Blog

Vino, a sosit momentul
să ne risipim 
în ape şi-n lumina lină, unica, cea care, 
luminând, alină:
preschimbă geamătul în şoaptă,
aduce briza în furtună,
otrava-n miere o întoarnă;
pe frunţile înnegurate,
crinii-i adună în cunună

Mângâie crucile-n răscruci
tran

Să pun pariu cu viața ce vine,  într-o doară

și să-mi strecor dorința trecută sub obroc?

Nu las cuvântul tainic care acuma  zboară

să se transforme-n cazne, dureri și  nenoroc.

.

Și-apoi clipă de clipă să-ngân o rugăciune

iar un descântec mâine de buze să-

ATÂT DE ALBASTRU PICTAI

cuib vânăt

corbii nu vor face la răscruce

între troiţe albastre

doar gândul meu odihneşte

dincolo de porţi închise

paşii mei aşteaptă

adulmecă dragonii din gene

printre zenituri privesc  

cad seminţe din fiecare sărut

pe cozi de cometă

cheia vieții

cheie a vieții, pierdută în timp,

te caut prin toate cotloanele,

prin ierburile înverzite,

prin cucuta crescută sub lună,

prin brume și visuri,

prin tragice-ncurcate abisuri.

se-așterne un văl,

îmi străbate privirea,

păiejenișul mi-ascunde firea

În aripi, zbaterea e scrisă. Mereu, pasărea

încearcă să străbată marea,

deşertul viu de spume şi albastru. Scrâşnesc furtuni.

Pasărea cade. Luciditatea clipei o doboară.

Contra-timpul. Devine

statuie de sare şi-alabastru,

legată-n l

buzele tale
s-au oprit deasupra inimii mele...
crezi că pot uita?
sufletul tău a picurat poeme
în simfonii transparente
aducând primaveri...
crezi ca nu le-am auzit?
umbra degetului tău
mi-a pictat
petale de nufar pe umăr...
crezi ca nu le-am simţit parfumul

Dacă mă iubeşti, învaţă-mă să mor
când îmi strecori un vers în cana cu ceai
despre pelerinajul la Compostella,
cel atât de dorit, pe care nu l-am făcut
niciodată

Dacă mă iubeşti, învaţă-mă să mor
în timp ce îmi spui o poveste
despre Orinocco, uriaşul, purtă

cântec de primăvară

văzduhul-orgă nebună,

sun-a cântec și a lună,

sun-a seară de minuni

desenată cu cărbuni.

peste lacul cu sineală,

ierburile dau năvală,

peste deal și pe câmpie

maci și puf de păpădie

și în trestiile înalte

vin lăstunii să se scalde,

se

scrisoare

   te-ai dus, mamă, și eu încă sunt,

jumătate trăiesc pe pământ,

jumătate sunt în cer la tine,

trăiesc printre cele divine,

fă-mi și mie rost de-o cruce

că văd viața cum se duce.

să nu mai spui nimănui,

nici lui tata să nu-i spui

că vin și eu înce

 “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”

cumplitul semn de exclamare

e-atata spaimă

aici, în apa tulbure a râului

ce sunt, atâta urlet

din rărunchi

şi dans cu lupii,

colţi rânjind la lună

miasme urcă din adânc

ce demoni oare vor scăpa din lanţuri?

ce trăznete vor înce

brusc un vultur
mi-a strivit retina
a intrat în lumină fără să o topească
și ochiul drept a devenit al lui
în el cel nășcut
strigă puternic
următorul devine tot vultur
aripă din aripă
vin ceilalți și ei vulturi
acum ochiul stâng plânge cu ochiul drept
adunați

Esplanada…

alături, Thalassa,

cer răsturnat

timpul îşi suspendă zborul

În paharul cu café frappé

cineva, poate un chelner iubitor de oaspeţi

a strecurat

un strop de bucurie,

o bucurie cât marea,

cât toate mările

Acolo,

la marginea Thalassei,

cuprinşi în bucla

Nu știu

Ori mă mint

Mult prea bine

Încât

Nu mai simt

De nu vreau,

Atât de înfiptă

Se zbate

Durerea în mine.

Sunt panaceu

De surde silabe

Zvâcnite aiurea

Cu rime.

23 10 2012

ȘTEFAN OANĂ

Dacă lumina

Ar orbecăi pe întuneric

Oare ne-am înfinge degetele

În mers?

Ori am simți luna

Pe șira spinării

Strâmb îndreptată

Înainte?

Cred că am dibui

Destinul

Pe buricele degetelor

Fierbinți

De prea mulți

Zori.

23 10 2012

ȘTEFAN OANĂ

cuvintele

cuvintele trec pe lângă mine în goană,

ca un tren care nu oprește în nicio gără,

ca o frumoasă domnișoară

ce lasă în urmă un dor olfactiv de parfumuri florale

din roze de câmp și din maci,

cuvintele trec, zboară ca frunzele toamnei bătute de vân

Mă ninge tot cerul cu flori de verbină,
Copaci, grei de dor, v- așteaptă-n grădină
Cu muguri tăcuți, prolog de-nflorire,
Să faceți un semn , spre-a lor împlinire.

Străpung depărtarea cu palma întinsă,
Alerg după voi, ca-ntr-o horă încinsă
Și vreau să

LINIŞTEA LUTULUI

din zâmbetul primilor zori

timpul ţese

fuioare

sapă şanţuri

prin care să lunece

durerea oglinzilor sparte

de spinii trandafirilor

petale crescute

din curcubee

şlefuiesc urmele

cu săruturi arse

în visuri

lungind itinerarul

spre liniştea

lutului…