Blog

Mă scufundam în pâcla ei

şi trenul se golea în felul ăsta,

în văzduh pe deasupra mării,

aproape de mine

în templul iluziei

şi carnea se desface uşor de pe oase

într-o viaţă fără nume

şi îmi va spune ceva

într-o limbă necunoscută

de unitatea în diversitate

î

Fie orgolios, fie nebun,

ca un expres al Raiului pe sine,

cel mai frumos copil de pe pământ,

eu nu te pot gândi murind.

Nu vreau să scriu o poezie,

pentru aceea nu mă mai simt viu.

E ca şi cum ai avea sub frunte

fericirea ce mintea mea

nu o poate cuprinde

asemeni razei ce se ţese-n frunze, povestind

                              descompunerea luminii

                              ca o mângâiere de galaxii,

sunt momentele de contemplare

            în care pătruzi odată cu muzica

Dintre toate zidirile mişcătoare

De apa curată şi rece,

În coacerea pământului muma

Să se facă baladă...

O dragoste-n vâltoare mă răsfrânge

Pentru muncă şi cânt.

Şi mă rotesc cu soarele de mână

Şi odată cu respiraţia pământului

Şi dragostea îşi vede-n a

Timpul e-n nori ca scurgerea apei în râu.

Îşi sprijină-n maluri, întortocheat, cărarea.

Stânci sfărâmate de grapele erelor, apele,-

ne mângâie, ne sperie, ne-ncântă şi ne mint

în capilare

cu răsuflarea tăiată, în mână

şi creează tot alte şi alte relaţ

Sufletul meu se întoarce la sine,

pe mâini îmi alunecă viaţa, postumă,

ce ciudat să simţi iarba în gură...

Coboară şi urcă nevăzutele scări

peste fiinţa-mi muritoare,

pe carnea ochilor şovăind

cu gura căscată spre cer.

Mă voi întinde peste tăişul ei

şi ag

Făptura mea, când încă nu mă ştiu,

În linişti vechi strămoşilor cuvântă

Pe limbile tăcerii încremenite-n ceas

Cu cozile de-arşiţă răsucite.

Cu slova măruntă, duioasă şi plânsă

Când liniştea albastră-ngenunchează

Prin vii utrenii fără început,

Cobor adân

câmpia și tu

prin seara cea dulce cu stele pe cer

îmi intră în casă câmpia și râul,

brățări aurite de păsări și toamna

cu frunze ce zboară-n corole de spini,

dulce de mână vine c-un râu,

aducându-mi un coș cu bucate,

arbori de muzici răsar în tăcere

din ei

Cu pieptul încă umed de vopsele

Ducând cu el o taină ascunsă-n veşnicie

Când mugurii dau năvală-n fierul porţii,

S-a stins sub voci de heruvimi...

Prin fumurile-albastre sau picurii de ploaie,

Prin întuneric cald şi prin mulsoare,

Cu soarele ce-aprinde

Zbor pe marea de gânduri

spre culmi, câte o treaptă mereu

în comoara mea de vise

unde cutez

pe sub umbrele de sălcii

ce colorează fiece secundă

ce mă veghează

neîncetat…

                      să urc.

Bibliografie : La porţile copilărie

Cu fiecare vers pe care-l scriu,

Melancolii se zbat în călimară

Cu mii de curcubeie la zenit,

Trudind la strofa-aceea rară.

În insula cu aer parfumat

Mă simt acelaşi de odinioară

Şi-un ceas al pocăinţei o să vie

În munţi de ceaţă azurie.

Eu la clavir am

Tot ce-mi cade pe drumul

                               de beton

între cele trei degete

călcând tărâmul neumblat

peste-nălţimi rebele

                               în clipa

din vechile cetăţi uitate

în apele gândului

spânzurate deasupra prăpastiei

de sălci

Ascuns sub pielea unui tigru,

cu ţeava armei răsfrântă spre piept,

prizonier s-a născut în celule alăturate...

Prin iarna grea, muzicală,

pe-o noapte albă - prada de război-

la o licitaţie cu multe strigări

în care nimeni nu mai locuia

pentru a hrăni cu

Amant al cărţilor, acoperit de praf,

cu pielea plină de petale ude,

dansează beat bătrânul prinţ.

Scobindu-şi gloria rămasă pe sub unghii,

priveşte îngheţat cum de pietre se reazimă.

În alb eden de miazăzi,

nu e frica de moarte destul, e târziu

şi Oli

Spre dimineaţă, soarele le luminează chipurile

Şi singurătatea camerelor îi goneşte

Cu fastul uitării

Cuvintelor...

Bibliografie : Plagiator,

Editura Paralela 45, 1998

Mi-am aruncat conştiinţa

Prea târziu,

Când mă aşezai între stele.

Cândva aveam rouă în palme

Într-un labirint prea populat.

Mi-am smuls chipul.

Eram singur călător...

Bibliografie : Plagiator,

Editura Paralela 45, 1998

am scotocit perfuziile la reanimare

pe aripile fluturilor sub coaja copacilor

                          cu

                               pântecul

                                              mare

O concluzie s-ar putea desprinde

de-a lungul lungii noastre vieţi.

La marginea mării limbile sunt

până la acoperişuri

ca un foc de frunze uscate

şi păsările cerului ar simţi că

anotimpurile nasc mereu alţi şi alţi

A-nceput Țara să miște
Și românii ies în stradă...
Chiar de-s numai niște ”niște”
Multe capete-or să cadă...

Se dezmeticește Țara
După anestezia lungă,
”Unii” iar vor pune gheara,
”Alții” iar vor pune-n pungă...

A fost țara mea sedată
Când prin tevi

Nu risipesc cenuşa
aprind focul cu iască,
să simt miros de cetină arzând
şi restul să-l pun pe coliba
în care locuiesc cu Domnul la care mă închin
până ce termin poemul dantelat în iubire.

Îmi voi simţi cum cade inima
în palmele femeii dragi
pe care d