Blog

Cade

moale pe spate,

mânat de o simţire tainică,

când cuvintele

desfăşurate în linie dreaptă,

curgeau valuri-valuri

pe cerul înalt.

Running

He falls

softly on the back

driven by a mysterious feeling,

when the words unfolded into a straight line,

w

Cu ochii

între pleoapele umflate

peste chipul turtit

sub povara durerii,

mintea îi clocotea idei

tremurând din toate încheieturile

în căldura ce se întorcea răsfrântă.

Knocked tremor

With the eyes

between the swollen lids

over the crushed image

un

Îşi potolea nerăbdarea

într-o înfăţişare plină de simplitate.

se plimba

în sus şi-n jos

scăldat în lumina lunii,

într-o mare de tăcere.

Nu mai avea putere să plângă…

Weakness

He was moderating his keenness

by simply poising.

he was strolling

up and

Lăsat

în voia impresiilor

zilelor perindate prin minte,

se depăna

urcând până la marginea zării

cu ochii înlăcrimaţi

şi buzele tremurânde,

clipind din pleoapele grele.

Îl apucase un fel de râs…

Reeling…

Left

at the thinking’s will

of the

Crezând

că a înnebunit,

întrezărea lucruri nedesluşite

tropăind mărunt.

The clatter of the hoofs’ madness

Believing

that he became mad

was distinguishing things

thinly trampling.

traducere: ELENA BUZATU

Un murmur

desluşit se înălţa undeva

din vârful buzelor

într-un râs

cu totul neobişnuit,

cu nasul

ce îi cobora până aproape de gură,

cu ochii

ce rătăceau peste grămezile

de trup

ce se pierdeau

în timpul rănit…

The wounded time

A murmur

clear

Luna trecând dintr-n pat în altul
ramâne-n amintirile ferestrei
bătută-n scânduri,
priveşte umbra unui măr
desfrunzit de cenuşa toamnei
şi apune.

Stelele mai cumunţi decît s-ar crede
râd pe la colţuri,
privesc unele la altele cu suspiciune
şi se simt

zgomotul din lăuntrul meu

vibrează la suprafaţă

ca un vulcan

vine din adânc

tinzând

să-mi acopere fiinţa

şi fiindcă ştiu să iubesc

respir din

frumuseţea celorlalte lucruri

dulce mai era odată chipul tău, copilărie

dulce mai era odată chipul tău copilărie,

peste tine-au trecut două nocturne de chopin,

pădurea toată s-a făcut poveste

luând chipul unor îngeri cu buzele de lemn.

suflai în fluierele strânse de nai,

rostogolind

Doamne lumea-şi fa-

ce autoportretul

chiar în ochii mei

Costel Zăgan

terține

e noapte la noi, e noapte afară,

culcat lângă tine, iubito,

sunt un vultur cu aripi de ceară.

tremurul trupului tău mă-nfioară,

cad ritmic cuvintele mele,

ca stropii din ploaia de vară.

tu vii de departe, din basme divine,

femeie dulce, liană alba

PLANETĂ CU NOROC

Ia neamule planeta,
Care iute-ţi va spune,
Papagalul şi flaşneta,
Ce noroc ai tu pe lume!

Biletul tras de papagal,
Îţi va arăta ursita,
Ce te va duce spre ideal,
Unindu-te cu iubita!

Vei găsi în bileţel,
Numerele norocoase,
Numele de pe inel

Sărbătorile regale din 9-13 Mai 2011 de la București

Eseu de Romeo – Nicolae Ștefănescu

L-am cunoscut pe Alteța Sa Principele Radu al României pe 10 Martie 2011. Am fost surprins în mod plăcut de modul simplu și onest în care își derula discursul în

Cîteodată -
se întîmplă să curgem în direcții contrare,
înăbușiți de somn,
surzi  și scorojiți  ca un fur obișnuit
în nefericirea unei păsări electrice
atîrnate de gîtul tău, abrupt,
a dureroasă abstracțiune
și cum ninge în gîndul acela amar
de teatr

Mă întreb dacă ştii
gustul pamâmtului
prin care-ţi hraneşti trufia
ori glasu-i tainic
care inundă liniştea?
Rădăcimile răscolesc în trup
şi într-un târziu te adună
de pe obositoarele drumuri
cu remuşcări fără putinţa întoarcerii.

Nu te grăbi!
Bucur

Ai zăpezii muguri

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

baladă

ca ulise vin din luptă,

prăfuit de marșuri lungi,

cu o sete ne-ntreruptă

osteneala să-mi alungi.

ne vedem în basme albe,

străjuind același vis,

să-ți aduc atâtea salbe,

ca o creangă de cais.

spală-mă deja de jale,

ca să fim mereu ferice,

să pornim pe

S-a sfătuit cu Sine-Însuşi Unul în Treime

şi a rostit cuvânt: lumină!

a pornit săgeata să spintece nimicul

din rană

au ţâşnit izvoare:

lumina, apa, spaţiul, timpul

cu mâna Fiu şi mâna Duh

a luat ţărână şi-a suflat

creind o veşnicie vie: om

 l-a lăsat să se

În lupte deșarte popoare s-au măcinat,

Construind doar vrajbă, de muncă-au uitat,

Și-au fost iluzorii purtătoare de glorie,

Iar astăzi zac pe o pagină de istorie.

De-aceste lecții de istorie – uitate –,

Închizînd orizontul în orgolii – necugetate –,

Două

 A FOST UN VIS 

Mereu mă -ntorc la tine
tresar, când vântul
mă -nfioară
şi ploaia caldă
sărută paşii tăi.
Absorb culorile curcubeului
în încercarea
de a te regăsi
privesc în oglinda timpului
gust durerea dorului
aştept să mă vindec
de tine.
Valul greu al uitării
a