Blog

Bună dimineaţa rouă,

lacrimă de cer!

Clarul tău

s-a furişat în ochii iubitei,

purtând în el

răcoarea florilor din câmp...

Privesc prin el

adâncul verdelui ascuns

în irişii ce-i inundă

privirea primăvăratică

şi gura mea şovăie

să-i atingă umărul,

cu buzele pe car

Învăluit în ceaţa

de un miros fad,

inspira aerul cu putere

pentru a încerca să-şi oprească…

inima să-i mai bată nebuneşte.

Brusc

se lăsă

un fel de linişte

şi cu ochii mari deschişi,

întrezărea dincolo de un surâs:

nu era decât o iluzie…

Cu un accent răguşit

de adâncimile-i de nepătruns,

a rămas cu privirea

pierdută în depărtare

stânjenit în elanul

bucuriei sale.

Cu capul între mâini

îşi simţea sufletul

apăsat de nelinişte

privind apa curgând…

Părea că se afundă în abis.

E un miracol să o întâlneşti
în seara cea bravă
ce se prelinge pe umerii munţilor
unde arborii cu crepusculul în braţe
pădurea o luminează.

Iar paşii ei sunt urme de sare
pe unde drumul îi cheamă,
ajung acolo unde nu te aştepţi
să rupă inima pietrei.

Când n

Plină de mister în noapte

Cu iz de tine mă răsfeţi,
Suav parfum prin simţuri, toate,

Femeie, simt cum le îmbeţi!

Şi vreau acum pe colţul gurii
Să-mi laşi sărut, în fugă,
Privirea desluşească-ţi nurii,
Să nu mă saturi,  încă

Mă dori şi crunt cu poftă-n

Cramponat

de cuvinte,

printr-o mişcare bruscă,

şi-a pus mâna pâlnie la ureche

dezamăgit şi puţin neliniştit

că timpul trece…

oricum.

din fiecare noapte

pe gând surâde un  vis.

acelaşi.

caut luna,

prin umbre doar razele ei

ce ne indemnau

să alergăm privirea pe cerul senin

prinzându-ne  în braţe 

steaua pereche

şi cât de nebun ne iubeam  

uitând  de noi.

uitând de noapte

ne-am rătăcit unul pri

Celui care pleacă, (MC)

Inima

bătea să spargă pieptul

în singurul minut

în care-şi retrăia întreaga viaţă.

Părea

că plutea în ceaţă

pe apa liniştită cu pete roşii

ce desluşeau drumul

din când în când

cuprins

de o bucurie nepotrivită,

ghemuit în colţul său

Arşiţa verii stoarce din rădăcini,
taie cu fierăstrăul încins
trupul uscat al ierbii
şi râde între dinţi.

Arma ei se îndreaptă
spre verdele înrouratei dimineţi
şi-i pune în braţe soarele
cu patimi de foc.

Lemnul îşi scrie în inimă
numele morţii de apă,
aştep

PENTRU TINE DOAMNE

Pentru tine Doamne

Mereu voi cânta,

Pentru tine Doamne

Toată viaţa mea.

Numai Ţie Doamne

Eu Îţi mulţumesc

Numai Ţie Doamne

Eu am să-Ţi slujesc.

Tu eşti Stăpânul lumii

Al nostru Împărat,

Tu eşti lumina Lumii

Vei fi neîncetat.

Mereu mă voi

M-ascund printre cuvinte
între rânduri mă-așez ușor,
fără să vreau sunt o aducere-aminte
printre cuvintele care dor.
Silabe nerostite și reci,
în tăcerea care-nconjoară
s-ascund pe neumblate poteci
oare pentru a căta oară?
Parcă nici cuvintele nu mă

Cu o răsuflare înăbuşită

pe drumul şerpuit,

se bulucea în suflet

sentimentul vieţii.

I se deschisese ochii…

spre lumină.

Se-mpletesc rătăciri de ape,
Destine vin să se adape.
Pândesc hiene, în noapte,
Să vâneze ciute speriate.

Sufletul ciutei-i deschis
Între speranţă şi abis.
Lumea visurilor o-nconjoară –
Cruda realitate o doboară.

Îşi caută inger păzitor,
Să-i fie spint

fiicei mele

ea e una dintre acelea care înțelege mărimile cochiliilor

decupează ferestre pe tavan
coboară din primul anotimp
și face lumină

înlăuntru
împrejur

până la cer și chiar dincolo de toate tăcerile

ca o floare de regină a nopții ce adoarme soarele

 Noaptea, somnul

 e doar obișnuința

 cu moartea

 sau... antrenamentul.

 ori pauza necesară

 descărcării

 de suprasentimente

 cu plus sau minus.

 Lacrimile sunt bune

 doar când sunt multe

 să poată spăla bine

 jegul din suflet.

 ori să ude

 pământul sub tălpi

 atu

Parcurgând etape lungi

din (ne)viaţă,

bătând tactul

cu mâinile

şi picioarele,

s-a răsturnat pe scaun

bolnav melancolic retras

cu ochii pierduţi…

se târâia greu

mişcându-şi

încet maxilarul

cu obrajii traşi

într-un moment de speranţă.

politicale

Cu ochiul face târfa, mangafale,

La marțafoi, golani și haimanale,

Cu gesturi mari se apără licheaua,

Cu nasu-n vânt trăgând pe nas luleaua.

Ne-a dus pe toți în largile haznale,

Făcând din țara noatră mascarale.

Plecăm de-aici, prostia e a noas

lumea se sfârșea

și noi rămăsesem datori

cu toate săruturile neconsumate

ale acestei lumi

ploua amarnic

cu deznădejde şi înfrigurare

ploua cu nevoia secetei

și cu disperarea potopului

prin tine se descătuşau

tunete necruţătoare

prin mine sfâşiau

fulgere răsfrân