Blog

Priveşte şi tu să vezi

Coloane de pietre rotunjite

Identic

Aşezate doar să urmăreşti

Dimineţi

Cum împrejmuiesc zenitul

Unde aş vrea să ajung

În minele meu

Urmărindu-mă...

Vezi, vezi ceva?

Concentrări de linişti răsar

Direcţionate dinspre infinit

Înspre materiali

mă joc de-a pitita cu tine viață

mă joc de-a pitita cu tine viață

printre lucruri și duhuri  și printre toamne

să nu râzi de mine să nu râzi

văd numai fantome și umbre de gâzi

orb printre lucruri și printre frunze

cu ștreangul de gât în hohot de râs

calc p

Pe o bancă retrasă
cu lemnul ros de ploi
meditam la frumuseţea parcurilor
prin care n-am trecut,

umbra îmbrăţişa răcoarea arborilor.

Striveam în minte gânduri coapte,
de mi se frângeau aripile plutitoare
şi alunecam pe jariştea abruptă,
crudul mijind în cu

Demult, pe când omul punea-n ce făcea

Iubire și suflet și har

Trăia un Da Vinci ce-n artă sclipea

Și toți se mirau de-al său dar.

Odată picta un lăcaș de-nchinat,

O scenă din sfinte scripturi:

Chiar ”Cina de taină”  ce Domnul a dat

În cinstea preasfintelor

Ne vom îmbarca în cursele de noapte
şi vom ajunge acolo unde nimeni n-a fost,
doar vânturi şi zăpezi trec pragul ceţii
în urmă rămân îndoielile din suflet.
Numai crezul din cuvinte stă neschimbat,
prin falsele poleieli raza lui trece
temerile şi lipsa de o

Nu îţi voi spune, noapte bună, iară
In mine s-a topit şi disperarea,
Timpul se scurge lin în călimară,
Iar visul şi-a pierdut de mult culoarea.

Se-aude plânsul surd al mării tulburi
Şi valul rece cu alt val se-adună,
Se-nalţă-n cer, sculptează hâde vi

Nu îţi voi spune, noapte bună, iară
În mine s-a topit şi disperarea,
Timpul se scurge lin în călimară,
Iar visul şi-a pierdut de mult culoarea.

Se-aude plânsul surd al mării tulburi
Şi valul rece cu alt val se-adună,
Se-nalţă-n cer, sculptează hâde vid

Arcada iubirii

Prin aerul blând al serii,
un cântec delicat se rasfiră în armonie,
o bucurie a sufletului,
o evadare în tunelurile nopţii,
o stare de spirit în căutarea nectarului vieţii,
şoapte arse de căldura viselor pierdute.
Cu mâinile at

La izvurlu di lângâ cruţsi

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţsi lângâ unu izvuru,
Aclo, calilji avursescu şhi omlu îşhi astâmâseaşhti caroţsa,
Si-şheadi, si-discurmi
şhi mutreaşhti tindearea undatâ, dzenurili sh-munţsâli...

Nu easti singuru!
T

Amprentele noastre 

O inimă plânge în cuvinte, 
o amară constatare sau un dulce avertisment 
ameţitor ca şi un lucru amânat de teama riscului 
de a te risipi, din prea multă plăcere. 
Ai grijă de visele tale 
şi nu uita de frumuseţea nopţii! 

Pe unde treci

Şi se-adunau norii, se-adunau
La întâmplare
Ploi colorate
În bungee jumping şi-aruncau
Curcubeie
Cădeau şi cădeau
Sau plecau...
Nu ştiu, cred că dansau…
Sau poate aşa este fericirea văzută
Prin reflecţia acestei zile intersectată de reflexia ei
În noaptea asta

ah pădurea mea de taină

ah pădurile noastre albastre

din care-am ieșit la lumină târziu

și-au rărit de tine frunza toamnă

poezia lor  cea dulce  a zburat în infinit

în vârtejuri aiurite eminescizând candori

și bacoviind durerea unei veștejite flori

ceruri

I

De câţiva ani buni, în casa lui Neculai Ştirbu nu mai sună ceasul deşteptător, adică acea chestie rotundă, verzuie, cu cadranul îngălbenit şi mărginit de cifre negre, stilizate, iar deasupra, pe carcasă, având dispuse două capace de oţel, nichelate

Am lăsat prieteniile să usuce gardurile
De care mă sprijin 
Când
Îmi torn din stomac goluri de aer
Scăpate cu sughiţuri
Provocate şi ele
De avalanşa greţurilor
De mai demult şi de tot felul

Fără să le întreb
În lipsă
Le-am eliberat
Permanent
Uşurându-mă
De iluzii

Am scris pentru voi… mult sau puţin, bine sau rău… am scris cu sufletul, pentru sufletul vostru. Cu un singur clik pe imaginea de mai jos aveţi să vă bucuraţi de fiecare cuvânt pe care l-am scris. In pagina care se deschide este simbolul unei cărti…

Am înflorit... 
în ziua întâlnirii tale
înălţam privirea
în braţele de curcubeu
şi mă purtai în primăveri
senine
stingând neliniştea
din sufletul meu.
Azi te privesc
în zbor de pescăruş
în amurgul serilor 
de toamnă
vibrează clipa
în adieri de vânt

nu ucideți cuvintele

nu ucideți cuvintele

fiorul lor ne face să visăm

n-am putea să iubim fără ele

cum ne-am mai spune noi

 toate dorurile cum am cânta

 doinele și cum i-am mai spune

mamei dacă nu mamă

cum am mai mângâia iubita

dacă nu i-am spune te iubesc

și

Mai încearcă odată
numele Lui să mi-l pui
pe faţă, pe gură şi-n palme,
cu inima săgetând răbdarea
când prin trup îmi urcă
încrederea bătută-n cuie
cu ciocane de piatră.

Întreg dacă mai sunt
am inima în zbor fără spaţiu
până străpunge înaltul,
de nu ma

Dacă-aş putea…

                    aş răsuci arcul ceasului din urmă…

aş sfredeli timpul

să dăltuiesc

din întortocheatu-mi ghem

capcane

clipelor urâte

celor tăcute 

le-aş urzi

din corzile inimii

culcuşuri dorului

aş scotoci atent

prin breşe

să aflu curcubeiel