Blog

Într-o viaţă searbădă

şi nădejdi spulberate,

nu făcusem decât

să aud,

să văd,

să mă mişc.

Am început să gândesc.

fals cadril

s-a vărsat luna-n izvoare

într-o zi de mai întâi,

plouau stelele-n răcoare

la mine la căpătâi.

unde nimeni nu ne vede,

ne tăvăleam ca nebunii,

cuib de dor pe fânul verde,

sub cupola alb-a lunii.

și în poala dulce-a serii,

făr’ ca nimeni să ne șt

Neliniştea

cuprinsese bătaia inimii

răguşită

într-o îndrăzneală

plină de tristeţe,

să înăbuşe

un sunet tânguios

al ochilor ‘nsângeraţi

ce se roteau în orbite.

Lenevit după atâtea ploi,
îmi pun razele-n tâmple
o înflorire târzie.
Mirarea unei femei din altă mirare,
amintirea iubirii ce la-nceput se întoarce,
mi se pare că urcă
ori numai visez.

Se poate întâmpla
o frunză cu nervuri de cântec,

melodia o poţi di

stihia

Îmi pierd privirea peste-ntreaga zare

Și stau ca un soldat rănit de gardă,

Mă-nec în alba cerului culoare

Prin geometria florilor  bizare

Din geamul înghețat de la mansardă.

Se clatină tot cerul de potop

Sub viscolul cu-apucături bizare,

În alba lui

Născută

din dezamăgire

şi nerăbdare,

îmi împăienjeni ochii

o lacrimă.

O pasăre mărunțică 
cu aripile lungi și măiestre, 
stă ascunsă-n mintea noastră 
și coboară când are chef 
în inimă pecetluită de promisiunea 
că n-o vom mai primi 
să ne întunece judecata. 

Ea înțeapă o arteră, 
își face cuib înăuntru, 
bătând cu aripile sal

Printre vechile ogive, bate vântu-încetişor,
Colb de stele se stârneşte şi se-nalţă sus spre cer...
Reci comete trec prin cosmos, învăluite-n greu mister,
Şi-orbitează preţ de-o clipă lângă soarele arzător,

Perseidă efemeră, taina dorinţelor puse,
R

Când amurgul

şi răsăritul de lună

s-au întâlnit

pe-o alee şerpuită,

păşeam peste

umbra-mi mişcătoare

temându-mă

să-ncep

să sângerez

înlăutrul meu.

Dispreţul golului dintre stâlpii de boltă
învăluie ademenitor retina ochilor,
trecere riscantă peste hăul durerii.

Fruntea săpată de văi adâncesc meditaţia,
greierii cântând în urechi opresc ploaia
cu sângerarea clipelor de nesiguranţă.

De glezne ţi-

Timpul sihastru mă alintă

cu aripi de iţe destrămate din noi

ochiul minţii, incolor şi neutru

sparge corola nepătrunselor taine,
molatec şi asbsent descifrează

mister fluid, germinat în universul uman...

răstignit pe altarul nud al vieţii
şopteşte chemare..

Mă chemi în gând, 

adunând reflexia chipului meu

din cioburi de oglinzi împietrite...
culegi din albul zăpezilor,
mii de şoapte brodate pe franjuri de suflet...

zugrăveşti ape line

în ochii-pădure

căutând noaptea

care îşi leapadă haina

tivită de nelinişti
p

Într-o aparentă letargie,

cu o judecată

prea amară şi seacă,

în perioade regulate

caleidoscopul mereu

schimbător al imaginaţiei,

ajută să acoperi

o clipă… goală.

În miezul zilei,

pe câmpul cu spini

se cufundă

în întunericul eclipsei

sorbind roua …

soarele.

Ecuaţie imperfectă

de Lucretia Ionescu Buiciuc

Ai greşit ecuaţia, îmi spune o prietenă, era atât de simplu
să aduci la numitor comun, întâi scăderea, apoi adunarea
şi rezultatul trebuia să fie plus unu.
Scăderea? Ce-ar fi trebuit să scad din potopul de f

Ecuaţie imperfectă

de Lucretia Ionescu Buiciuc

Ai greşit ecuaţia, îmi spune o prietenă, era atât de simplu
să aduci la numitor comun, întâi scăderea, apoi adunarea
şi rezultatul trebuia să fie plus unu.
Scăderea? Ce-ar fi trebuit să scad din potopul de f

Dacă-mi privesc cu lupa interiorul
pe fiecare perete văd putregai
şi tot felul de ameninţări.

Decât aşa
mai bine înfig cuţitul în pământ,
nu iau în considerare nimic,
calc în picioare destinul.

Ce-o fi să fie
se întâmplă fără să ştiu,
nu mai mor de t

de-atâta alb
îmi primenesc
rostirea
cu primele silabe
de copil
și duc în palme
tot răsfățul
stăpânului
plângând
umil
la poarta cerului
deschisă
sărmanului poet
postum

de atâta alb
îmi primenesc
vederea
cu verde crud
și liniștit
și duc în sânge
toată s

Anotimp pestriţ 
te strecori 
printre norii albi 
dându-le brânci 
razelor de soare 

Aerul verii 
se retrage 
din calea ta 
spăşit 
spre alte zări 
ale pământului 

Atunci când vii 
frunzele din pomi 
se colorează de ciudă 
cad 
ciorovăindu-se 
cu ploaia şi vântul 
în