Jocuri de cuvinte - diamant
Geografie lingvistică
Diamantul
Moto: „Mi-e faţa împietrită ca o mască,/ Şi-n ochi lumina-i gata să se stângă,/ Chiar diamantului - ca să sclipească -/ Îi trebuie o rază... s-o răsfrângă.” (Mi-e faţa împietrită ca o mască, de Otilia Cazimir, din Antologia epigramei româneşti, 2007)
Știți toți cei școliți că diamantul, dorit mereu de femei, este o varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc. Se mai numea și adamant.
DEX '09 (2009) ne dezvăluie etimologia: „din fr. diamant”. Așadar, am moștenit cuvântul diamant din cuvântul francez diamant, moștenit din medievalul francez diamant, acesta din vechiul francez diamant, împrumutat din latenescul târziu diamas, probabil din metateza lui adimas (de unde a rezultat aimant), din latinescul adamās, acesta în final din grecescul antic adámas - ἀδάμας. Așa că mai e de analizat (vezi adamant).
În câteva limbi s-ar traduce prin:
֎ adamand – ադամանդ în armeană, adamánt – адама́нт în rusă (arhaic), adamant în corni, engleza medievală, franceză veche și română (în română din vechiul slavonic bisericesc adamantŭ – адамантъ, unele prin latinescul adamantem, acuzativ al lui adamās, în final din grecescul antic adámas - ἀδάμας);
֎ adámas – ἀδάμας în greacă antică, adamas în kabilă, latină și pandunia, adham în albaneză (din grecescul antic adámas - ἀδάμας, „diamant”), adimant în occitană;
֎ aligoqqik în groenlandeză;
Almas - الماس
֎ almaas – алмаас în iakută (din rusă) și în mongolă, almaaz - алмааз în mongolă, almas - алмас – ئالماس în uigură, almas - алмас în dargină, abhază, avară, bașchiră, cazahă, kârgâză, kumică, lak, lezgină, mongolă și tabasaran, almas – الماس în arabă egipteană, almãs – الماس în paștună, almās – الماس în persană, almās – الماس în urdu, almās – अलमास în hindusă, almas – ᠠᠯᠮᠠᠰ în mongolă, almas în kurdă și în malai, almasa - الماسة, almas – الماس în arabă, almasi – алмаси în osetă, almasi – ალმასი în gruzină, almasi în shimaoré, shingazidja și swahili, ʾalmaz – ኣልማዝ în tigrină, almaẓ - الماظ în arabă egipteană, almaz – алмаз în abază, bielorusă, cazahă, cecenă, ciuvașă, erza, kârgâză, mari, mokșa, mongolă, rusă (din tătărăscul almaz - алмаз, acesta din persanul almâs - الماس, „diamant”), tătară, ucraineană și udmurtă, almaz în azeră, găgăuză, turcmenă și veps, ʾälmaz – አልማዝ în amharică, almos – алмос în tadjică, elmas - الماس în turcă otomană, elmas în kurdă de nord și în turcă, elmáz – елма́з în bulgară, elmaz în tătară crimeană, olmos în uzbecă (în final toate din persană);
֎ avika – अविक în sanscrită;
֎ batongmaidlak în hiligaynon;
֎ briliant în lituaniană, brilianti – ბრილიანტი în gruzină, briljant – брилянт în bulgară, briljants în letonă, Brillant în germană (din franțuzescul brillant), brilliant – бриллиант în bașchiră și în rusă, brilliant în suedeză, brylant în poloneză;
Brilliant – бриллиант
֎ cin – စိန် în birmaneză;
