Contracţiile
de tine, mă dor
în aşteptarea
albastră din noaptea
ce-mi (cu)prinde
sufletul
lăsat hoinar
în poarta
de stele.
Contracţiile
de tine, mă dor
în aşteptarea
albastră din noaptea
ce-mi (cu)prinde
sufletul
lăsat hoinar
în poarta
de stele.
| recepţia |
| -Tată, ia încearcă pantalonii, să vedem ce se mai poate face. Teodora mi-a întins pantalonii de la costumul purtat la nunta fetei. Mă temeam că moliile au submnat acţiunea culturală de la ambasadă dar, după o verificare minuţioasă am conchis |
de-atâta toamnă…
de-atâta toamnă
îmi vine să mă-mbăt,
să prind la fluturi orbi,
loviți de streche,
să dau foc la pădurea
de pe deal,
să văd cum fug prin ceață
noaptea cerbii.
de-atâta toamnă
s-au umplut cărări
de frunze moarte
și de-argint de rouă,
de-atâta
Sub apăsarea tot mai sufocantă
a gândurilor care rod
fiecare caută un drum
prin labirint.
Dintr-o peşteră sub pământ
strigă strămoşii şi nu-i auzim,
căutăm în memorie sensul
şi nu-l găsim,
ordinea lumii e-n dezordine.
Privesc,
tu înoţi prin desişul de su
Sprijin
spitalul
aşteptând să vină seara
să pot
să-mi odihnesc leşul
pentru mâine
când de la capăt o iau
să merg
pe la uşi, doctori
să-mi deschidă plămânul
să-mi scoată chisturile pline de mine,
să le aşez sub ochii sufletului,
să-mi clătesc privirea cu
vin
şi m-aşez pe banca
din curtea spitalului.
Îmi aştept
ora de vizită
la « propriul eu »
din camera
(re)animării cu tine.
Stabilisem cu doctorul
ca să ies în lume să inspir
şi apoi să revin
la mine, la traheostomia din mine,
să respir aerul cu tine
închi
La sfanta MARIE mica,
Vantul bate, frunza pica
Cerul este bucuros
Vine MAICA LUI HRISTOS
Ce se naste pe PAMANT
Purtand un nume preasfant
Frumos nume de MARIA
Si-ncepe calatoria
Din casa parintilor,
Pana-n fruntea sfintilor,
Ramanand mereu fecioara
Pana ce ur
În târziul clipei,
m-am născut mai devreme
să pot să prind
examenul de capacitate
din iubire.
În afara sălii,
toţi aşteptau
cu emoţiile urcate-n gat,
rezultatul
din “greşeala”
intenţionat lăsată
să pot
să mai trec,
să mai simt
clipa
(re) întâlnirii
cu tine.
Mi-a fost dată viaţa
într-o eprubetă
cu pereţii ce-mi arătau privirea
din frumuseţea grădinii de flori.
Printre ele,
te-am aflat pe tine
udându-le cu apa sufletului.
Am vrut
să te strig,
să te aud vorbindu-le,
să te ating,
dar
glasul
se oprea în pereţii
s
E miez de noapte
şi e cald,
e sufocant de cald.
Mă zvârcol
şi mă caut
în braţe să-mi cuprind
îmbrăţişarea
albastră de stele
să-şi coboare
adânc în mine
dorul de tine.
| şapte |
| Primul LI Chiar şi drumul de zece mii de li începe cu un pas...spune o veche zicere chineză. Pentru a face această minunată călătorie trebuia să fac primul pas. Trebuia să accept formal invitaţia, ceeace cred că făcusem deja. Am ajuns acasă şi |
Îti simt atingerea
ca pe o durere
transformată-n dependenţă,
dependenţă
care mă tine-n viaţă
pentru celelalte “legume”
ce se perindă ca la piaţă,
udate cu furtunul cu apă
din abundenţă.
Doar eu
mă pun sub jetul de aer
de tine,
fără apă
să nu fiu vândut
în
Mi-am blocat
un plămân
să te inspir
doar pe tine.
Din când în când,
îi mai dau drumul
să respir
aerul tău
când mă atingi
cu gândul.
Atunci
nu mai sunt
legumă .
PE PAMANT
Pe Pamant e frig iar ceata
Se prelinge unturos ,
Parca se ascunde viata
In noroiul puturos .
Nu-s destule buturugi
Sa invioreze focul .
Umbre negre si prelungi
Vor sa ne ocupe locul .
Mor taciunii – n intuneric.
Suntem mici si slabi si goi.
Noi co
Înghit
distanţele
ce ne cuprind.
Alerg
spre tine
cu toţi paşii,
paşii trupului, minţii şi sufletului
să te găsesc
aşteptându-mi îmbrăţişarea
fierbinte de dor
pârjoleşte tot în jur
şi sete,
sete adâncă şi albastră
porneşte prin venele intubate
cu aer cald,
la pas
printre jaloanele
în care picătura iubirii
cădea
să o prind
cu braţele
sufletului.
Am plecat
ca să mă-ntorc
în locul-n care
pus la aparate,
învăţ să respir
distanţele dintre noi
când ne pa(n)sam sentimentele
de la unul la altul
cu pase
pe tot terenul
orizontului nostru
ca-ntr-un meci de baschet
aşteptând
mingea să intre în coşul
iubirii
Cu
gândurile
înfundate-n minte,
mi-am scos
ceapa din inimă,
pe tocătorul cuvintelor
am aşezat-o mărunt
să o toc
cu vârful din ochii cuţitului
să-mi curgă
şi-un val de strigăte
pe gură
să-mi iasă
albastru,
senin,
curat
sufletul.
| doi |
În loc să trec la treabă în mod serios m-am oprit în curte, sub umbrar, reflectând la ce se petrecea. Fără nici un interes am continuat să ud grădina trecând din când în când pe la şanţurile în care apa era înghiţită cu un uşor şuier de crăpătur |
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!