui.

Trup de lut vorbitor într-o trestie înaltă
păşea gânditor prin anotimpul copt,
între tăcerea mea şi a ta lumina făcea popas
unde-n mi

Tainică noapte în vara fierbinte

Adună din ceruri cântarea sorginte

A Ielelor dansuri, zburdalnice hore

Ce-ntunecă minţi în doar câteva ore

Cântă natura intens freneticul dans

Luna aşterne argintul în feeric balans

Se întunecă gândul de ai nopţii fiori

Ini

raiul meu e pe pământ

eu am fugit de mult din rai

e prea liniște și pace

mie dați-mi iadul dulce

 unde patimile cresc

unde râurile morții

curg și nu se mai oporesc…

dați-mi, dați-mi altceva,

valea verde și durerea

să mă mântui ca Isus,

pentru mine raiul dulc

Vreau

Vreau să aud secundele căzând,
sub câte sălcii stau să plângă
ce-au mai rămas din câte sunt,
sfârșitul lumii, nu e încă.

Să fiu la marea judecată
cu tine iarăși și-o pădure,
eu, te găsesc nevinovată
iubirea mea oricât...să-ndure.

Vre

Pe geana serii nopţii împleteşte cale,

 Blând soarele tălăzuind prin nori la vale,

Dorul  îşi ţese lin migrările în aer ,

 Luna visul toarce din al iubirii caer.

Prin pădurea cu stelele-n crengi agăţate,

S-adună Drăgaicele fecioare alintate,

Măiestre-n al

Îmbolnăvindu-se de dat porunci
un altruist de tip plictisitor
se agita printre nimicuri
[unde se desfăşura o cavalcadă-n aer liber]
ca un ţânţar
acoperit cu paharul.

Aici am deprins arta
de a nu băga în seamă ridicolul
şi m-am trezit galopând pe un dr

mă-ntreb în neputinţă, zidurile

ce mă prind, dinafară, vor găsi

fisura-n ele

să mă (s)curg

în al sufletului sălaş? În fiece secundă

a clipei, mai cade

un strop. Eroziunea continuă...    

20.06.2014, ora 11,50’  

teiule

teiule, teiule, miresmele tale aduc vraja din povești,

când Eminescu trecea prin Copou cu Veronica de mână,

Iașul atunci era sărbătoare, îngerii se urcau la cer,

Eminescu purta lira lui Orfeu și Veronica cunună.

florile tale cădeau peste umerii l

Sunt patima...


Sunt patima lumii, o spun cu mâhnire
cuvânt de la țară și vestea ce încă
mai poate opri un vis la pornire
lângă ușă, pe buze, ce sub limbă mănâncă.

Sunt cuvântul mocanilor ce cară povară
când merg către târguri cu pașii înceti,