֎ daaminti în songhaï koyraboro senni, ḍaemôn – ଡାଏମନ୍ în orija, daiamondeu – 다이아몬드 în coreană, daimana, daimona în hawaiiană, daimen în tok pisină, daimon în hausa, daiyamondo – ダイヤモンド în japoneză, daoimean în galică scoțiană, ḍāymaṇḍ – डायमंड în hindusă, dayimani în zulu, deimantas în lituaniană, deimwnt, diemwnt în galeză, dejmant în sorabă de jos și în sorabă de sus, Demant în germană de jos (niederdeutsch), démant în slovenă și în suedeză, demantur în islandeză, diamaant, dijemant, dieëmendj în limburgheză, diamande în tarantino, diamant – диамант în bulgară, rusă și ucraineană, diamańt în cașubă, Diamant în germană (din medievalele germanice dīemant, dīamant, dīamante, împrumutate din vechiul francez diamant) și în luxemburgheză, diamant în afrikaans, albaneză, aragoneză, bretonă, catalană, cehă, daneză, franceză (din medievalul francez diamant, din vechul francez diamant, din latinescul târziu diamas, probabil din metateza lui adimas, de unde aimant, din latinescul adamās, în cele din urmă din grecescul antic adámas - ἀδάμας), friuliană, frizonă, lombardă, neerlandeză, norvegiană, occitană, romanșă, română, slovacă, slovenă, sorabă de jos, sorabă de sus, suedeză și valonă, diamant, diamaint în irlandeză, diamánta în sami de nord, diamante în asturiană, bască, galiciană, interlingua, italiană, novială, portugheză, sefardă, spaniolă și venetă, diamánti – διαμάντι în greacă, diamanti în groenlandeză și în siciliană, diamanto esperanto și în ido, diamantur în feroeză, diamânt, giamânt în romagniolă, diament în poloneză, diamond în engleză (din medievalul englez dyamaunt, din vechiul francez diamant, din latinescul târziu diamas, din latinescul adamas, din grecescul antic adámas - ἀδάμας, „diamant”), scots și shona, díámợndì în joruba, diamondra în malgașă, dijamant - дијамант în macedoneană, sârbă și sârbo-croată, dijamant în bosniacă și în croată, dimants în letonă, diment - דימענט în idiș, diyama, idiyama în kiniarda, diyamante în ladino și în tagalogă, diyamanti – දියමන්ති în singaleză, djamant în malteză, djamanta în papiamento, djēmyt în vilamoviană, dyaman în haitiană, dyamanti în sranan tongo, dyjament дыямент în bielorusă;
Un diamant
֎ duz în kotava;
֎ gam1 gong1 sek6 – 金剛石／金刚石 în chineză cantoneză;
֎ gäwhär – гәүһәр în bașchiră;
֎ gema în spaniolă (din latinescul gemma, „mugur, piatră prețioasă, bijuterie”, dublet al lui yema; potrivit lui Coromines și Pascual, este un împrumut recent care nu a fost înregistrat nici măcar în prima ediție a DRAE, Diccionario de Autoridades, din secolul al XVIII-lea);
֎ geumgangseok – 금강석 în coreană;
֎ giamanto în istriotă, gyémánt din germanicul Diamant etc.) în maghiară;
Gyémánt
֎ herā – हेरा în newar, hīrā – ہیرا în urdu, hirā – हिरा în marathi și în nepaleză, hīrā – हीरा în hindusă, hira – হীরা în bengaleză și în assameză, hīrā – ਹੀਰਾ în punjabi, hīro – હીરો în gujarati (din sanscritul hīraka - हीरक, din hīra - हीर, „trăsnet”);
֎ idayimani în xhosa;
֎ intan în iban, indoneziană, malai, maranao și melanau central;
֎ jaman în bambara;
֎ jandarü - яндагӱ în mari;
֎ jīngāngshí - 金剛石, 金刚石 în chineză;
֎ kaimana în hawaiiană;
֎ kim cương în vietnámeză, kim-kong-chio̍h – 金剛石／金刚石 în chineză min nan, kîm-kong-sa̍k – 金剛石／金刚石 în chineză hakka;
֎ kongōseki - 金剛石 (こんごうせき), daiya - ダイヤ în japoneză;
֎ krilytabno în lojbană;
֎ luul în somaleză, luulu în bambara;
֎ nidain în volapük;
֎ nvya utsisdalugisgi - ᏅᏯ ᎤᏥᏍᏓᎷᎩᏍᎩ în cherokee;
֎ ochir - очир (ᠸᠴᠢᠷ) mongolă;
