Postările lui Gabriela Mimi Boroianu (318)

Filtrează după

Pe toata valea pământeană
E sfântă mama care naşte
Hristos se naşte dintr-o rană
Cântaţi creştinilor, e Paşte!

Oricâte i se-ntâmplă lumii
Cel sfânt nu pleacă nicăierea
Din jalea lacrimilor lumii
Mereu se-ntâmplă Învierea.

Pe harta petelor de sânge
Rătăcitoare este firea
Şi Dumnezeu în ceruri plânge
Să înteţească-n noi iubirea.

Şi învăţăm din nou, cu mila
Cum trece duhul în fiinţă
Că măreţia e umilă
Şi totul este suferinţă.

Veniţi, creştinilor, la Domnul,
Să vă convingeţi că nu moare,
Dar uneori l-încearcă somnul,
Cum ne e dat la fiecare.

Aceasta-i noaptea minunată
Când însăşi Biblia cuvântă
Şi Dumnezeu ni se arată
În chip de lumânare sfântă.

Lumânări la porţi,
Ceru-i luminat,
Hristos a înviat din morţi,
Hristos a înviat...

 

Citeste mai mult…

Remember...

"... - Atunci ce să facem?

- Dragoste.

- Ești sigur?

- Da.

- Ei bine, mă dezbrac.

- Și de ce să îți scoți hainele?

- Ei bine, vreau să o fac.

- Cine ți-a spus că trebuie să te dezbraci ca să FACI DRAGOSTE?

- Ei bine, din câte știu, așa se face.

- Nu, nu este singura modalitate de a face dragoste.

- Și cum atunci?

- Lasă-ți hainele mai departe, și hai să vorbim până obosim, să râdem de nimic și de toate, să ne uităm unul la altul până când încercăm să ne dăm seama.

- Cu mine nu trebuie să îți dezbraci corpul, ci sufletul, să ne uităm unul la altul până când rămânem fără cuvinte, iar acolo, în acel moment când cuvintele sunt insuficiente pentru a explica ceea ce simțim, în acea liniște infinită, ne putem atinge pe noi înșine. Înțelegi?

- Ne atingem, zici?

- Da, ne vom atinge cu tandrețea docilă a unei mângâieri care se extinde dulce până la moarte, într-o îmbrățișare.

- Oh, ce frumos!

- Uite, mă vei lăsa să te țin de mână?

- Da.

- Simți? Acesta este unul dintre modurile de a face dragoste. Despre asta este vorba. Îți vei lăsa hainele pe tine și vom vorbi până ce ne vom sătura. Să ne privim gurile, genele, buzele unul altuia, iar dacă sărutul va fi necesar, va veni fără să ne ceară permisiunea. Hai să vorbim până ne vom cunoaște toate amintirile, până când ne vom cunoaște secretele noastre cele mai profunde, doar să mă lași să te privesc spre cea mai extremă și delicioasă încântare, lasă-mă să îți văd Sufletul până la epuizare, până când acești ochi renunță și mă obligă să cobor pleoapele care mă determină să dorm.

- Și o să-i forțezi să rămână deschiși?

- Da, să te privesc toată noaptea ... Numai pe tine." 💞

 

                               Gabriel García Márquez

Citeste mai mult…

Descântec

Descântec

de Gabriela Mimi Boroianu

 

Tu mă desfaci petală cu petală

De parcă-i vrea destinul să-l descoși,

Mă recompui, în vers, cu-a rugilor cerneală

Ce-o plâng mireni din ochii lor sfioși.

 

Și mă destrami, cum frunza se destramă 

Sub palmele de brumă-n nopți târzii,

Mă modelezi în lut păgân dând vamă

Din trupu-mi alb, iubirii, poezii.

 

Mă despletești cum nopțile de visuri 

Se risipesc sub brizele din zori,

Și mă aduni cu pumnii din abisuri

Să mă-mpletești, apoi, între culori.

 

Și nu știu ce descântece rostești

De-ajung din muritoare un mister,

Ascuns în versul ce îl scrijelești

Cu unghia ta pe coaja mea de cer...

