Trupul este templul sufletului.
Învelişul materiei ocroteşte lumina spiritului şi libertatea nevăzută a gândului. Cinsteşte-ţi corpul! Purifică-l cu energia vitală a apei, cu puterea divină a minţii celeste! Nu-l intoxica! Nu-l pedepsi cu chinuri şi
Toate postările (22555)
Un nume pe o cruce, şi un an rotund
sfârşind
într-un acelaşi, veşnic, început
acelaşi clopot, altul, sună
remuşcarea
şi iertarea
iubirii, căci doar iubirea
“nu cade niciodată”
Cu mâinile pe urechi
fără să se lase distras
de lucrurile ce-l înconjurau
pe o grămadă de pietre
într-un gest teatral,
mintea lucra
ca şi cum s-ar privi cu proprii ochi,
ca şi cum ar fi căutat ceva în el
fără să reuşească
să rostească vreun cuvânt.
Se
În fiecare zi mă închid câte puţin
în casa sufletului,
când m-am închis de tot,
încerc în fiecare zi
să deschid ferestrele.
Cea dinspre grădină
se deschide greu,
celelalte, nu le deschid,
dau perdelele la o parte
şi-s mulţumit,
Pare a se deschide o uşă,
dinco
” Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau to
Cobor din soare, vis şi teamă
pe coasta uitată de oameni şi de zei
marea
se oferă nopţii precum o curtezană
sedusă de lună
dansând, desculţă, pe nisip
sub iasomia înflorită
ploaia clădeşte ziduri şi tăceri
ceaţa-i din ce în ce mai deasă
mi-e teamă
o teamă alb
Tulburat
de nelinişte
cu nările depărtate,
îşi iţea vârfurile sufletului pătat cu violet
de braţele atârnate
când pleoapele i se încreţeau
şi înclinat în faţă,
cu gura deschisă
îşi muşca buzele ochilor
ce păreau să arunce flăcări…
ești magie
atât de bună și rece
într-un pahar gol de apă
aduci ploaie-n deșert
nori fierbinți de curcubeu
și rouă dulce
în cupe de nuferi
umpli pe dinafară
ecou de tremur
și împlinești porunci
nemaivisate
nu doar trei...
ungi brazi seculari
cu fum alb de smirnă
Plănuiam să mergem la Ermitage,
iubitule!
Voiam să-mi arăţi bogăţia lumii.
Cuvintele însă
au ajuns înaintea noastră.
Ştiam că eşti un vrăjitor prin naştere.
Mi-ai dăruit
dintr-un singur hocus-pocus
mirajul nopţilor albe.
Patinez
Te-ai ascuns în plapuma
nepăsării generale,
dar gerul a fost mai cumplit.
Cel mai mult a durut
imaginea focului
de pe retina gândului îngheţat.
În suflet îţi clocoteau
culorile şemineului
la care se încălzea omenirea.
Când s-a desprimăvăr
Soarele mă împresoară
şi cu inima-vioară
iute aripile-ntind zările să le cuprind.
Cu iubire şi speranţă,
cu a minţii cutezanţă,
cu dragostea lui în piept, săgeata spre-nalt îndrept.
Din zori până-n asfinţit
ochii lui m-au însoţit.
Vedeam în lumi
Suntem normali
adică, formidabili!
Sub ochii tăi
o lume nouă creşte.
Sub mâna ta,
un mugure-nfloreşte.
Suntem normali
adică, formidabili!
Într-un sărut
fiinţa mea se prinde
de inimă
şi iute ţi-o aprinde.
Suntem normali
adică, formidabili.
O mângâie
Fibrilaţia ventriculară ~ severa tulburare de ritm a inimii
Crezi încă în karma iluziei,
reduci la absurd gând, suflet, lumină, spirit,
cu precizia chirurgului, prin intervenţii dure,
induci asistola cardiacă crezând într-o protecţie a miocitelor
Şoaptele luminii ~ Transcendență
Ateh (Selma) adoarme, un somn greu o cuprinse,
gânduri, lumini, trăiri, vârtej de vise, întreabă al ei spirit,
Ea, fiica Luminii, se-nalţă, pluteşte,
în al său templu, pe AMON RA îl caută, doreşte
în ritm sacadat de tobe
La izvorul de lângă cruce
Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor,
Acolo, caii obosesc şi omul îşi opreşte căruţa,
Se aşează, se odihneşte
şi priveşte întinderea vălurită, dealurile şi munţii...
Nu este singur!
În acea linişte se întâln
De ce m-ai condamnat
pe viață
la fluier de lacrimă.
Știai că atunci
când o să cad
am să-ți cânt
nemurirea.... ?
08 05 2012
Ștefan Oană
Un freamăt trece încetişor
Prin unda gândului, în zbor
Se-aşează încet pentru-o clipă
Cu o zbatere diafană din aripă
Pe o părticică a sufletului în care
Există o rană ce încă mai doare
Pândeşte durerea în inimi vicleană
Încolăcindu-se trainic, mlădie l
Aştept un nou început de iulie,
luna iubirilor trăite intens
în nopţile de vară toride,
a împlinirii viselor de dor
sub mângâierea blândă , protectoare
a serilor albastre, cu lună plină.
Aştept să retrăiesc din plin
fiorul magic al iubirii,
stăpâna sufletu
Dimineaţa devreme
suflec mânecile,
trosnesc încheieturile,
ca un fel de gimnastică pentru falange
cu gând de curaţenie.
încep cu N
il găsesc peste tot,
unde nici nu gandesc,
nedespărţit de… Nsituaţii.
tare-i nesuferit!
cu chef de treabă
şterg bine de jur-îm
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!