֎ ocr colun - очр чолун, alms colun - алмс чолун în kalmucă;
֎ padamar în albaneză (probabil din adham, „diamant”);
֎ pét – เพชร în thai, phet – ເພັດ în laoțiană;
֎ pırlanta în turcă;
֎ pɨc – ពេជ្រ în kmeră;
֎ rdo rje – རྡོ་རྗེ în tibetană;
֎ ta̱ mla̱ pa leh – တၢ်မျၢ်ပလဲ în s'gaw karen;
Cuvântul diamant în diferite limbi
֎ taɣulalt, tayqqurt în chaoui;
֎ taimana în maori;
֎ teemant în estonă și în voro, timantti în finlandeză (ambele din suedezul arhaic dimant, demant, din germanicul Diemant, din vechiul francez diamant);
֎ tlacuāhuac tecpatl în nahuatl clasic, tlatayatl, koskatl în nahuatl;
֎ vairam – வைரம் în tamilă, vajra वज्रîn hindusă și în sanscrită, vajra – ವಜ್ರ în kannada, vajram – वज्रम् în sanscrită, vajraṃ – వజ్రం în telugu, vajraṁ – വജ്രം în malaialam (din sanscritul vajra – वज्र, din proto-indo-arianul *wáȷ́ras, din proto-indo-iranianul *wáȷ́ras, din proto-indo-europeanul *weǵ-, „puternic, plin de viață”);
֎ yahalóm - יַהֲלוֹם în ebraică;
֎ yeamandã în aromână;
֎ ܐܵܠܡܵܣ, ܐܵܕܵܡܘܿܣ, ܡܵܫܘܿܫܵܐ în aramaică siriacă.
Diamantul în lume
Moto: „Întreaga lumii bogăţie/ Cu scânteieri de diamant,/ Ţi-aş da-o azi, când mi-eşti soţie,/ Ca să-ţi mai fiu o zi amant!” [Schimbare de vis, de Lucian Mănăilescu, din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală, 2005]
Diamantul este un mineral nativ și în același timp o piatră prețioasă. Din punct de vedere chimic este una din formele de existență ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) și fulerenele. Diamantul cristalizează în sistemul cubic și poate atinge duritatea maximă (10) pe scara Mohs, duritatea variind însă în funcție de gradul de puritate a cristalului. Din cauza durității ridicate, cristalele de diamant pot fi șlefuite numai cu pulbere de diamant și fulerenă.
Copil fiind, îmi amintesc de geamgiul care se plimba cu sticla în spate și se oferea să monteze sticla în ferestre. Omul tăia sticla cu un „diamant”, unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant comun fixat într-un suport metalic cu mâner. Căsătorindu-mă cu Viorica, fiică de tipograf, am aflat de la socrul Dimitrie că diamant este cel mai mic corp de literă de tipar (caractere de patru puncte).
Revenind la mineralul nativ diamant, pare-se că primele diamante ar fi fost descoperite cam în anul 800 î.Hr., dar cea mai veche mărturie scrisă asupra diamantului ce face parte dintr-o însemnare budistă, numită Anguttara Nikaya (un fel de cod al impozitelor asupra pietrelor prețioase), din anii 320-296 î.Hr.
Cam tot în această perioadă diamantul este cunoscut și de greci, de la care europenii au moștenit și cuvântul, de la care ne-a rămas o statuetă de bronz care are, încrustate, ca ochi, două diamante neșlefuite, obiectul putând fi admirat astăzi în vitrina de la British Museum din Londra. În această perioadă diamantele erau folosite și ca talismane.
În anul 327 î.Hr., Alexandru Macedon aduce primele diamante în Europa din India. Vorbind de bijuteria diamant, una din primele bijuterii cu diamante a fost creată în anul 1074 d.Hr., coroana reginei maghiare. Privind prelucrarea bijuteriilor, în anul 1456 Lodewyk van Berken, tăietor de diamante din Anvers, creează primul diamant tăiat în fațete.