Citeste mai mult…

Mi-ai promis

Mi-ai promis

de Gabriela Mimi Boroianu 

Mi-ai promis nemurirea și mi-ai dat-o-ntr-un vers

Când pe cerul senin ai pictat viitorul.

Și-nnodând gând cu gând lângă mine ai mers

Risipind îndoieli ostoitu-mi-ai dorul.

Dintr-o lume nebună picurând slăbiciuni

Ai făcut o clepsidră de cernut dimineți

Într-o parte iubire, într-o parte minciuni

Însăilând în cuvinte vise dulci, frumuseți.

Mi-ai promis primăveri cu livezi înflorite

Cu ninsori de petale și un cântec de cuc

Mi-ai dat versuri de floare și poeme umbrite

Încălzite-n iubire de un soare năuc.

Mi-ai promis că vei fi un izvor cristalin

Setea mea de frumos s-o adape mereu

Ești mai mult când din vers umpli cupa cu vin

Și mă-mbeți cu un vis ce-ai furat unui zeu. 

Citeste mai mult…

***

Mă latră câinii nopții, mamă!

Cu ochii răi mă mușcă de cuvinte

Alerg desculță, poteca e fierbinte,

Mi-s visele fărâme… și mi-e teamă,

Și luna râde-n cioburi căci mă simte...

Mă simte, mamă!

 

Și colții lor se țin de umbră, mamă!

O simt de carnea mea cum se desprinde

Alunecând din azi spre „a fost” cuminte,

Din baierele vieții se desgheamă...

Împiedicată ora mea se simte

Se simte, mamă!

 

Și mă cuprinde cu furișul, mamă

Ca un hăitaș ce câinii și-i asmute

Și-apoi capcana-nchide pe tăcute

Să-mi pară viața asta o dojană

Mi-e noaptea moarte, mamă!

Și mă cheamă...

 

Citeste mai mult…

Femeia cu brațele de vânt

Femeia cu brațele de vânt  
Gabriela Mimi Boroianu  
 
 
se întinsese cât zarea  
de la marginea dorului  
până dincolo de tarâmul somnului  
și mă cuprinsese  
cu inimă cu tot  
de nu mai respiram altceva  
decât mirosul de caprifoi  
ce-i alerga printre șoapte  
 
și brațele ei de vânt  
mă adiau de-a curmezișul sufletului  
să uit de tot ce nu vine dinspre ea  
 
și ea venea  
cu toată ființa ei peste mine  
și cerul avea culoarea ochilor ei  
gonindu-mi somnul  
până și iarba unde mă intinsesem  
avea moliciunea carnii ce-o îmbrăca  
 
și, Doamne,  
ce lungi îi erau brațele de vânt  
când mă băteau aducerile aminte  
și cum mă cuprindeau de total  
până sufletul meu  
își abdica nemurirea  
în legănarea lor...  
Citeste mai mult…

Femeia cu degetele reci

Femeia cu degetele reci
de Gabriela Mimi Boroianu


autobuzul oprise în stație
să adune plecările
și să lase renunțările
să-și urmeze cursul firesc

dimineața zgribulită
își aduna frunzele
pe lângă colțurile străzilor
foșnind posacă

cerul
pisat în ciobulețe mărunte
cobora să reflecte nefericirea

toamna avea zâmbetul rece
ca degetele femeii
ce vindea biletele
cu gesturi scurte
impersonale
de parcă mai vindea o zi
cui voia s-o cumpere

