În colţul meu de cer e frumos
Ca intr-o gradină de portocali înfloriţi.

Vara aerul curge pe frunze
cu sunete aprinse, prelinse-n auz.
 

Îmi cresc degetele apăsând pe clape,
mă înlănţuie drumurile,
în umbra gândurilor răvăşite prin noapte
ca într-o ded

vine iarna

vine iarna cu chiciura pe gene,

 cu  vinul dulce pus în damingene,

cu focul ce trosnește în cămin

și viața zugrăvită  în carmin.

se lasă bruma rece în pahar

și vinul capătă domnescul har,

mă las duios pe apele căldurii

ce-aduc-n cas’ miresmele p

Sânul ca un bot însetat de cămilă m-aşteaptă     

şi nu ştie mila fiindcă şi eu la rândul meu te doresc

cu toţi ghimpii văpăii lăuntrice, inseparabil

ce îmi frământă starea.                 

Lipesc frumuseţea unor mesteceni albi                         

                                                           Raul, n_o sa faca bine!

                                                             Ca nu are singe_n vine. 

                                                             Voi,aveti si ce folos?

                                                      Am citi fila cu fila,rind cu rind si vers cu vers,

                                                      Am aflat ca nici copacii n_au ajuns in univers.

de ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,

scriu pentru că, dacă n-aș face-o,

aș muri chiar astăzi,

scriu pentru prieteni și dușmani,

scriu pentru iubitele mele

a căror imagine o port pe retină,

scriu pentru mine

să-mi împrospătez memoria

cu fumul și cenușa

pr

Visam ceva frumos și am auzit strigătele surorii din tura de dimineață:
- Sculați leneșilor că rămâneți nemâncați!
M-am întiiiins lung, nu-mi venea să deschid ochii! Colegii de cameră, tropăiau spre dulapuri, noptiere si cu prosoapele, săpunul și periu

un gând pentru tine, Alice Muller

Nu plânge, nu-i locul acesta de plâns,
Vremelnici nebuni l-au luat cu chirie,
Degeaba le-arăți câte lacrimi ai strâns,
Sun prea ocupați să te-audă, să știe.

Nu plânge, fi demnă de visul ales,
Prea sfântul lui dar va fi

de Mihai Eminescu

Trei ingeri zboara-n asfintit
Doi tac, si unul a grait:
“ E linistea atat de mare,
Aud cum se deschide-o floare!”
Trei ingeri zboara-n asfintit,
Doi tac, si unul a soptit:
“ E linistea atat de sfanta,
Aud cum stelele isi canta!”
Tr

Mergeam îngândurat prin noapte,

Și mă gândeam intens la tine,

Aud mereu a tale șoapte

Și-i bine...

Pe umăr ți-am păstrat căldura,

Te-ai sprijinit gingaș de mine,

Și prin cămașă-ți simțeam gura...

Ce bine!

Tu n-ai simțit dorul din mine,

Și pentru alții suferea

Am fost armata țării,
Urmașii vechilor eroi;
Prin linia cătării,
V-am împușcat pe voi.

Ne-a decorat tătuca,
Să-i deie viață, Domnul!
Că ne-am ucis Mămuca,
Să-i fie-n pace somnul!

Am fost ostași nevolnici,
Cules-am păpușoaie;
Prin crâșme, bravi, destoinici,
L

Ieri, Duminică 20 noiembrie, a avut loc prima şedinţă a cenaclului Cronopedia. În sfârşit… mai repede decât ne aşteptam, graţie creatoarei site-ului Lenuş Lungu, o persoană foarte hotărâtă şi activă. Recunosc, după o lansare a antologiei Amprente tem

Soarele apusese de mult. Nici o adiere de vânt nu răcorea atmosfera încărcata a serii de vară.

Bărbatul stătea pe verandă, cu umărul sprijinit de stâlpul scării. Privea gânditor, scrutând cu ochii negri, bolta cerului. Era o linişte nefirească, doar g

Ucenicul domnului- fragment din romanul ,, Fiasco”

4

Imediat după vizita unchiului Bucsi, am plecat şi eu, împreună cu el, era o seară de vară cu luceafăr spre Cornul Caprei şi cu jumătate de lună spânzurată în vârful unor bătrâni goruni; am plecat c

poem suprarealist

poemele nostre absurde ne plac la nebunie

singuratici

ne plimbăm pe străzi ca vagabonzii,

trece toamna,  vine iarna, trec plecările, trec venirile,

vine moartea,

fugim ca tâmpiții prin timp

cu iubirile și dorurile după noi,

ne visăm zei, î

Iubire, sentiment frumos,
te chem să-mi dai un semn duios.
Să-mi spui cum te simţi atunci,
când nu eşti singur pe poteci.
Şi prinde-mă bine de mână
să-mi fi aproape, la-ndemână.
Fie că sunt în casă sau afară,
să-mi mângâi fruntea cu căldură.
În inima

Se întâmplă într-o țară,
Ca și cum ar sta în gazdă;
Niște boi abia mai ară,
Biciuiți, cu plugu-n brazdă.

Prin păduri voievodale,
Pe-a Moldovei stemă sacră,
Sunt amu doar animale,
Rumegând o viață acră.

I-au castrat veterinarii
După cum au vrut stăpânii;
D

Sfiicioși cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăți, iertare.
Deolaltă punem gândul și tăcerea în chemare.
Vechiu’ grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este-a sufletului hrană.

Multe gânduri așezate în veșmintele vorbirii,
Ce-