Diamantul Hope în National Museum of Natural History în Washington, D.C.
În anul 1477, Maximilian de Austria face cadou un inel cu un diamant Mariei de Borgogna, începând astfel tradiția inelului de logodnă. În anul 1642 reapare în Europa diamantul Hope, adus de un negustor francez, Jean-Baptiste Tavernier.
Diamantul Hope este un diamant de 45,52 carate (9,104 g) extras în secolul al XVII-lea din mina Kollur din Guntur, India. Are culoarea albastră din cauza urmelor de bor. Dimensiunea sa excepțională a scos la iveală noi informații despre formarea diamantelor.
Bijuteria este unul dintre diamantele Golconda. Cele mai vechi înregistrări ale diamantului
arată că comerciantul francez de pietre prețioase Jean-Baptiste Tavernier l-a cumpărat în 1666 sub numele de Tavernier Blue. Piatra a fost tăiată și redenumită Le bleu de France (albastru de Franța). Tavernier a vândut în 1668 piatra prețioasă regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. A fost furată în 1792 și tăiată din nou, cea mai mare secțiune a diamantului apărând sub numele Hope într-un catalog de pietre prețioase din 1839 de la familia de bancheri Hope.
În anul 1726 sunt descoperite depozite de diamante în Brazilia, țară carece devine principalul producător de diamante din lume.
Revenind la istorie, în anul 1797, chimistul englez Smithson Tennant descoperă că diamantul este format din carbon, „arzând" un diamant într-un mediu de oxigen și găsind doar resturi de dioxid de carbon.
Continuând colonizarea Africii, în anul 1867 sunt descoperite la Kimberly, în Africa de Sud, mari depozite geologice de diamante. În martie 1888, „South Africa's Kimberley Central Mining Company" și „De Beers Mining Company" se unesc și formează „De Beers Consolidated Mines Limited."
La 26 ianuarie1905, se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din lume, Cullinan. Cullinan este un oraș în partea de NE a Africii de Sud. Aici, în 1902, Sir Thomas Cullinan, de la care a luat numele orașul, a descoperit un zăcământ de diamante, iar în 1905 s-a descoperit faimosul diamant Cullinan, de 3.106 carate (621 g). Din acesta s-au obținut 105 diamante, din care 9 se găsesc în coroana regală britanică.
Revenind la diamantul Hope, în anul 1958 acesta este donat Institutului Smithsonian din Washington de către Harry Winston. Valoarea actuală a acestui diamant, considerat ca fiind un purtător de ghinion, este estimată în jurul cifrei de 250 milioane de dolari.
În anul 1958 se descoperă diamante în Siberia. În anul 1967, diamantul Darya-i-Nur, de culoare roz, a fost purtat de ultimul șah al Iranului la încoronarea sa. Daria-i-Noor (în persană: دریای نور, literar „Marea Luminii"), scris și Darya-ye Noor, este unul dintre cele mai mari diamante tăiate din lume, cântărind aproximativ 182 de carate (36 g).
Culoarea sa, roz pal, este una dintre cele mai rare care se găsesc în diamante. Diamantul se află în prezent în colecția Iranian National Jewels a Băncii Centrale a Iranului din Teheran.
În anul 1990 sunt descoperite numeroase depozite de diamante în nord-vestul Canadei. În mai 2000, după o serie de reuniuni interguvernamentale, guvernul din Africa de Sud creează „Kimberley Process" pentru a discuta și a înfrunta problema „diamantelor de conflict" ( numite și „diamante de sânge")
La 5 iulie 2000, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite votează pentru a impune un control riguros al comerțului cu diamante provenite din Sierra Leone, cu scopul de a reduce utilizarea diamantelor în susținerea războaielor din zonă. Despre un diamant aparte scriem în final.
