Cel mai frumos tango din lume...

Ekphrasis, miniatură în mantia unui înger

Undeva în timp, ascult Vangelis,

efigia zâmbetului tău rămas în palma mea,
o frunză memoriei furată,
monada oglindită în creatoarea diadă.

Esenţa de caprifoi prin culorile toamnei
şi-a mistuit sufletul, sleit de p

Aliteratia timpului...

"Et la mer et l'amour ont l'amer pour partage,
Et la mer est amère, et l'amour est amer,
L'on s'abîme en l'amour aussi bien qu'en la mer,
Car la mer et l'amour ne sont point sans orage." 
Pierre de Marbeuf

 

Există un timp pentru

Şoaptele timpului, subtil parfum de iasomie

Trăim în lumi paralele,
presărate ici-colo cu oglinzi
din care rar se reflectă imagini-tablou,
labirinturi prin care intrăm inconştient.

Şoaptele timpului ~ exorcizarea viselor
în timpul unei prohibiţii l

Sprijinit de masă

se simţea cuprins

de întrebări

se îmbulzeau

în mintea tulburată

de lumina mişcătoare

din iarba plină de rouă

şi de copacii

ce-şi întind ramurile

răsucite şi chinuite

ici şi acolo

de vânturile

ce se zbenguiau în voie

pe marginea drumurilo

Vrea să se mai înalţe cu câţiva metri
la marginea pădurii,

doar din orgoliu.

Nu despicase norii
cu vârful niciodată,
nu-şi cunoştea limitele.

O pasare de pradă
se rotea deasupra
cu un ochi al cerului.

Între copac şi pasăre
universul promis,
între pasare şi

Într-o tăcere mută

din gestul negândit,

dezvelindu-şi

gingiile golite de sânge

spiritul său

se va pierde pe sine

ca-ntr-o piramidă răsturnată

să refacă în propria minte gândurile

dintr-o contopire inefabilă

punctând

cu lumini zburătoare

întunericul nopţii

Au cuvintele strânse de gât,
falsul lor muşcă din oameni,
gurile rele să se sature
de aroganţa afişată zilnic,
ca pe singura şansă
prin care ne salvează
de la dezastru.

Au suferit propria cădere,
îşi scot ochii unii la alţii în public
de parcă ar lăsa păcat

poem dedicat poetei şi prozatoarei, Sofia Sincă

lumină

ciob de ochi divin

îţi cântă sopranele la ceruri

spre tine stări se-ntrec şi ţin

un bob de sunet rătăcit

cum graiu-ţi

veşnicia crudă

în spuma celor mai cuminţi

văratice făclii

femeie din particule de mi

m-am rătăcit

mă sperie timpul locului

am crezut în iubire

şi vai noapte pustie

am crezut în om

şi car spinii în tălpi

se desprind iluziile

de spuma dorinţelor mele

am crezut capului cu fruntea înaltă

cât un fulger ucigaş

şi m-am găsit

pe o planeta de petale că

Muşcă sălbatic,

Soarele din sânul tău.

Ai adormit

Lângă  malul râului,

Iar umbra salciei,

A fugit peste apă

Să răcorească

Amiaza zilei,

Uitată în frunzele ei.

Trezeşte-te frumoaso!

Sărutul meu

Îţi va fi umbră,

Până se va îndura

Noaptea

Să-ţi dăruiască

Un veşmânt

MAI E CEVA?

Mai am în mine ceva ce nu v-am dat?
Ce nu v-am povestit sau nu v-am spus?
Chiar de a rămas ceva neelucidat,
Voi încerca un nou concret răspuns.

V-am spus doar adevărul,
Scos din viaţa mea, fir cu fir,
Încât astăzi nu mai am părul,
Ce-l aveam pe

îngrămădisem celulele moarte

în colţul unui cuvânt

alb

sângele se scurgea pe o scândură de brad

amestecându-se cu răşina

mă îmbăta mirosul gândurilor

te vedeam prins în perdeaua dimineţii

 tablou cu ramă veche

desculţă intram în amintirile tale

ca un film d

Aduci amnezia necesară

nervilor prea încordați

din colț de suflet umed

încruntat în lacrimă.

Te reverși voluptos de cald

în formă de nedeschisă amforă

între gânduri atât de opace

liniștindu-mi talazul degetelor

bolnave de marmură.

Bați rece întuneric

în cuie a

de cu seara, atent,
aşezi pe sofa toate aşteptările,
ca bobocii de maci roşii din câmpul crud,
să-mi miroasă visele a proaspăt.

cu oboseala aţipită mă întreb unde eşti 
şi nu ştiu să răspund.
pleoape încurcate-n scobitori
stau agăţate de parcă sunt franju

Simţind

mişcarea aerului

în nesfârşitul vârtej

prin jocuri de cuvinte

abia

aruncând o privire

spre amestecul de materie

neînsemnat,

neconsecvent

producând plăcerea ridicolului,

s-a trezit în pragul unei camere oarbe.

Nu era în stare să lege cuvintele…

punctul pe i punem...într-un punct azur

de firave amintiri ne ascundem...

un punct albastru și un salut de bine

ție...ție ,un veteran de Phoenix neînfricat de aranjat destine

astăzi totuși desenezi numai pe asfalt radacine...cine știe

muza într-o străfulg

Cu o voce

întreruptă şi nesigură,

cu sufletul

sângerând pe calvar,

şi ochii

scăldaţi în şuvoaie

de scântei

a ieşit buimăcit

din vântul tot mai mânios

al minţii ce fierbea

să-şi domolească

pornirea…

Într-un

aer foarte nesigur,

a tăcut încurcat

la auzul

bâlbâielilor fără rost

ale memoriei adormite

unde era viaţa

şi

unde era moartea.

Melancolie

Mi-e gândul lacrimă  amară şi dor nesfârşit

Născut din depărtarea sufletului iubit

Pe fruntea mea am strâns tăceri

Ce-s lacrimi, dor şi mângâieri

Ce trist este deşertul tăcerii dintre noi

Copacii iubirii s-au ofilit şi-s goi

Pustiul holeric avan