Blog

... pe-un piedestal înalt, oh, tu, madonă,
în ochii tăi se naşte nemurire
de voluptate şi împătimire,
înţelepciune blândă de Junonă.

Ţi-s mâinile doar gest de aşteptare
(aşa înalt... cât noaptea de-nviere)
iubirea ta mă seacă şi mă cere
în lumile de v

Istoria ne cântă imnuri negre,
Le-am învățat… și parcă nu mai dor.
Din lutul caracterelor integre,
Ne transformăm, și idolii ne mor.

Cărări necunoscute luăm în turmă
Și pași-i risipim fără de rost.
Privirea nu mai caută în urmă
La amintirea celor care-am

Iubesc picăturile ploilor
neplouate încă,
frunzele neînfrunzite
ale pomilor din grădină,
încă netreziţi la viaţă.
Iubesc din suflet prietenii
pe care-i voi întâlni
în zilele ce aşteaptă
să mă trăiască.
Iubesc nerostitele cuvinte
încărcate de iubire
din ne

Castelul de nisip al unui vis

Au intrat în vis scriind singura lor carte
Ce devenea realitate
Pe măsură ce literele capătau contur,
forme, lumini şi umbre.
Ut pictura poesis...

Pictau cuvintele pagină cu pagină

Îmi pare c-am trecut un prag de ceaţă
lumina se destramă ca o aţă,
vin îngerii din cer şi mă învaţă
cum să respir iubirea-n dimineaţă.

Acum sunt liber, timpul mă răsfaţă
străbat urcuşul, fac tunel prin viaţă,
ca un fugar prin lume, o paiaţă
port drum

eram călător, eram călător…

eram călător, eram călător

călăream pe un cal

pe câmpul întins cât zarea,

umbra mea fugea după mine

cu sabia scoasă

,, lasă-l umbră să-și urmeze destinul”

mă izbea-n sânge sabia umbrei,

unde ești, mamă,

cheamă-mă la sânul tău,

d

Depăn amintiri înşirând pe aceste pagini segvenţe nemuritoare ale copilăriei, ascunse în străfundurile memoriei mele, ajunsă poate la răscruci de vremuri.
Eram prin anul 1956, când aveam vreo 12 ani şi când începuse tata să mă trimită la vreo patru

Ceea ce singura eşti bucuria celor scârbiţi şi Părtinitoare celor ce se nedreptăţesc. Mângâierea celor ce plâng şi ajutor celor neajutoraţi. Cercetarea celor neputincioşi şi acoperământ şi sprijin celor ce se chinuiesc. Liman celor inviforaţi, toiag

Am voie să-ţi privesc a genelor clipire?
Cu gândul să-ţi ating suviţele rebele?
Să te sărut pe frunte, cu-a dragostei sclipire
Sau se răstoarnă cerul în ochii tăi de stele?

Am voie să visez că sunt pe malul mării?
Castele de nisip în jurul meu crescând

Tu... Eu

Alunecăm ca două iluzii,
Suntem în acelaşi gând şi nu ne vedem,
Traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
Şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă....

Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
Doar forţa singurătăţii în mireas

Victor s-a sculat cu noaptea în cap şi-a căutat în odaie traista, în care a aruncat în grabă un boţ de brânză de oaie, sărată şi tare şi un coltuc din pâinea pe care a făcut-o cu două zile în urmă Jeni soţia sa, în cuptorul de lângă casă.
Pâinea, l

In data de 15 noiembrie, incepe pentru creştini Postul de 40 de zile, care precede marele praznic al Naşterii Domnului - Crăciunul. Acest post care inchipuie ajunarea de 40 de zile a lui Moise, pe Muntele Sinai, in aşteptarea primirii Tablelor Legii,

Ne iartă tu pământ… iți cer iertare tară,
Noi am ales neghiobii ce trupu-ți sfârtecară.
Și pentru doi arginți, vândut pe la străini,
Pământul tău, acum, e câmp… și mărăcini.

Și-n datoria lui, de ieri, de azi, de mâine,
E, să-i culegem rod, e, să-i cule

Pleoapele noptii inca ascund ochiul rosu al soarelui. Peste gard, cocosul face vocalize cu exactitate de ceasornic. Soba ma picoteste inca intr-o dulce caldurica. Ma ambalez bine si scot prudenta nasul in curte. Frigul ma ciupeste vesel de nas si ma

această fantom-a bizarei femeii

cu trupul de trestie și ochi de rubin,

fusese-n orașul acesta cea mai frumoasă,

se răsfrângea-n vitrine zâmbetul ei…

seara,

când se plimba-n veșmânt de mătase,

acestă fantom-a bizarei femei

cu statura sa opalină

răspândea ce

Mi-ai spus că-ți este dor de ce a fost odată...

Ce-a fost era frumos, curat, fără de pată!

Ne admiram ca oameni, ca fii de Dumnezeu

Și ți-am vorbit din suflet... Cât am știut și eu...

Când vei avea nevoie să vii, cu drag te-aștept,

Nu voi intra la tine,

Acum ştiu că lumina
trage cortina nopţii şi spectacolul zilei începe,
zeul soare îşi desface razele.
Acum se deschid ferestrele sufletului
şi intră clarvăzătoarele ploi cu eşarfe.
Norii se prind de mâini şi se scutură
în seninul albastru al apelor.

Nu pot să dorm în noaptea înstelată,

mi-e sufletul înflăcărat, cuprins de dor

iubirea- i condimentul unui nesecat izvor

din care vreau să sorb licoarea fermecată

Gându-mi îndreaptă paşii spre tărâmul fericirii,

tu eşti iubito poarta pe care intru -n Para