Blog

Tânguie sălbatic clopot de departe

Ţipăt de codru pustiu.

Iarba urcă-n soare să-nverzească

Şi-şi spală privirile cu zbor...

Vântul sună dulce, clopot lin şi pur

Şi lacrima când vine, trece-n... zâmbet.

Suindu-şi toată iarna în priviri,

E frunza de uim

Dincolo de stele cântă greierii,

dirijând simfonia tăcerii pe sub castani.

Ştrengăreşte toamna păşea peste anii mei

cu măruntaiele ochilor aţintite

la livada de meri înfloriţi

dinspre sud sau nord arăt,

împărţind cuţite şi linguri de lemn

când cuvintel

Frunzele ude de ploaie, parcă se-aprind,

Ca stele presară lumini pe-a noastră cale

Şi ne rugăm, sub cer şi sub nor,

Iar florile, parcă-şi şterg ochii... cu batiste.

Pământul fără soare, ar fi un glob de gheaţă

Tânjind dup-o privelişte mai roză-albast

Timpul pleacă din mine

în pădurea desfrunzită

                      fără patima

ce mă trezeşte

                      în aripa cuvintelor

în aşteptare să fure podoaba

ce pătrunde în suflet

cu făclia de foc ce arde carnea

                      ca o ceaţă t

Tata vine în veghea şi-n nopţile mamei

sub umbrela de gheaţă,

în fragede gesturi

pe frânghii

nedeschise ale lumii,

fără hrisoave de trecere

înspre dreapta sau stânga,

carcasa din fierul primit de la zei

în timpanele cubului

din câte vremuiri,

când zidirea d

Când şi când consimt să separ ani

pe nume de străzi, de stări de…

de cum a căzut întunericul. Tocmai

îmbătrânind ploile unui veac

de gol… Ce haos, domnilor!? Ce

fericiţi! Ce vă lipseşte? Până şi suferinţa, bruma de

tot pierd sau tocesc. Mă preling.

Şi mă

-poezii ale ostaşilor romani, aflate în  Arhivele Militare Române,

 culese de Cornelia Ghinea şi Dumitru Boţilă -

Ca nişte vulturi înarmaţi

I-au sfâşiat cu ghearele, cu dinţii

Când patria lor mamă

Îşi îngâna al său... suspin.

Semi zei nebiruiţi

Îşi strân

Lunecând

prin inelele nunţilor mele

etern atârnate,

simţeam cucuta

încruzită-n cerul gurii

şi ideile neostelare

în dansul cu picioare - în luna

peste străzi îmbătate

cu geamătul pianinei de abanos,

încât de cele mai multe ori,

mi-am înălţat cuvintele

cu gându

Înmuguresc deasupra cerului

cuvintele urcând înspre tăcere,

iar libertatea capată luciu…

Buzele inundate de cuvinte

sinucise în pleoapa clandestină a memoriei,

în osteneala aşternutului,

desfigurează legenda imperiilor de iarbă

prin încheieturile pămân

Vezi, atunci mi-a dat prin gând,

când la deal şi când la vale,

cum mija un pic de soare

ca să-i cânt din când în când.

Cimpoiul veşted sau fluierul în drum,

găsi-vor gest închis, să le rezume

în limbi verzi prin dinţii veninoşi,

rotit de două ori la măru

Mă voi face pod la un drum

cu pâine arzând ca-n icoane,

poate numele meu

să-l duceţi la rug, să-l huliţi,

dar sufletul meu vi se-nchină surpat

din turla unde sunt clopot.

Numai aşa

caii se rup, caii sunt rai de trup,

ca pe mine numai osul domn

în văzduhur

Mi-a trecut timpul prin faţa ochilor

când lumina vine de nu ştiu unde

şi a zgâriat borcanul de lut,

acolo, prins între cărămizi ca-n menghină,

cu visurile de boabe de grâu ale găinii

şi amintirile ce zac sub lespezi

din minuni necunoscute.

Mă ţin cu gâ

Pustiit adeseori de copita duşmanului

cu lumina căzând în părul bătrânului,

cu parfum de pământuri muncite

                                 măsurând secundele

ca un gol fierbinte de viaţă

mustind de răcoare gustată

                                 nici

Temerea’n braţe mă frânge

în grotescul grotesc înnăscut

sub clorofila mării de sintagme

necunoscutului samăn atotputernic

peste creştetul insulei ameninţate

în hohot totem

de când soarele şi luna

recunosc umbletul,

cum aerul turteşte’n poli pământul

sub ap

În papuci de-argint

am furat văzduhul

din oglinzi divine.

În cer se duşmănesc culorile

şi apa de aur plânge-n zăvoare

din descânt deochi

întredeschideri de Brâncuşi

unde plâng nebunii.

Să aud ce-mi spune adâncul albastrului

din patima lumească neagra în

În noaptea mea polară

mă înalţ copac între copaci

înfigând degetele în aer.

În străfundurile fiinţei mele

îmi sting setea la izvor de cucută.

În întunericul ochiului meu stâng

pribegesc ascuţit

în mişcări rotitoare

lipite de ramurile tale

fără zbor, fără c

Mă voi plimba numai pe şanţul adâncurilor

cum se tot leagă de idei

de dor de pământ şi de os,

am să arunc salivele pe-a voastră frunte

din muntele zeic

în întunericul aprins, în spaţiul eternic

la gândul pradei zadarnic sperate

pentru că după-aceea, toa

În patul meu plin cu păcate amărâte

având în ochi câteva scene din viaţa mea,

umblau prin sfinţenia lucrurilor

pe malul ireal al memoriei

fotografii dintr-o altă existenţă,

cărora nu le pria schimbarea la faţă

cu braţele împreunate ca o antenă

unde mă r

În semnele ce te poartă spre inima mea cititorule

tu mereu m-ai pierdut de toţi de toate

                         şi de tine însuţi

dându-le de-a tumba mai pe-aproape mai departe

pe când furtuna îşi aleargă cetele de nori

şi-şi cere dreptul la roua şi r

Din jocul de nebuni

pe iarba înrourată,

a rămas cu tăcerea umbroasă

la rădăcina arinilor

printre atâtea nonsensuri

şi spirale abstracte fiindcă

la unul din capetele

de împietrire a orei,

ceva mărunt, neliniştitor, există

şi-n lucrul de catran al fiecărei s