Diamantul în (c)arte
Moto: „C-un buchet de crizanteme,/ Ieri, am ispitit iubita.../ Dar iar am avut probleme,/ Diamante... vrea smintita...” (Cadou de toamnă, de Constantin Enescu, 21 noiembrie 2011)
Scriitorii ne-au amintit de diamante, Geo Bogza de incendiile secrete de pe fața diamentelor („În depărtarea și înălțimea lui, Hăsmașul Mare pare o legendară cetate, cuprinsă de flăcări. Dar, asemeni incendiilor secrete de pe fața diamantelor, flăcările acestea nu o consumă, ci și mai mult o întăresc.”).
Sadoveanu folosește comparația („Prețuiesc la el unele virtuți pe care le poartă ca pe niște diamante.”), dar și metafora în peisajul marin („pe Marmara licăreau fluturi de diamante”). Tot ca metaforă e folosit cuvântul pentru boabele de rouă de Eusebiu Camilar („Boarea răcoroasă punea pe flori și pe ierburi diamantele zorilor.”). La Eminescu, o „pulbere de diamante cade fină ca o bură”.
Sunt și scriitori care s-au referit la diamantul unealtă de tăiat sticla precum Maria Banuș („Și strigătul nostru adânc, unit, pătimaș,/ Să fie car de asalt,/ Să fie dur,/ Să despice, să taie,/ Cum despică și taie un diamant,/ Și să unească.”) și Macedonski („... zgârie oglinda tihnită a apelor, întocmai ca un diamant pe care o mână ageră l-ar trece pe fața unui geam”).
De lingurița de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant, folosită în cabinetul dentar, întrebați un medic stomatolog, pe care trebuie să îl aveți ca prieten sincer.
Francezii au cuvântul diamant, pe care l-am împumutat și noi, apărut în secolul al XII-lea, moștenit din latinescul adamas, adamantis, „diamant”, prin latinescul *diamas, *diamants, moștenit din grecescul antic adámas - ἀδάμας, „dur”.
La piatra prețioasă transparentă strălucitoare numită diamant se referă Dumas în Regina Margot: „Și a strecurat în corsetul ei, toată țeapănă cu broderii și diamante, această scrisoare care a ieșit din partea tânărului.” (Et elle glissa dans son corsage, tout raide de broderies et de diamants, cette lettre qui sortait du pourpoint du jeune homme. [Alexandre Dumas, La Reine Margot, 1845, volume I, chapitre V]).
Honoré de Balzac, ]n Verișoara Pons, scria în 1847: „Elie Magus, prin cumpărarea de diamante și revânzarea lor, de bunuri second-hand în tablouri și dantelă, înalte curiozități și sticle colorate, s-a bucurat de o imensă avere necunoscută, dobândită în acest comerț care devenise atât de considerabil.” (Élie Magus, à force d’acheter des diamants et de les revendre, de brocanter les tableaux et les dentelles, les hautes curiosités et les émaux, jouissait d’une immense fortune inconnue, acquise dans ce commerce devenu si considérable. [Honoré de Balzac, Le Cousin Pons, 1847]).
Nemții folosesc Diamant, moștenit din medievalele germanice dīemant, dīamant, dīamante, moștenite din vechiul francez diamant. Se folosesc și sinonimele Adamas (arhaic) și Demant.
Helge Jepsen, în Jucării pentru femeiscria în 2010: „Diamantul este simbolul eternității/iubirii eterne prin excelență, este nevoie de mii de ani pentru a se forma și ne supraviețuiește nouă, oamenilor și, de obicei, ne iubim.” (Der Diamant ist das Symbol für Ewigkeit / ewige Liebe schlechthin, er braucht Jahrtausende, um zu entstehen, und er überdauert uns Menschen und meist auch die Liebe. [Helge Jepsen: Frauenspielzeug. Eine beinahe vollständige Sammlung lebensnotwendiger Dinge. Hoffmann und Campe, Hamburg 2010, ISBN 978-3-455-38079-8, Seite 23], citiți online).
