O să mă dezinhibez

în faţa paharelor uriaşe

când tu

îţi sugi degetul mare

în burta mea mijlocie

şi respir adânc

şi mă îmbărbătez

în prezenţa fantomelor

şi ţi-e bine

şi plăcut aşa

în jurul setei mele

în care cu toţii luptăm

să stea ploaia între lentile

ca să nu

Pe Calea albă a Laptelui coboară

în casa mea o noapte de noroc

s-aprindă dinspre marea mişcătoare

în carnea-mi arsă de păcate,

lângă ochiul pădurii

gol al bănuielii luminat altadată,

când, poetul smulge din umărul îngerului,

spiţa seminţei de somn

ce înc

Mi-am săpat în carte, pentru mâine, drum

Orbecăind prin labirintul vieţii,

Să-mi mai ţină curajul, să mai doară, să strig

În poziţii de somn cu tâmpla spre... stele.

Pentru  nişte oase-ntr-un munte,

Dezgropăm rădăcini care-atinse mă frig

Până  nu-ncep s

Înrolat

voluntar şi căzut eroic

cu arhitectura de tip futurist,

mi-a trimis

un cadou foarte frumos

după  câştigarea alegerilor

cu proprii elevi

tâmplari sau pădurari,

căci,

ocupat până peste cap,

nu ofensează pe nimeni

cu falnicul buget

când, totuşi, încăle

În lume purced ca într-o altă lume

cu pârgul inimii pe tipsie

lăsat să mângâie gândul

regăsirii fulgilor în substanţa râului tare…

Într-o iarnă străină, a altcuiva,

mă odihnesc în gherghef

cu haina sufletului meu

din taina vieţii rânduită la vederea

poe

Asfinţitul îi împodobeşte mâinile galbene

aducând pe braţe un leş de lumină

prin ochiu’ lui de vânturi spălat

şi-n care-au jucat minunile lumii, atâtea.

Aşezându-l-n lacrămi cum pe patul de moarte

pâlpâie apa în urmele ciutei

ca-ntr-o limbă uitată, stâ

Iată-l în rolul de dirijor al fanfarelor de culori ale toamnei

verzi şi care sare prin iarba jilavă, atingând-o succesiv

cu un picior de cerb, iar celălalt de lup, o grotă obscură

                        în loc de gură...

şi zulufi de talas, sub so

În visarea mea asumată

de ieri şi de azi,

îţi lasă doar sângele căzut,

aproape negru

de nonşalanta acomodare

cu propriul destin

şi-nfăţişarea de-o zi,

de o imagine,

de cine era în locul meu ieri

în tot mai complicata ignoranţă

a omenescului. Pământul sterp

şi

Voi lansa ordinul de înflorire a nisipului

să intru să evoluez pe pânza nudă a morţii

cu ochelarii în mână, dar

scufundat în oglinzi leneşe

cu un cordon îngust tăindu-mi răsuflarea

pe pavimentul micului port, de după

vertebra preistorică a lui Adam

peste

Nimeni şi nimic

                         nu străbate întunericul

cu tâmple îmbibate de sudoare

                         într-un inexorabil

dulce stil clasic cu ţigara

                         în colţul gurii aparent ridicol.

Cuvintele se golesc de sens

Nici nu m-am scuturat

bine de glasurile nopţii,

ele mă pun pe jăratic şi tot

ele-mi dau foc, clipă de clipă

dacă nu vreau să-mi vărs

fierea în public, care mă plesneşte

peste ochi cu palmele-i luminoase,

fără îndoială, va trebui să părăsesc

această cină

                       “ Mă iartă, Doamne, c-am văzut

                                      În timpul mult prea efemer!

                                                ... Eternitatea m-a durut

                                                Când Te-a

Te văd o imagine în oglinda concavă
prin care se absoarbe fiinţarea lumii
şi te risipeşti în adevăruri
atât de relative,

aşa cum lumina fără aşchii în semne
în unghiuri mimând transparenţa
deschide porţi prin care se trece
în lumea cea care ne mântuie

Pe umăr

îmi doarme romantică soarta

cu aripile poemului

ce se rotea

în căutarea de cuvinte

fără niciun abur în văzduhul tăios

de umbre stinse

şi mă cufund mereu

căzând ameţit lângă tâmpla pământului

din tihna adâncă

a mării molatice-n leagănul crâşmei

unde

Ţi-aduci aminte că exist

Pe puntea îngustă a vieţii

Licărind ca o palidă stea

Şi udând cu lacrimi ultimul sărut.

Am ridicat castele de soare

Din stelele de mare de pe fund

Şi-n sipetu-nchis cu lacăt greu,

Îmi vei atinge-n treacăt braţul meu.

Îndatorat

Cu neumblet pe drumul razei subţiri,

soarele răsucit gemea flămând

din cântec picurând lumină

pe aria istovitelor cuvinte

cu aşternut de umbră şi răcoare

printre rotocoale de frunze îngălbenite de toamnă,

sprijinit pe lacrimi împietrite

de-a vremii arip

Cu zâmbetul stins

se-mbracă

în tăcerea cuvintelor

murmurate-n silabe

şi râul-şi curge timpul

prefăcut în sunet

îmbrăţişat rotund

de curcubeul pierdut

în albul de fum

când paralelele se miră.

          Bibliografie : Când paralelele se mir

Muzica

dansează-n cuvinte

şi noaptea

mă trage-ncet în umbră

când înserarea a vorbit

şi tăcerile cântau.

Apa vie

ţâşnea din stâncă

într-un joc de lumini

în întunericul clipei

ca o îmbrăţişare grăbită

a frunzelor

aplecate pe umerii noştri

şi îngâna

mirosul străv

Pe-o aripă de lut,

zbor cioplit

ardea

pe rugul

cuvântului mut

sorbind trecutul

prin cioturi

de mâini.

Statuile

cu viaţa ce curge

prin palmă

spre izvoare,

frământă,

ascultă

cum roade

în cuvinte...

vremea.

        Bibliografie : Roţile de osândă,

Editura

Un strigăt aprig

despleteşte-n grabă

neguri de lumină.

E inutil să fugi

cu gândul eşuat

în furtună

şi-n carnagiu de rugină,

de ceaţă despicat

prin fisura vieţii

ca pe-o toană

cu repaus absolut

şi-n valuri de tăceri

să risipeşti

în zăvorâte şoapte,

idealul pierdu