Blog

Ar trebui

Ar trebui să-ți spună zorii 
de drumul meu în calea lor 
căzând zăpada mea, fiorii 
din disperarea unui nor. 
Să-ți spună cum mergeam iubire 
sub dorul vis de ger să îndure 
prin norii albi, ciudată-oștire 
și un suflet, care vor să-l fure. 
Mergeam

SĂ NU NE CHEME
 

Să nu ne cheme însingurarea,
piciorul să nu ne bată o bătătură
mi-e țărmul veșnic și mă-ndeamnă marea
să caut veșnic o căldură.
Căldura ta, a ta credință
să-mi fie drum mereu și casă
ferit de vânturi neputină
o viață sfântă î

O infatuare e mai riscantă decât întoarcerea
pe marile bulevarde ale morţii unde nu se respectă nimic
în niciun caz viteza.

Cine să le tempereze imboldul?

O piedică pusă între noi care să rupă instincul,
un semn al bogăţiei câştigate
zvon de moarte pus

era la locul ei. Doar sufletul hoinărea

pe afară. Cu ploaia de tunete, părea

că nu mai vede poarta. Bătea sacadat

în trup. Nu-mi dădeam seama dacă

mă bucuram

că trăiesc

sau

sunt fericit.

Codul morse. Bate. Auzi, bate.

Tresalt. 

03.06.2014, ora 20,26’   

AMURGURI


Mă vei găsi-n amurguri neumblate
cu ploaia din cărările știute,
cu amintiri și visele curate
și-un freamăt dor din toamnele trecute.
Vor fi și-n stoluri visele-mi impare
și pașii gând în dor și frig,
în toamna care-atât mă doare
și

Luna se pierde cu marea în noapte duet, 

Fredonează etern…acelaşi vechi menuet,

Decor încercuind lumini crepusculare, 

Îmbracă în tăceri a gândului vibrare.

Se scutură stelele de lumini albastre,

Poleind nisipul clepsidrelor sihastre.

 Stropi argintii că

CE TOAMNĂ...


Ce toamnă sfântă am în mine
izvor din maluri și fântâni
se scuturau păduri din tine
se minunau la țărm bătrâni.

Mă simt o amforă, am toarte
purtat mă simt, am dor ca vad
pe fund de râu sunt pietre moarte,
pădurea-i frunze care

Noi ne jucam.


Când ne jucam de-a anotimpul
tu mă făceai altar de sticlă
eu eram toamnă iar tu timpul,
în ruga noastră far' de frică.

Îngălbeneam poteci pe dealuri
spre marginea pădurii-n văi
purtam o mare-n dor de valuri
și-o vară"taină" sc

nevăzutul din albastrul ce-şi curge

 roşul adânc şi orb la lumea

ce se mişună-n jur

sunt

când sufletul e înlănţuit de trupul

plin de flori

şi

ape se scaldă furtunos

pe faleza muşuroiului de mine

din tine strâns

în noi.     

02.06.2014, ora 23,34’   

Spre suduri

Spre suduri taina mea mai lasă
necunescute fumuri din comoară
pe crengi în plâns de doruri ce le apasă,
hrănind un suflet-val cu o povară.

Eu vreau să lupt ca să-mi rămâi lumină
acum în frunze ce-au rămas pe casă
pășesc stingher

Alte fapte strâmbe coincid,
niciun răspuns care să-mi dea încredere,
totul pare lucrat pe ascuns.

Mie nu mi-a fost dat
să încurc cursul real al lucrurilor,
n-am văzut nici în moarte o închidere de uşi
mai degrabă un fior rece care ameninţă
şi repune l

şi-mi îneacă cuvintele din gânduri

peste povestea din visul de mâine  

întâmplat ieri ca o avan-

premieră

a iubirii (ne)schimbate de valuri

de râuri umflate

de furtuna de lacrimi

din mine. Iartă-mă.     

02.06.2014, ora 21,41’   

Voi staţi şi acum la poartă… zidiţi în aşteptare, 

Pe  banca de lemn, două cruci curtate de uitare.

Câteva amintiri mai stau agăţate de drum.

Estompându-se încet în cimitirul de fum.

Aducerile aminte mai caută o cale,

Peste apa Gurghiului tinereţilor me

Te-ai dus

Se-aşează noaptea în priviri

Şi cerul meu se surpă

Uitat-am Doamne de zefiri

Şi de miresmele din cupă

Eram un suflet rătăcit

Pe scena vieţii grele

Şi gândul meu de-a fi iubit

E  doar nălucă printre stele

Mi-ai dat cândva speranţa-n dar

De viaţă şi

doar un hoinar fără oprire pe cărările

bătucite de clipe. Ştiam că e al meu,

deşi nu-l am.

Sufletul.

Plecasem braţ la braţ dinainte

de a mă naşte. De atunci, colind toate cotloanele

(din mine)

să-l aflu. N-am învăţat să privesc

înaltul,

în sus,

spre albastru

Moartea mi-a spus

Că m-a visat

Când treceam pasager

Prin forma de umbră,

Un suflet strigă

Neştiind să s-ascundă,

Nu eşti sufletul meu, nu te vreau,

Nu eşti apa de nor

Să pot să te beau,

Te ridic, urc cu tine în spate,

Te las agăţat

De stele la noapte,

Dar lipit

ştiu de ce dorul mă sălăşluieşte când

sufletul nu mi-a plecat decât la o distanţă

de o clipă

de mine,

să-ntindă arcul peste cupola de albastru. Probabil

îşi pregătea din tolbă,

săgetarea cu roşu aprins

să (-mi) prindă  

“peticul”

de iubire  

din tot peste to

și vine iar vara, iubito

și vine iar vara, iubito,

cum vine aminul

 prin psalmi,

ce miere-i veninul

când sorb lumina

din ochii tăi calmi,

senină ni-i ziua

și clipa ferice,

visând un alt rai

la umbră de cetini,

covoare de iarbă

și chipu-ți bălai;

miroase a flo

Căutare


Aș vrea să te găsesc în foșnetul din gene
să duci lumina vieții la paradă
nimic din lumea asta să te-ndemne
doar adevărul,lasă-l să se vadă !
Aș vrea să mă trezesc mereu cu tine
acolo lângă marea ta cu valuri
din somnul care nu-mi mai