sfârșit de noiembrie
mirosea a ud și-a moarte

lozuri necâștigătoare
erau pe toate tarabele

nu era însă
nici o mână caldă
să vândă noroc 

Citeste mai mult…

Atunci când te iubeam

Atunci când te iubeam
de Gabriela Mimi Boroianu
07.11.2020
*
Atunci când te iubeam primăvăra
Prin codrii, prin poieni, prin ochi de cer
Și vântu-nmiresmat de flori căra
Scrisori-petale, pline de mister.
*
Se înverzea tăcerea în lumină
Şi înfrunza un anotimp, zbanghiu,
Cărăruşind boemă şi senină
Covoarele de de dor liliachiu...
*
Atunci... din pieptul meu căzuse-o stea -
Ca o speranță pusă la mezat...
Şi aerul de şoapte se-aprindea
În brațele dorinţelor purtat;
*
Iar de la mine pân' la tine-un veac
Îşi preumbla cuvintele nespuse,
Tot căutând distanţelor un leac
În fâlfâiri de aripi nesupuse...
*
Atunci când te iubeam... La ceas târziu
O luna roată cerului dădea,
Zeflemitor m-a blestemat să fiu
O umbră a celei ce eram cândva.
*
Să bântui azi, plângând o zi de ieri,
Ca toamna brumărind peste zăvoi
Peste speranţe, vise și dureri,
Peste iubirile ce au murit în noi...
Citeste mai mult…

Octombrie

Octombrie


de Gabriela Mimi Boroianu
09.10.2020

Octombrie cu furiile-n afară,
Se vântură pe stradă-n jos, în sus,
Copacilor e hotărât să ceară
Tainul fruzelor-n ceas târziu de-apus...

Şi brumele îşi scutură pe iarbă -
Broboadă albă nopţilor pustii;
Cu vântu-i într-o veşnică gâlceavă
Din seară până-n zorii cruzi de zi...

Sinuos tristeţea ne cuprinde,
Se-mbibă orice simţământ de apă,
Ca din cămara plină cu merinde
Octombrie din inimi se adapă.

Citeste mai mult…

În cerc

În cerc
de Gabriela Mimi Boroianu
28.08.2020

Am o umbrelă roșie
ca primăvara din inima mea
De fiecare dată când o rotesc răsare soarele.

Mama zice că e magică
Dar mama nu mai e...
și iar am plecat fără ea.

Ochii tăi iubesc ploaia,
nu-ți amintești de ce.
Numai că ploaia, mă iubește pe mine.
Își întinde brațele umede
și mă cuprinde până la piele
și îmi sărută fruntea,
cu buzele verii ce se stinge.
Eu iubesc să alerg,
cu tălpile goale,
prin iarba aducerilor aminte,
poate-poate voi găsi
bucuria clipelor
când ne țineam de mână.
Alea înghesuite
într-un colț al sufletului
ca o pereche de pantofi,
vechi, uitați în ploaie...

Uitarea, însă, te iubește pe tine,
cel ce ai rătăcit drumul
către copilărie...

Citeste mai mult…

Stupefacție

Stupefacție
de Gabriela Mimi Boroianu
18.08.2020

Cine ești de mă torci ca pe caier,
Trecându-mă iar și iar chinuit
Printre degete, sânge și vaier
Fir de patimă pe-un fus răsucit?!

Cine ești de mă fierbi ca pe apă
Sub un soare torid în deșert,
Ca iubirea sub piele să-ncapă
De patimă-apoi să te iert?!

Citeste mai mult…

Jertfă

Jertfă
de Gabriela Mimi Boroianu
26.07.2020

*

Cărămidă roșie de soare,
Unsă cu pământ cântat de nori,
Mă zidește zâmbet în cicoare
Pentru plânsul șoaptelor din zori
Şi mă-mbracă haină de vâltoare
Peste flacăra durută-a unei mori,
Când din doina blândă de răcoare
A rămas doar gura unei flori!

*

Cărămidă neagră de furtună,
Răsturnată-n şanţ tăiat de ploi,
Te ridică-n secerat de lună
Şi dezbracă arborii de soi;
Fă-i pe toți la una, şi-i adună -
Ţarcuri - sufletelor de strigoi,
Mie dă-mi viori de noapte bună
Să reneg tăcerile din noi...

*

Cărămidă vânătă de vânt
Dezrobește muza de poeți,
Când în boaba dulce de cuvânt
Au sădit sămânță de scaieți!
Mă adună vers doinit în cânt -
Împletire risipind tristeți,
Cărămidă, inimă de sfânt
M-ai jertfit lumină acestei vieți...

