Blog

Singură se bucura
dând ocol lacului
cu paşii uşor săltaţi.

Undeva
printre sălciile despletite în ape
şi mai în depărtare nuferii galbeni
îi răspund cu tandreţe, lasă un zâmbet
amintire
pentru serile petrecute în barcă.

Vor veni poate alte seri
în car

A venit iarna gătită-n alb decor ,

Cu fulgi pufoşi valsând ameţitor.

Se simte-n jur parfum de sărbători ,

De mult le aşteptăm nerăbdători.

Pe brazii argintii zăpada străluceşte ,

Poteca spre cabană nu se mai zăreşte ,

Mână de mână ,încet ne furişăm tăcuţi

A venit iarna gătită-n alb decor ,

Cu fulgi pufoşi valsând ameţitor.

Se simte-n jur parfum de sărbători ,

De mult le aşteptăm nerăbdători.

Pe brazii argintii zăpada străluceşte ,

Poteca spre cabană nu se mai zăreşte ,

Mână de mână ,încet ne furişăm tăcuţi

floare de colț

mă frunzărește-ncet realitatea,

trecând în ierni prin crivăț ca niște anonimi,

visăm plecând spre labirinturi sacre

cu suflete vibrând ca niște mimi.

vom trece peste veacuri spinări de arse dealuri

ne vom întoarce iarăși spre-nceput

vom că

Istovit de emoţie,

mi-am stăpânit agitaţia

cuvintelor revărsate

peste furia ce arsese

în sufletul meu.

Apele au rămas nemişcate

în natura imperfectă a omului.

Fruntea căpătase

o severitate împietrită

de nelinişte dureroasă

a lacrimilor ascunse

ce nu curg…

În câmpie, o întindere mulţumită,
lanuri împart şi despart cu drumuri,
vântul flutură steaguri prin porumbişti
şi spice foşnitoare prin grâne
împreună cu bucuria.

.

Pe pământul aburind jilav
ierburile coapte se-ncing la poveşti,
păsări arătoase păşesc p

Din tihna nopţii, a ultimului ceas,
Venit parcă din cer, făcu popas...
Un glas... 

Voiai să-ţi spună noaptea vorbe blânde?
Voiai să îţi şoptească ea ceva?
E muza doar; ce-ncet, încet, cuprinde
Doi ochi, un suflet şi... povestea mea.

Deşi mai bateţi apa-n piuă
se crapă domnilor de ziuă
că nici ţăranul nu se lasă
şi-i dă de zor în bot la coasă

Să fie naibii pregătită
să taie ca o dinamită
să nu mai mişte niciun pai
în gura porcilor din rai

Bate ţăranul coasa-n bot
păi asta domnilor

In viata cand pleci de jos/Pretuiesti tot ce-i frumos/Stii rabdare cand sa ai/Si pomana cand sa dai/Fiindc-acel ce daruieste direct Raiul dobandeste/Ajutand ortacul tau/Te-ajuta si Dumnezau/S-Ajungi la SFANTA LUMINA/Trecand peste orice tina/Ajutat fi

O nerăbdare ciudată

din haosul întunecat

a tulburat liniştea

printr-un tumult vesel,

privind către sfârşit

lumina invizibilă.

Roşiatică licărire

a senzaţiei de libertate.

FIRICELUL MEU DE LUT

firicelul meu de lut
ce durere te-a durut,
n-ai băut şi n-ai mâncat
cine mi te-a supărat?

firicelul meu de lut,
parc-a fost ca un făcut
erai dor, erai câmpie,
erai glas de ciocârlie…

de ce mi te-ai ofilit
ca o floare-n asfinţit
de ce te-ai

Trece timpul în goană peste noi;

Nu ne mai iubim sub calde ploi

De stele căzătoare violete şi  argintii

Şi serile devin atât de reci, pustii.

Ne amăgim frumos cu amintirile                              

Ţi-aduci aminte, ne căutam privirile

Pline de dragost

Când lumina amurgului

se stingea’n prezentul

neclar şi ciudat,

întunericul

umplea aerul

cu privirea

întoarsă-n lăuntru.

Cum te dezbraci copacii dau în floare
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti

Înţepată
răcoarea vinului,
rouă pe buze
absoarbe lumina din struguri.

În dulceaţa cuvântului rostit
clatină culoarea amiezii
cu mirosul viei tainic.

Înrobind rodul copt,
mulţi îl socotesc
ochi rotitor
prin care lăcrimează soarele
aur curat.

 Învingător,

 într-o iritare extremă

 a indignării mele întunecate,

 gândurile-mi pluteau

 printre licăriri de lumină

 şi rândurile se aşterneau

 în urma singurătăţii…

Poetul
şi-a pus
capul
în
brazdă

Şi
câmpul
a albit
în
toate
sensurile

Costel Zăgan, Ode gingaşe