- Bertram Weiss, în Revolta subterană, scria în 2014: „Dar apoi, în 1866, s-a descoperit un diamant la granița dintre Statul Liber Orange și Cape Colony; când o a doua piatră, mai mare, a fost găsită trei ani mai târziu, zeci de mii de boeri (țărani), britanici și aventurieri din Europa au început să se îngrămădească în regiune.” (Doch dann wird 1866 an der Grenze des Oranje-Freistaats zur Kapkolonie ein Diamant entdeckt; als drei Jahre später noch ein zweiter, größerer Stein gefunden wird, beginnen Buren, Briten sowie Glücksritter aus Europa zu Zehntausenden in die Region zu strömen. [Bertram Weiss: Aufstand unter Tage. In: GeoEpoche: Afrika 1415-1960. Nummer Heft 66, 2014, Seite 116-125, Zitat Seite 120]).
- Rușii folosesc almaz – алмаз, prezent în multe alte limbi slave și nu numai, moștenit din cuvântul almaz - алмаз în tătară, moștenit din persanul almâs - الماس, „diamant”. Sunt folosite și sinonimele adamant – адамант și diamant - диамант (arhaic).
- Dostoievski, în Crimă și pedeapsă, scria în 1866, folosind adamant - адамант: „Abia mai târziu, după tine, când a început să răspundă foarte, foarte fluent la alte puncte, astfel încât eu însumi am fost surprins și apoi nu l-am crezut nici măcar un ban! Asta înseamnă să fii tare ca diamantul.” ( Уж потом, после вас, когда он стал весьма и весьма складно на иные пункты отвечать, так что я сам удивился, и потом ему ни на грош не поверил! Вот что значит укрепился, как адамант. [Ф. М. Достоевский, «Преступление и наказание», 1866 г.]).
- Karamzin, î Natalia, fiica boierească, scria în 1792 despre piatra prețioasă diamant: „Soarele răsărise deja sus pe cer și împrăștiase milioane de diamante strălucitoare peste zăpadă, dar liniștea adâncă încă domnea în dormitorul soților noștri.” (Уже солнце взошло высоко на небе и рассыпало по снегу миллионы блестящих диамантов, но в спальне наших супругов всё ещё царствовало глубокое молчание. [Н. М. Карамзин, «Наталья, боярская дочь», 1792 г., НКРЯ]).
- Un diamant aparte: Koh-i-Noor
- Moto: „Vezi Sever? Stella poartă pe degetele toate/ Smaralde, diamante,, opale şi agate,/ O perlă minunată pe-un deget, mai ales,/ Din versurile sale pe-acestea le-a cules.” (Nestematele poetului, de Marţial, din Epigrame, 1961, traducere de Tudor Măinescu)
- Diamantul Koh-i-Noor (în persană KOH-in-OOR - ˌkoʊɪˈnʊər, „Muntele Luminii”), un „uriaș” care astăzi face parte din colecția de bijuterii a Coroanei britanice, este una dintre cele mai valoroase și mai faimoase pietre prețioase din lume.
Are o valoare estimată la peste un miliard de dolari și este rareori văzut în public. Este păstrat în Turnul Londrei, sub pază strictă, într-un seif blindat, alături de alte comori ale familiei regale, precum coroana Tudor și coroana Sfântului Eduard.
Diamantul Koh-i-Noor a fost văzut ultima oară în public în 2002, cu ocazia funeraliilor reginei Elisabeta (foto Pinterest)
Diamantul Koh-i-Noor este scos la lumina zilei foarte rar, la ocazii speciale. Pe lângă frumusețea sa unică, diamantul Koh-i-Noor are o istorie sângeroasă, care a dat naștere unor legende ce spun că piatra prețioasă este blestemată. Faimosul diamant nu a aparținut dintotdeauna casei regale britanice. Se crede că a fost descoperit în mina Kollur din India cândva între secolele al XII-lea și al XIV-lea, în timpul dinastiei Kakatyia. Dimensiunile inițiale ale pietrei nu sunt cunoscute, dar astăzi are 105,6 carate (21,12 grame).