Citeste mai mult…

Mai la sud de inima ta

Mai la sud de inima ta
de Gabriela Mimi Boroianu
13.06.2020

Din ce parte vrei să mi te-apropii?
Dinspre ieri sau, poate, dinspre nord,
De pe-aleea unde-s singuri plopii
Și-au făcut iubiri atac de cord?

Dinspre miazăzi sau dinspre vale?
Strada cu grădini de trandafiri
Unde bate, veșnic, vânt de jale
Și se frâng dorințele în miri...

Sau alegi poteca șerpuită
Ce coboară agale de pe deal,
În miros de tei, și-i bătucită
De-argintate urmele de cal?

Ori vei vrea să vii mai dinspre mâine,
Mai la vest de teama unui "nu"
Mirosind curat și cald a pâine
Și-mi vei cere să-ți vorbesc cu tu?
…...…......….........

Cu amoru-ncins, cordon, la brâu
(Mai la sud de inima-ți din piept)
Ca să prinzi curaju' odată-n frâu
De-o eternitate tot aștept!

Citeste mai mult…

Masa tăcerii

Masa Tăcerii

Mândre lunițe
Albe căprițe
Roată-mi dădeau
Și se împietreau
În zorii sidefii
Fără a-mi vorbi...


Eu tăceam în mine
Înghițind suspine
Dumicând dureri
Zilele de ieri
Una câte una
Și-au cerut arvuna
Bucățele grele
Dorurile mele...


Singură doar una
Inima nebuna
Între ele sta
Și le îndemna
Ca o masă mare
La o sărbătoare
Să își ia tainul
Să-i verse veninul
Jalea și oftatul
Chinul și văitatul
Ca s-o izbăvească
Și s-o împietrească...

Zilele treceau
Ruga-i ascultau
În an la sfârșit
Blestem împlinit
Între ele sta
Rece ca stana
Inima-mi fecioară
Ca piatra de moară...

Doişpe' lunicele
Doişpe, scaunele
Sfinte pietricele
În mijloc rămasă
Inima duioasă-i
A Tăcerii Masă...

de Gabriela Mimi Boroianu
17.12.2016

Citeste mai mult…

Amurg de dor

Amurg de dor

*

Nu mi-ai cerut și nu mi-ai dat nimic,
Nici ca să plec dar nici să mai rămân,
O nebunie ca un loz în plic
Misterizând albeața unui sân...

*

Am fost ca două gânduri visătoare
Ce respirau pe-atunci la unison
Din care-a mai rămas o întâmplare -
O resemnare-n umbra unui zvon....

*

Pe-aceleași lungi idei alunecam
Două banchize într-un trist fiord;
Cuvinte agonizând a flori pe ram,
Poveşti care făceau atac de cord.

*

Nici n-am plecat dar parcă nici nu sunt,
Nici nu ți-am dat dar nici nu am primit,
O umbră gri, amurg de dor cărunt
Ce pasu-n mersul tău și-a potrivit...

*

Cuvinte care-şi plâng nemărginirea
La poarta altui gând neterminat -
Noi suntem astăzi zarea și privirea
Ce peste timp să crească au uitat!

*

de Gabriela Mimi Boroianu
31.05.2016

Citeste mai mult…

Fata Morgana

Fata Morgana

Treceai ca o boare
prin diminețile mele
iar soarele răsărea
să-ți fie întâmpinare
și nu știam
dacă privesc cerul
sau ochii tăi
sau poate din ochii tăi
creștea zarea
și mă simțeam cel mai bogat om
când zâmbetul tău
aluneca deasupra pleoapelor mele
îmbătrânite de-atâta așteptare...

Și cafeaua era mai aromată
și păstra ceva din sărutul tău
ce poposise cândva pe buza cești...

Trăgeam din țigară
și fumul se ridica dansând
cu formele tale
și mula atât de perfect
pe gândurile mele
că mi se părea că-ți simt inima
pulsând în buricele degetelor...
și, Doamne, cu câtă sete trăgeam din ea
de parcă te-aş fi respirat în mine!


de Gabriela Mimi Boroianu
17.12.2016

Citeste mai mult…

Ca o rană deschisă

Ca o rană deschisă

de Gabriela Mimi Boroianu

Sunt nopți când îți simt respirarea
gâdilându-mă sub piele
și degetele-ți dibace construind careuri
în care buzele tale joacă X și 0
cu visele mele...
Când te simt
alunecând în sângele meu
ca un surfer pe valuri
provocând vuitul inimii
să-ți rostească numele...

