Blog

umbla prin mine, pe cărările cu luminiş

de stele ce dansau albastre şi eu nu ştiam

dacă dincolo (de mine),

e ziua

cu zorii

ce mă aşteaptă să-i străbat

sau

sufletul îmi licăre ochii?  

29.05.2014, ora 23,11’ 

STRIGĂ-MĂ-NCET...


Strigă-mă-ncet și am să vin
nu vreau s-omor culorile pe pânză,
nu las albastrul locul de satin
cuvântului să cadă ca și-o frunză!
Eu voi veni pentru că tu mi-ești dor
că îmi trăiești în suflet de demult,
tu, glasul meu într-

Anul acesta se-mplinesc,

Trei secole- de nu gresesc,

De cand Voda CONSTANTIN,

A-ndurat cumplitul chin,

Fiindca nu s-a lepadat,

De Crezul ADEVARAT,

De la strabuni invatat,

Si-a-ncercat cu viata lui,

Sa ne fure turcului,

Si aici fuse-nsotit,

De cei care l-au iub

Din nefiinţă în fiinţă,

din dorinţă şi putinţă,

ne-ai creat cândva pe toţi,

ca să ne arăţi că poţi!

Să ne fie nouă bine,

ne-ai dat credinţă înTine,

dovadă de prietenie,

ne-ai lăsat Fiu’-n custodie!

Să avem o viaţă plină,

din puterea Ta divină,

am putut crea

În mine i se rosteşte numele,
atunci Dumnezeu îi aşază coastele
de bărbat pentru ea
şi-n inimă îi pune o floare
la care suspină.

Eu îi zic:
tu eşti mai mult decât mine,
mă porţi în timp fără-ncetare,
de-aceea atunci când mă pierd
mă regăsesc în tine î

vara

A venit vara după calendare,

Tăcerea este umedă prin munți,

Stau treji ca niște daci cărunți,

Cu vârfurile ce se pierd în zare.

Și pe câmpie grâul încolțește,

Talanga scoate turma în amurg,

Se-aud pe vale apele cum curg,

   Iar trandafirul vesel înflo

De ”Înălțare” al nostru Domn

S-a dus spre Unicul din cer.

Oamenii dorm comodul somn

Și fericire zilnic cer.

Serbez și eu în felul meu:

Ofrandă-I dau tot ce gândesc,

Sufletu-încerc să-înalț mereu.

Nu-i spun, dar simte că-L iubesc!

Te-înalță fiecare gând

Ce s

Zăceai acolo,

zidit în aşteptare

cu ochii rezemaţi de cer.

Prin tine, fumega neuitarea mocnit.

copila aceea

cu pasul de ape

si râs de Miozotis,

nu mai trecea podul spre tine,

abandonat într-o plecare.

Erai aici şi totuşi nu,

vămuit de viaţă 

 (trecea fără tine)

TU EȘTI CERUL

Ești cerul sub care eu îmi fac sărbătoare
în care tot cred și plâng,dar și cânt
dau și tribut unei vieți,altui soare
iubirii blestem,iubirii dar sfânt.
Ești cerul tăcut cu zări generoase
mă mătură ploaia-ți cu frunze sărate
ascu

ÎN VRAJA TA...


În vraja ta pădurea mai cântă cate o floare
în toamnă chiar și drumul rostește câte-un cânt,
plâng amintiri-trăire când frunza ei mă doare,
tu nu mai ești aceeași, nici eu acel nu sunt.
Eu sunt o toamnă tristă și plânge-n mine d

Nu-mi amintesc bine în ce zi m-ai înnebunit
dar ştiu ce s-a întâmplat după aceea
din trupul tău
am început să beau dragoste oarbă
şi nu mai aveam margini în desfăşurare.

Pentru tine nu însemna foarte mult
erai o salcie lângă râu , o viespe
care-ş apăr

Nu sunt un om perfect ,nici nu m-am crezut vreodată. Sunt un om obișnuit cu multe defecte și poate mai puține calități decât ceilalți.Nu am cerut nimic de la viață, m-am mulțumit intotdeuna cu ce mi-a dat ,chiar dacă aș fi vrut mai mult. Am avut și e

am legat cerul cu pământul. Mi-am semnat

moştenirea pe colţul meu de lut

ca un resort

să mă-ntorc

când rătăcesc cu ochii în albastrul meu

şi uit de fericire

să mă-mbăt în clipa de nemărginire

(cu)prins de liniştea norilor ce dansează

în zbuciumul din min

AȘ VREA

Aș vrea ca să fiu sfântul tău gând
să-ți fiu bucuria și trilul de dor
un semn de-nchinare cu crengi spre Pământ
bucurie povară din unicul zbor.
Codru să-ți fiu legănat doar de dor
sau frunză iubire ce-n ochi ți se pierde
bucurie-n pâraie,apa rece-n

COMPUNE PLOAIE TU...


Compune ploaie tu cântarea noastră
cu marea, cerul sufletul ei dar
primit în ziua toamnei cea albastră
și sfânta clipă fă-o calendar.
Mi-ai dat iubirea codrului ce-a plâns
și marea tu mi-ai dat-o, valu-i urmă
din vară pân

Ți-ar plăcea


Ți-ar plăcea să te ating ca și cum aș fi orb
pe deschiderea de necuprins a inimii tale
și să mă plimb cu mintea și cu mâinile
peste netezimile ființei ?
Atunci inima mea s-ar vindeca în setea de fericire
sub nepotolita cunoaștere a mâinilor
atâ

Privesc, pășind agale cu pas de muritor,
Cătând lumini ascunse de ziduri de granit.
Pășind pe drum de piatră mă-ndrept către izvor,
Acolo unde cerul se pare, c-a sfârșit.

De aş putea citi mereu în răsărituri
Și-n anotimpuri care, poate-au lăcrimat,

supărat de polemica cu sufletul,

a plecat pe cărări de stropi de dor,

să-şi culeagă îmbrăţişarea

din noapte,

să-şi sărute fruntea

brăzdată de îndoieli crescute

prin crăpaturile ivite

din soare,

arzând în rafale,

la lumina lunii.     

27.05.2014, ora 22,05’

Seara târziu

Seara târziu când nu ești cu mine
petale de flori mă sărută amar,
cad în păcatul să strig că mi-e bine
rănit de un ciob din sărutul vulgar.
Mai simt un necaz,o durere în ființă
abandonat mă pivesc într-un ochi de oglindă
păcatul

Să nu-ți plângi omule nicicând de milă 
Putere ai în suflet, cu tine-a fost mereu, 
Lasă-i flacăra, în ființa ta umilă, 
Să ardă, căci dar e de la Dumnezeu! 

Ridică fruntea și privește cerul 
Și din lumina lui îți ia speranță, 
Nemernicia vieții tu calc-o