Blog

Trecea fără aripi dintr-o stare în alta,
imateriale gânduri către mine,
sunetul ideilor, ţipătul fără să fie auzit
ca nişte reacţii divine ale minţii.
Când se elibera lumina şi se desăvârşea prin aer,
dorinţa pe care o respir o împrumutam lucrurilor
pentru

În

rotocoale de fum

sunt viciat de tine

cu mine în briza

de albastru

cer plin de stele

şi Calea Lactee

printre ele drum

mi se desface călare

să mă poarte

din gând prin cuvinte

pavate cu albă urmă

şi miros de vişin

într-un zumzet de albine,

miere-n ciripit

d

Cu soarele

arzându-mi capul,

întins pe banca parcului,

parcul de lângă spitalul

în care aştept perfuzia speranţei,

mănânc vorbele gândurilor coapte

şi ud hârtia cuvintelor şiroite.

Trec,

trec oamenii deavalma

în susul şi josul clipelor

şi seara,

seara-mi

Mi-am făcut

curaj o viaţă alergând

obosind în ea

ca să merg

mâine la spital

să mă operez.

Nu mai vorbesc separat

cu doctorul de suflet,

cu doctorul de minte,

cu doctorul de trup,

merg la un generalist

să-l rog să mi le separe :

minte,

suflet,

trup

să nu ma

de mintea ce se chinuia,

mâzgăleam hârtia de cuvinte

venite toate odată, fără formă,

doar cu vârful lor

îndreptat spre pieptu-mi

ce-l înţepa şi stare de nestare

îmi crea

să fug,

să stau,

să dorm treaz, în poartă

aşteptându-mi trupul alergând

pe faleza strop

Peste crucea

ce o purtai dormind

cu ochii deschişi

la umbra

întinsă pe pământul cuprins

de florile primăverii

de mai

din poarta boemă

a iubirii

o noapte căzută

din stele aprinse-n albastrul

necuprins

fura

din buze

nectarul

speranţei de mâine.

de-atâta toamnă…

de-atâta toamnă

 îmi vine să mă-mbăt,

să prind la fluturi orbi,

loviți de streche,

să dau foc la pădurea

 de pe deal,

să văd cum fug prin ceață

 noaptea cerbii.

de-atâta toamnă

 s-au umplut cărări

de frunze moarte

 și de-argint de rouă,

de-atâta

În cavalcada

rotocoalelor de fum

înlănţuite

din umedul pământ

de flori bătute-n jurul

trupului cu faţa la noaptea

prinsă-n steaua ce străluce,

Tu

chiar de nu ştii

ce ţi-ai dori să ştii,

să nu uiţi

printre tot şi toate

cum lacrima

din roua dimineţii,

în c

Pornii în sus, printr-un tunel de umbre,

Spre o lumină, ce se depărta

 Pe drum m-opriră niște umbre:

- Vii sus când fata te-o ierta!

- Dar nu-s cu ea! Sunt singur de vreo lună

Și-n bună pace noi ne-am despărțit!

Umbra, plecând, s-a-întors  doar să îmi spu

Împarte cu toţi transparenţa,
ideile care se nasc libere
urcă-le-n mine ca să mă desprind
din plictisul inert!

Învaţă-mă să caut
adevărul pe care nu l-am atins
şi dincolo de el împlinirea,

să văd deasupra comorilor
flăcări pe râuri.

Patima o să-mi rămână a

Capitole cuprinse

 în cartea vieţii,

înnodate de Voia Domnului,

brăzdate din scoarţă-n scoarţă

de soartă.

Trecutul

stă îngenuncheat şi spăşit

undeva în ungherele sufletului,

plângându-şi de milă,

fiindcă a fost aruncat

la gunoi,

 pentru a ne feri privirea.

Doa

A trecut visul.

Floarea singurătăţii

peste anotimpurile mele…

într-un amestec,

primăvara-n ploi plângând

cu muguri închişi la chip

de cuvinte plate

vara, caldă şi tăcută

tremurând în adăpostul ei,

în clarul stelelor, răsfrântă

de pământ,

toamna-n violet

Mâinile tale

desfăşurate,

pot cuprinde-n ele,

într-o serie de imagini,

întreg pământul.

Ocolurile vieţii

şi cerul

li se păreau ciudate

cu noian de stele,

cu o emoţie confuză,

cu gesturi tandre

rămâneau putin gânditoare.

Îmi mângâie obrajii fierbinţi

cu pleo

Gustând apusul începutului de toamnă

într-o nuanţă de imensă mirare,

pe frunze încă verzi pictez un dor amar.

Un cap umbrit- iubirea

de o lumină răsfrantă

la durere mă condamnă

în odihna totală…

(nu poate fi al inimii veşnic amnar,

al unui strigăt nest

N-aveam ce mânca dar mă trezeam

Cu senin în suflet dimineața.

Acu' am... Dar trist privesc pe geam:

Văd străini cu suflete ca gheața!

Dor îmi e de-o vorbă de la noi,

De-o privire caldă, românească.

Cei de-aici privesc cu ochii goi

Doar averi și bani știu s

Camera

de la stradă bălteşte

aşezată între cer şi pământ.

O lumină scursă

cu mine respirând în ea

din felinarul afumat

privind prin ochiul-geam

în verandă peste oase

către o lume în mişcare

şi măruntaie-n ruină.

Trecător cu paşii grăbiţi,

cu-o urmă de crei

vis

toamna asta a venit peste mine caldă ca o femeie-n somn

să-mi tulbure vinul și văzduhul sufletesc

prin ochi mi se strecoară laptele zilei

au căzut mătăsuri tremurătoare din cer

printre copacii trecuți prin mari orgii

de vânt și ploi un galben de cupru

Mă uitam cum

ca doi străini ne îngropam în noapte

pe la tâmple

aprindem din ce-a fost

şi vedeam

cerul

printre firele de-un alb-argintiu

şi ne prefacem că totu-i normal.

Altele

de-un negru aprins

te privesc dezbrăcându-ţi ochii

să mă bucur

suflete fumegân