Sunt nopți când îmi rătăcești în vise
șoptind "prinde-mă, prinde-mă"
și mă trezesc brusc
cu brațele întinse
cuprinzând aerul
ce miroase a trandafiri însângerați
pe zăpada așteptărilor mele...

Sunt nopți când somnul
îmi refuză bucuria viselor
iar pleoapele mele rămân deschise
încercănându-se cu lipsa ta...
Când umbli cu tălpile goale prin sufletul meu
răscolind amintiri
așa cum vântul se răsfață în frunzele uscate
și-ți simt urmele râzând în carnea mea
ca o poezie
înnobilând coala albă de hârtie...

Sunt nopți când mă dori
mai rău ca o rană deschisă...

Citeste mai mult…

Parfumul singurei iubiri

Parfumul singurei iubiri
de Gabriela Mimi Boroianu
23.05.2018

*

Între coperți de suflet te ascund
Și te citesc cu-o sete viscerală,
De parcă-aș vrea în minte să-ți pătrund
Și să te-aduc ființă-n viața-mi goală.

*

Să-mpart cu tine o respirare nouă,
Senin ascuns în ochiul azuriu,
Să răspândești râzând, atunci când plouă,
Culoarea lui pe ceru-mi plumburiu.

*

Să-ți dăruiesc un necuprins albastru
Trecut prin coșul pieptului - secunde
Și-nchis, un zbor, în versul meu măiastru
Să-l desfășori de vrei către oriunde!

*

Să te îmbrac în mângâieri-mătasă,
Din praf de stele să-mpletesc cunună,
Și-n visul meu să poposești mireasă,
Iar timpul lui nicicând să nu apună!

*

Dar fiecare pagină mă doare...
Cuvintele?! par simple năluciri.
Rămâi iluzia ce-n zori dispare
Purtând parfumul singurei iubiri...

Citeste mai mult…

Acest blestem

Acest blestem
de Gabriela Mimi Boroianu
10.05.2020

În țara libertăților furate
Chiar diavolii în alb s-au îmbrăcat!
Și mor creștini, cu aripile-n spate,
Din ele zborul fiind eviscerat...

Și dacă mor li-e moartea virusată,
Cei ce rămân de ei, buimaci rămân,
Căci rămas bun, să spună n-or să poată,
Fără hârtie dată de stăpân!

Iar clopotele bat a renunțare,
De rugăciuni biserici sun-a gol,
De iad revendicate sunt spitale,
La moarte stau bolnavii-n rând, pe hol...

Chiar îngerii s-au risipit în ceață
Mult prea puțini, prea slabi, plini de nevoi
Și locul gol iubirii-n astă viață
L-au dat nesimțitorilor de soi...

Indiferența astăzi poartă mască,
Halat, mânuși... Și râde printre dinți!
O altă generație să se nască
Și doctori nu vor fi "fără arginți"!

În țara sechestraților în casă
Se sting lumini în candela din sân,
O letargie peste toți se lasă
Și doar tăceri în urma ei rămân...

Citeste mai mult…

se duc bătrânii noștri

se duc bătrânii noștri
de Gabriela Mimi Boroianu

se duc bătrânii noștri
spre alte zări murgii
iar urma lor rămâne în carnea noastră semn
cuvinte nerostite în lacrimi se îneacă
venind
venind grăbite
dar clipele-s târzii...

se duc bătrânii noștri
la rând ajungem noi
ne pârjolesc în suflet aducerile-aminte
căci fără ei deodată
rămânem triști și goi
și fără de povețe vom merge înainte...

se duc bătrânii noștri
ca visele în zori
rămân în urmă zile
cernite și bolnave
de dor și de cuvinte
și de regrete-amare
o brumă risipită pe albul unei flori...

Citeste mai mult…
-->