Blog

NOI

Prin scris, lăsăm nemurirea în lume

Cand vom pleca spre cerul înalt

Îngrămădim mărturisiri, postume

Să ne vegheze pe tărâmul celălalt.

O ploaie udă pe fruntea gânditoare,

Petalele din gând ne răscolesc,

Dar după ploaie o să vină soare

Cu mugurii sper

TE IUBESC

Te iubesc pentru ceeace eşti

Făptură frumoasă.

Te privesc cănd îmi zâmbeşti

Cu privirea aleasă.

Vom exista cât vom fi,

Aş vrea eterni să fim.

Dar nimeni  însă nu va şti

Când poate ne vom despărţi.

Îmi place mult să te privesc

Să-ţi spun cuvinte d

am sosit

iubite

prin cerneala verde-a primăverii tale

nu că aş fi găsit semnul lăsat de tine

am ştiut că-l vei lăsa

am intrat pe uşa gândului tău

sunt eu

iubirea şoptită numai în limba inimii tale

închisă ermetic

în metafora sublimului

sunt aici iubite

acoperă

hei

mai lasă-mă în cinstea mea de prunc nealăptat

nu-mi tranşa carnea iluziilor cu nonşalanţă

aruncă-mă pe malul celălalt

nici în măr nu mă mai pot privi

îmi cunosc scorojitul tipar

şi nu am pretenţii de regină

omule

legătura dintre înţeles

şi ciripit este

Oare a încetat iubirea ta aprinsă

a fost doar  ca un dans domol

al  fulgilor de nea,

din cauza căldurii s-a topit,

sufletul meu se simte dezgolit, trădat.

Când plictiseala intervine,

totul ne pare o dezamăgire,

ca un fum se împrăştie dorul,

rămâne vie numa

MISTERELE IUBIRII

Nu încerc să dezleg mistere,
Care sunt extrem de multe,
Prinse în ale sufletului unghere,
Dar care rămân necunoscute.

Dau într-o parte negrele perdele,
Pentru a primi lumina în faţă,
Ce se împarte printre jaluzele,
Aşa cum ne divizăm în v

A fost odată... Aşa începe orice poveste şi aşa ar trebui să înceapă şi aceasta. Eu o să trec totuşi peste o parte din arhicunoscuta şi oarecum stupida introducere... Se ştie că „dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti”, nu-i aşa?...

E vorba, în povestea p

   Crăiasa anotimpurilor, iarna, şi-a eta

copilării

suvenire, amintire,

carele cu coviltire,

curg pe gura drumului,

către toamna nimănui

și eu le visez în somn,

în costum măreț de domn,

în costumul Lerului

dorm pe prispa cerului

și visez copilării,

fete îmbrăcate-n ii,

moșii satului la sfat,

mama la de

Cele treisprezece zile au trecut repede. Am vizitat cu feciorul când a venit acasă (lucra la vreo 200 km de casă) şi împrejurimile oraşului cu ieşiri tot pe sub fiorduri prin tunel cu aceiaşi taxă care dus-întors i-au costat  cu patru persoane mature

fragment din capitolul  SUFLETE NEDESPARTITE.

.........................

Săndica a mers la casa de bilete şi după ce şi-a luat bilet, s-a îndreptat spre sala de aşteptare unde era un telefon public. Trebuia să-l sune pe inginerul şef Tudorache, să-i sp

Cu cerul deasupra capului

printre vorbe incoerente,

fără raţiunea cuminte şi rece,

părea că vorbeşte în locul buzelor,

reveneau cuvintele din privire

într-o linişte de nepătruns

dirijându-i mintea şi imaginaţia.

Lacrima din abisul durerii

 Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii

ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,

Intersecţii de raze şi umbre

Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,

păstrează nisipul din vidul clepsidrei,

Ra

Plutim pe valurile înspumate

De este zi de este noapte

Torente vin şi trec prin viaţa noastră

Perdea de neguri se lasă peste coastă

Pasiunea oarbă vine în clocot spre noi

Torent de vânt turbat, torent de ploi.

Iubire nebună, în zgomot de furtună

Ne încătuş

Mi-ai oprit îngenuncherea

aproape de... jos

înainte să-mi rup mâinile

încleștate... de rugă.

Ai îndreptat senină

chircitele-mi căi

încolăcite doar

înspre apus.

Mi-ai dezghețat părul alb

începând de la tălpi

înflorind colorat

dinăuntru-mi.

Când apari

curcubeul

         În una dintre zile, am ieşit în oraş cu nora, cu Andrei şi băiatul de 11 ani al lui Bogdan, să dăm de mâncare la păsări. Ei nu aruncau resturile de pâine care se usca sau le rămânea, ci se duceau în apropiere unde sunt patru lacuri, dar numa

iubito, tu ştii?, ai nume de floare!,
de-aceea, pe buze, îţi curge nectarul
şi ochii nu ştiu cum sunt, la culoare,
căci prea se pogoară pe mine tot harul,
de-albastru şi verde se umple paharul!

iubito, mai ştii cum creşte o floare,
ce fel de sămânţă ale

Rămas

cu gândurile lui

într-un moment de destindere…

plângea în tăcere.