Blog

Am soarele şi roua dimineţii

alături ca să- mi stea , pe fân cosit.

Privesc spre cer

şi bucuria vieţii

mă poartă către sufletu- mi zdrobit.

Frumosul din natură mă- nconjoară

şi- mi tălmăceşte dorul de privit,

dându- mi şi leacul care mă- nfioară

şi-mi obloje

Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii

(Roque Schneider)

Ia seama-n jurul tău, lumea-i cu multe feţe.
Ai tăi sunt morţi. Eşti singur, doar cu a ta tristeţe.
Ridică-ţi fruntea

te aștept iubire

masa-i pusă

patul de tine

urlă a gol

florile îti vorbesc

de apă-n glastră

și soarele

de tine-i chior

holul chircit

îți cere pașii

cartea închisă

de semne a uitat

perdeaua flutură

prea tristă

și despre tine

mi-e păcat

las usa mea

întredeschisă,

te-aște

MAI AM CEVA DE SPUS

Nu mi-am spus ultimul cuvânt,
Mai lupt să realizez câte ceva,
Vorbesc dincoace de mormânt,
De ce să tac? Nu e menirea mea.

Viaţa nu e o simplă păcăleală,
Care survine aşa neaşteptat,
Zilele dau peste timp năvală,
Mai ceva ca un tren

Chiar dacă plec, chiar de rămân, mă doare,
Că-n ochii tăi s-a stins orice scânteie;
Se scutură, nocturn, teii în floare
Pe urmele de paşi pierduţi, femeie!

Chiar dacă plec, chiar de rămân, te doare,
Că-n braţe nu te-am mai ţinut de-o vreme
Şi nu ştiu ce

mă doare dorul

când l-aud cum rosteşte cu voce tare

gânduri ce stau aglomerate prin stări

şi toate încep cu aş vrea …

îl simt cum triază litere, le stropeşte cu sânge

le ţine strâns, atât de strâns că fiecare cuvânt de dragoste

pulsează în mine tot dorul,

Biografii selective - Sabin Bălașa /  3

Terezia Filip – Femininul eminescian...  /p. 5

Mariana Bendou  - Profil de autor –/p. 11

Marius Chelaru – /p. 14

Skënder Zogaj, moştenitorul unui loc în care timpul vine din inima unui ceas antiv /p. 13

Melania Cuc

poteci pierdute, nemaidate în floare

dungă fină, tăioasă, conturului meu

desparți în două sfinte limpezi, izvoare

animalul feroce, de aprigul zeu.

mântuiești apa dintre calde nisipuri

pom fructifer ce-nflorește din ger

piramidă-ncrustată cu ambele chipuri

Fărâmiţat

în nenumărate forme,

gâlgâia răsturnat

cu picioarele încrucişate

ca doi pari.

Într-o…

bucurie

ce nu părea

să mai aibă un sfârşit,

tăcut

pentru că ştia

că nu are nimic de spus,

liniştit,

a aprins un rug…

Ascultă-mă cu atenţie când tac

pentru că doar în tăcere

îmi poţi auzi inima

cum respiră.

Respiraţia inimii

îţi va spune

că mi-am început călătoria spre nori;

ascultă

şi taci,

stridenţa unui cuvânt

m-ar izbi de pământ.

Priveşte doar,

şi citeşte

ce-ţi scriu

pe zi

Ai trecut dincolo, la înapoiere ai sufletul agăţat de cer
atât de frumos te ridici în picioarele neînvăţate cu mersul
încât, în ochii tăi se naşte un imbold răscolitor
iar lumina vrei s-o dai la o parte cu mâna.

Timpul începe să te măsoare clipă cu clip

Azi vreau să plec de lângă tine,
Și vreau la noapte să petrec.
Mă doare rău și mi-e rușine,
Dar știi că trebuie să plec.

În fața ta, ca o statuie,
Aștept cuvinte de reproș;
Ca pe un petic de hârtie,
O să m-arunci, mâine, la coș.

Chiar dacă par că

întrebări cu răspunsuri întortocheate

zămislesc propriul A.D.N. neştiut de nimeni decât de îngeri

si construiesc altfel de scări 

doar albe, până sus, până dincolo de dincolo, 

printre nori , la fel de albi 

unde candele aprinse de suflet

ard întunericul p

Întors spre el însuşi,

nu ştia ce gânduri ascundea…

cu capul atârnând

şi ochii închizându-se

a căzut sfârşit

într-o amorţeală plină de frământ,

chinuit de patimi neîmplinite

din aerul ce bubuia asurzitor

cu un suspin de uşurare

şi-a mişcat buzele

plesnin

de gura ta fierbinte dimineață

șoptindu-mi aripi albe de iubire

de ochi uimiți la fiecare zbor

ce-au poposit fără sosire,

îmi e atât de dor.

de tălpile-ți flămânde-n mângâiere

pierdute drag în tâmpla-mi caldă

cu tine am acum atâta vrere

să îmi mai iau, o na

În fiecare zi, Cronos

sau Timpul, sau

Istoria

îşi sacrifică sieşi un copil:

îl prinde de ceafă,

îl aruncă în cuptor

şi, când s-a rumenit

cât trebuie,

îl mănâncă;

în urma copilului,

dacă a apucat să crească puţin,

rămâne ceva:

o simfonie,

un tablou,

o carte sau

un

Ca două flori ce-au înflorit degeaba
În umbra toamnei facem azi bilanţul
În timp ce tot mai mult se strânge lanţul
Şi-ncetinim a static toată graba.

Bilete, doar pe frunze mai trimitem
Către noi înşine sau poate aiurea
Acum când a şi desfrunzit pădurea
Ş