Blog

Un cavaler al merelor aurii
se hrăneşte cu amiezi,
pictează cu raze de soare
faţa lor întoarsă.

Fumegă de sete timpul
se vindecă de nemiloase ispite
cu iluzia transparenţei
de care se sperie.

Merele fug în seminţe
unde renaşte visul
pomului lăudat pier

 Dragi prieteni ,

rascolind , mai zilele trecute , prin biblioteca mea prafuita , am dat de o carticica . Se cheama “ Cu bastonul prin Bucuresti “ , scrisa de Tudor Arghezi . E aparuta  prin anii 1960-61 . In “ Cuvant inainte “ am ( re )citit aceste r

cântec

un fulger, a căzut o stea,

 e steaua mea cea norocoasă,

s-a rătăcit de toamnă codrul

 cu vraja lui cea inocentă

în fântâni de somn adânc

dorm bunicii mei pe câmp,

tata s-a făcut a iarbă,

mama, rădăcini de prunc,

auguridă de durere,

la umbră deasă de nuc

Șapte șuiere de șoapte,
Șarjă karmică și sacră
Zemuind de fructe coapte
Și de voluptate macră.

Șapte șoapte-n șapte ceruri
Pe altarul cărnii tale,
Stalactite cu creneluri
În mici peșteri abisale.

Șapte șoapte îndulcite
De umorile saline,
Sfârcuri

Sunt mai desfrunzit decât un pom,
nicio pasăre nu-mi stă pe ramuri,
doar vântul subţire cu aripile reci
trece spre ţinuturile de miază-noapte.
Straturi de ceaţă desfăşuratre peste păduri
stau la marginea zilelor precum crengile uscate,
cu răsuflarea

singurătate

leoaică e  singurătatea mea,

o toamnă, vânt turbat, sau cucuvea,

pe unde merg mă însoțește peste tot,

întunecat, octombrie plouă mereu,

se joacă picăturile pe geamul meu,

ca hoțul am luat noaptea la spinare,

în zori sunt pajujul cupidon ce moar

Ploua cu frunze galbene, cu raze de soare, peste clădirile vechi din jurul curții interioare a azilului. Porțile mari, incluse în bolta zidului din față erau întredeschise și lăsau să intre rumoarea străzii principale și vocile celor ce așteptau auto

Un trandafir tandru şi galben
cu irizări de lumină
gelozia-şi ascunde
în cearcăne la femei
întoarse din tăgăduite iubiri.

Şoptiri în apele somnului,
visări cu peşti de argint
pe valurile mării-n răsfăţ
ispitesc inimi ori le frâng.

Urcă pe vârfuri trept

Toți avem un cer de stele
Și câte o stea în ceruri,
Într-un singur fel ne naștem
Și murim în mii de feluri...

Lumile din lumi născute
În eter se nărui-vor,
Nu știm câte-or mai lua viață,
Câte fără stea pieri-vor.

Eu cu steaua mea ce-apune,
Tu cu steaua-

A cules în vară, focul roșu din petale
Îl presară-n frunzele, ce au pornit la vale,
Dansează prin văzduhul intrat în adormire,
S-aştern 'n lăvicerul, ce-ncântă a mea, privire.

În lacrima tăcerii miroase-a mucegai,
Foșnesc notele sumbre ca trilul unu

Linia vieţii

deapănă atâtea amintiri

 începe cu-nceputul,

sfârşeşte tot cu începutul

iar piatra lunii străluceşte a veghe

scapă fără voie câte un bob

de lacrimă purificatoare

în râul nesecat al sufletului

peste care ninge cu uitare

şi regrete

începe cu-ncepu

Maica tuturor, regina ingerilor

Slavita-n CER si pe Pamant

Azi tot crestinul iti cinsteste

Sfantul ACOPERAMANT.

Acoperamant sub care

Bagi si saraci

Bagi si bogati

Fiindca toti au loc sub Soare

Si sant la fel apreciati

Iar cand veni-va  JUDECATA

In mod cinstit

ma bucura regasirea , prieteni...

Toamna se ascunde in aur topit.

Lumina musca din grane .

Soarele tot mai devreme apune ,

Timpul pe alei s-a risipit .

Raul din lume a adormit ,

Ploaia se-nchina la icoane pagane .

Toamna se ascunde in aur topit .

Lumina musca din grane .

Vantul e plecat i

MA VREAU …

Ma vreau ploaia ta…

sa- poti saruta infinitul ,

timpul , gandul , speranta ,

pasul sovaielnic si nedefinitul…

s-alergi prin inima mea in libertate ,

sa zbori sau sa te curbezi in iubire ,

sa uiti fapte stiute si nestiute…

 Ma vreau ploia nestiut

blestem

mândru, falnic și fălos,

ședeai ca un chiparos

lovite-ar boala pe os,

că de când stai și te rogi,

ai răcit la ăi boșogi,

curge-ți-ar  sângele,

în toate dungile,

să-ți cadă cosițele

cum cad din cer gărgărițele,

uzurpat de rit

să fii mereu pângărit,

zămis

Ca într-un poem necuprins stai
fără sunete cu limba sfârşită,
emoţii şi cuvinte-i adaugi.

Urci pe ziduri înţelesuri adânci,
să lumineze depărtările de noi,
de frunzele capătă şoptiri
în asfinţit de auz
ce renaşte.

Eu voi avea nervi luminoşi
pe care nu-

Când cobor prin viile coapte
un dor m-atinge
în furca pieptului
luminând
aşteptarea ta la cules.

Dealurile sărută cerul
părtinitor
cu hlamida metalică a toamnei,
grăbită de presimţirea ploilor,
măreţia sărbătorilor să-i pună cunună
de aleasă doamnă.

Un

Deseori, visând femeia de ploaie,
ochii mei se desprind
de văzul obişnuit,

eliberând prin cercuri lumina.

În trup, alcătuindu-mă sincer,
prin porunca cuvântului dat,
timpului voi da curgere
pe deasupra numelui pus.

Te adun din ape
până voi da de frumos,