Blog

Unde nu există poezie
seacă cerneala-n călimară,
inimile-s lipsite de simţire.

Oamenii ursuzi şi trişti
se rătăcesc de cuvinte,
muţenia urcă-n memorie
mai multă decât încape.

De-aceea ruperea vorbelor
e grea şi pentru rugăciune,
logica schioapătă,se lo

Marea, sfâşierea întunericului la ţărm,
valuri uriaşe...vapoare aşteptând plecarea
şi tu locuind în golful unui gând.
Nervii-ţi silabisesc tăcerea şi ploaia,
topesc arama pe frunze.

Înhămat la trăsurile toamnei
îmi bate vântul prin vise,
aud voci galb

Am zăbovit la ţărmul multor cuvinte
ca o corabie cu pânzele-n vânt.
Mi-au plecat ploile-n larg,
mi-au fost furate tristeţile,
nopţile-mi sunt despletite de sălcii
ca nişte femei cu păr lung.

Am bucuria unor trăiri secrete,
înşelătoarele aşteptări se r

Pecetea nopţii
pusă pe buzele întunericului
mă întâmpină cu îndoiala
prinsă pe umerii vântului.

Oraşul a plecat printre dealuri
cerând iertare pentru îndrăzneală,
mă duc şi eu
poate destinul se întâmplă să fie
o pată de culoare verde.

Din rădăcini urcă

Ce vremuri împătimite!
Merge tinereţea să se distreze,
peste tot e pauză de lucru.

Fascicule de lumini pulsează,
suliţe dispersate se-nfig în aer,
trupurile adoptă dansurile mişcării.
În această armonie plină de frenezie
se aprind şi se sting culori
î

Măgura deasupra noastră,
jos cu pielea întinsă pe băţ
Vălari – satul
de lângă valea Socilor,
valea zeilor.

Fără mari vârfuri, fără adâncuri,
doar cu fântâni
şi dureri neplânse.

Nepus în cărţi ori pe hărţi,
uitat la poalele munţilor
cu casele pe coamele

Din puterea cui căpătăm libertatea,
să putem fi drepţi?

De unde vine lumina,
de pulsează şi-n inima pietrei
şi o încălzeşte?

Iar toţi ne ridicăm deasupra
întregului în care suntem
şi semănăm seminţe
în câmpul magic.

Toamnele au gust de struguri
privind

Cum plouă pe străzi,
cum ne acoperă cu straturi de apă,
nopţi de stele strâng în pumni
ca la frânghii pe noduri
şi dimineţile separă pe alocuri ceaţa
cu gheare de raze.

Şi ce se mai poate întâmpla,
ce abur fabulos
iese din pământ şi se ridică?

Aşa îndr

Albastră
eşarfa amiezii de vară
flutură pe umerii cerului
orizonturi îndepărtând.

În taina nopţii se pierd
pe braţele trandafirilor femei,
planturoase prin întuneric
fierb varul bărbaţilor copţi.

Dimineţile cern aerul în palme,
nesfârşitul din lumină s

Cine se pierde de sine
nu-şi mai dă de urmă,
până şi asfinţitul de lumină
se acoperă cu întuneric,

îmbrăţişând
cosmosul care ne încape.

Când vom putea înţelege lăuntricul
limba se va sfârşi-n cuvinte
pe care să nu le uităm.

Un timp nou malul răbdării
îl

E oglinda în care se vede
imaginea ta dezmoştenită
de anotimpurile trecute,
mută şi schimbătoare prezenţă...

O pecete a trecerii pe drum
fără oprire
în care timpul îţi respiră
toate clipele pline.

Împreună acum
închidem înlăuntru
ce nu mai poate dobând

Ascultându-ţi înlăuntrul
percepi muzica din afară
sunetele-i se scaldă
în bucuria inimii.

Auzi cum cântă sferele,
ferestrele-ţi rămân deschise,
orchestra marilor greieri
îţi sfinţeşte anotimpurile.

Pare un fior în tremurul frunzelor,
prin ierburi flori

Cine sunrt eu să mă plâng
când numele mi-l pun părinţii
dând glas pământului,
urmaşii să-l asculte?

Desprinderea nu-mi lasă
timpul să treacă nevăzut
şi mătăsoasă lumina curge
îmblânzită într-o clepsidră.

Femeia previne nisipul,
alunecă desăvârşind
trec

Cum cade bruma pe nuc,

Asa anii nosti sa duc,

Si cu bune,

Si cu rele

Iara noi trecem prin ele

Ajutati de Dumnezeu

Si de SFANT CUVANTUL SAU

cUVANT CARE ZICE ASA

Sa fim gata de-a lupta

Cu ispita raului

Grea povar-a trupului

TIMBRU

In noaptea asta vreau sa dorm pe-o frunza

si sa-i sarut carnea de lemn aromat .

Sa adorm pe o poarta maramureseana

cu struguri in scoarta sapati.

In noaptea asta vreau sa dorm pe o cruce

din cimitirul Sapantei .

-     acolo cad frunze razand ! –

In n

TIMBRU TOMNATEC

Padurea e in flacari ; sta toamna la hotar ,

Campiile tacute si-au pus pestrit pieptar …

E o schimbare-n frunze , o alchimie muta ,

O muzica suava , o muzica oculta…

De poti iubito aripi de curcubeu s-apuci

Sa le-arunci cuminte in cuiburi

seară de toamnă

pe cerul serii orizontul doarme,

mijește dintre plopi un corn de lună,

se-așterne aur pe poteci pustii

și toamna asta parcă e nebună.

în colț de umbre șoaptele apun

în dulci melancolii verlaine-iene,

pe un covor de frunze eu adun

flori veșt

Unii scriu despre ceea ce nu pricep
fiindcă ştiu
şi nimeni nu-şi recunoaşte ignoranţa
în care se lamentează zilnic
aşa cum se întrevede răsăritul
unui alt anotimp,
când cel în care eşti nu s-a sfârşit
şi în contul căruia obţii dezlegarea,
o vagă iluz