Blog

Cu gândurile

ce i se buluceau în minte

de nehotărârea

în care se zbătea

cutreierând străzile,

se lăsa

un fel de linişte stranie

pe măsură ce orele treceau

cu ideile

ce-i pluteau

neclar în minte

brodând zilnic

o nouă variantă.

Se încăpăţâna să nu deschidă

 Creierul e aproape

 90 la sută apă...

 deci gândul e izvor.

 Oare ce gândește marea?

 Udăm florile

 să conțină tot apă

 și ne răspund culoare.

 Oare ce gândesc mugurii?

 Când ne e sete

 sorbim inconștienți

 gânduri amestecate.

 Oare te-am băut?

 20 05 2012

 Ș

Încrezători
dau drumul la semne,
zidind în piatră porţi
cu sărutul pe ambele feţe.

Ascultă cântec din fluier
la masa rotundă şi-n taină
foamea a plecat să se culce,
ochii în ochi se pătrund
şi se satură.

Gândul are un mugure ascuns,
izbeşte cu dalta în piatr

 urlă nopțile sub noi, străine
 văd ți-au secat toți ochii din palmă
 cum te-ai gândit tu
 s-ascunzi visele peste cearceafuri de scrum
 
 îți scurtezi buzele și nu-ți mai nimeresc sărutul
 eu sunt o nălucă doar când mă-mpingi
 spre nimic și pierzanie

Am pus palmele pe țărână
să simt durerea pământului când îl calc,
dar vântul cu adieri ușoare alină
strigătul mut al prafului împrăștiat .
Ating bucățile dure
și vibrații ciudate mă cuprind
aș putea oare cu mână să sfărâm
durerea din bulgării

Cu o voce gâtuită,

scrutând cu privirea,

îşi pierdea şirul gândurilor.

Rămas nemişcat

când inima îi sângera

copleşit de neputinţă

la intervale de timp regulate,

trebuia

să se strâmbe,

să râdă,

să sară

precum

clovnii,

saltimbancii

să desluşească cuvinte…

Doamnă a deşertăciunii
care n-ai să pleci-napoi
să vânăm lumina lunii
cu-ntunericul din noi.

Să vânăm plângând la noapte
lacrimi mari din ochii goi
să vânăm lunare şoapte
cu-ntunericul din noi.

Să vânăm vânatul dulce
care eşti şi care sunt
şi tot fuge pe

Pleoapele închid depărtarea,
Lăsînd peste ochi înserarea
Și adorme trilul pe ramuri –
Zboară visele prin geamuri:

Să te transformi într-o floare,
Încântătore, tentant mirositoare
Şi să întorci roata sorţii;
Regină să devii – a nopţii.

Mirosul să atragă

Acum suntem împărţiţi
între două oraşe,
nimic nu mai seamănă
cu acele timpuri.

Fiecare stăpânim bucuria
citindu-ne,
scriem poemele
cu aceeaşi mână
lipicioasă de struguri.

Pierderea ocaziei
a închis poarta ruginită.
Drumul
primenit de paşi hotărâtori
e un altf

Învârtindu-se

de colo-colo,

scăldat de o sudoare rece,

începuse

să se gândească

la tot ceea ce se întâmplase.

Nu înţelegea

acest sentiment tumultuos

ocupându-i aproape tot timpul

ca şi cum ar fi fost

de piatră.

Iubite,
a dispărut mirosul de petale 
din trandafiri roşii
scuturaţi de sărut!

de noapte mi-e milă acum
nu-i mai vreau misterul 
îl arunc 
şi fără el mă ascund 
la colţ de întuneric 
să nu mai aud nici
cum refuz 
gânduri trezite din somn
si fug, fug be

Miroase a eu, 
miroase a tu, 
miroase a dacă 
vom fi împreună 
o zi, 
sau o noapte, 
o viaţă întreagă 
aici, 
ori dincolo-n moarte! 

Miroase a viaţă 
miroase a moarte, 
a sânul de fată 
cu gura cireaşă, 
miroase a mosc 
şi sudoare, 
dar, 
privind aşternutul pustiu 

Jurnalul pietonului analfabet                         

noaptea îşi plătea somnul cu sticlă

spărgea pieptul universului

măturând în fiecare secundă cioburile iluziilor

avea un carneţel vechi pe care nota fiecare mişcare

a frunzelor de arţar

nu obosise nici

Alergător de cursă lungă

încerc să fiu,
mereu mai bun,

nu vreau să cred
că nu se poate,

iar când mi-e greu
mereu îmi spun:

şi mâine sigur e o zi,

când zarurile
pot fi bune

şi roata sorţii se învârteşte

ceva mai bine
pentru mine.

Nu vreau să cred
că doar în g

Cu mintea

luminată de bucurie,

arunca în aer

cuvinte nerostite

plescăind din limbă

în faţa stăvilarului.

Nu se auzea

decât murmurul apei

desăvârşindu-şi opera

în timpul ce trecea,

dar nu la fel de repede

ca pentru el…

Naiul zillelor doineşte târziul,
pe pragul unei case de lemn
gândul mamei
mă mângâie cu tăceri vorbitoare.

Deasupra,
trupul subţire de umbre
are chemări de lumină în palme,
vertebrele din coloană arzând
alungă singurătatea-n pustiu.

Nesfârşitul leneş îmi c

ÎN SIMBIOZĂ CU CLIPA...

                                    trăiesc

                           în simbioză cu clipa

               ce-mi curge tainic prin labirinturi,

                          adâncită de sufletu-mi

              agăţat de cârceii de pl

Bună dimineaţa rouă,

lacrimă de cer!

Clarul tău

s-a furişat în ochii iubitei,

purtând în el

răcoarea florilor din câmp...

Privesc prin el

adâncul verdelui ascuns

în irişii ce-i inundă

privirea primăvăratică

şi gura mea şovăie

să-i atingă umărul,

cu buzele pe car

Învăluit în ceaţa

de un miros fad,

inspira aerul cu putere

pentru a încerca să-şi oprească…

inima să-i mai bată nebuneşte.

Brusc

se lăsă

un fel de linişte

şi cu ochii mari deschişi,

întrezărea dincolo de un surâs:

nu era decât o iluzie…

Cu un accent răguşit

de adâncimile-i de nepătruns,

a rămas cu privirea

pierdută în depărtare

stânjenit în elanul

bucuriei sale.

Cu capul între mâini

îşi simţea sufletul

apăsat de nelinişte

privind apa curgând…

Părea că se afundă în abis.