Diamantul original (foto Wikimedia)
Deși identitatea primului proprietar s-a pierdut în negura istoriei, se știe că diamantul Koh-i-Noor a făcut parte din Tronul Păunului, un tron bătut cu pietre prețioase și folosit de împărații moguli din India. În 1769, diamantul a ajuns în mâinile persanilor, după ce șahul Nader și armata sa au invadat orașul Delhi. După ce a preluat puterea, Nader a fost atât de impresionat de diamantul Koh-i-Noor, încât a ordonat ca piatra să fie îndepărtată de pe tron. Ulterior, diamantul și rubinul Timur, o altă piatră încrustată pe tron, au fost cusute pe haina lui Nader, pentru a fi arătate lumii în toată splendoarea.
Nader Shah stând pe Tronul Păunului (Peacock Throne) după înfrângerea celui de al XII-lea înpărat împărat mogul Muhammad Shah (foto Wikimedia)
În următorii 70 de ani, diamantul Koh-i-Noor și-a schimbat proprietarii de mai multe ori, ajungând din India în Afganistanul de astăzi. În 1813, piatra a ajuns din nou în India, la maharajahul Ranjit Singh.
Jurnalista Anita Anand, coautoare a cărții „Koh-i-Noor Istoria celui mai infam diamant din lume”, spune că acesta a fost un moment hotărâtor în istoria diamantului. Dintr-o comoară extrem de valoroasă, Koh-i-Noor a devenit un simbol al puterii. Deși Ranjit Singh a adus diamantul înapoi în India, piatra nu a rămas mult timp în posesia indienilor. După moartea maharajahului, în 1839, o serie de conducători slabi au lăsat diamantul Koh-i-Noor, aflat în patrimoniul indian, vulnerabil la amenințări.
Jaful a fost mascat într-un tratat de pace. La acea vreme, britanicii puseseră ochii pe bogățiile Indiei, iar ambiția de a transforma regiunea în colonie a devenit curând realitate. În anii ’40 ai secolului al XIX-lea, când puterea în India a fost preluată de maharajahul Duleep Singh, care avea doar cinci ani, britanicii au văzut șansa de a ataca.
Deși cărțile de istorie britanice menționează că diamantul le-a fost oferit britanicilor drept cadou, lucrurile nu au stat deloc așa.
Duleep Singh în anii 1860 (Foto Wikimedia)
De fapt, forțele armate britanice l-au prins pe Duleep Singh într-o ambuscadă și au răpit-o pe mama acestuia, Rani Jindan, care era regentă. Si așa au cucerit englezii India! L-au forțat apoi pe tânărul conducător să le predea puterea și diamantul Koh-i-Noor. Înțelegerea a fost consfințită prin Tratatul de la Lahore, semnat la 9 martie 1846 de britanici și de Duleep Singh, care încă nu împlinise opt ani.
Regina Victoria a fost încântată de diamant și l-a purtat montat pe o broșă (foto Wikimedia)
Regina Victoria a arătat diamantul Koh-i-Noor întregii lumi. După preluarea puterii, britanicii au transportat diamantul la Londra, unde i-a fost predat reginei Victoria. Într-o demonstrație de putere, regina a decis să expună diamantul la Marea Expoziție din 1851, ca să poată fi admirat în toată splendoarea de către supușii săi.
Curioși din întreaga lume au călătorit la Londra ca să vadă bijuteria, însă mulți au fost dezamăgiți. „După aspect, multor oameni le venea greu să creadă că diamantul nu era doar o bucată de sticlă”, scria The Times în 1851.
Diamantul Koh-i-Noor montat pe coroana Elisabetei (foto Smithsonian Magazine)
Dată fiind dezamăgirea cu care publicul a primit bijuteria, prințul Albert a decis să recondiționeze și să șlefuiască diamantul, operațiune care i-a redus dimensiunile, dar i-a conferit o strălucire mai puternică. Apoi a fost montat pe o broșă a reginei Victoria. Ulterior, a fost transferat pe coroana reginei Alexandra, apoi a fost montat pe coroana reginei Maria.
În 1937, diamantul a fost montat pe coroana purtată de regina Elisabeta, soția lui George al IV-lea și mama ultimei regine britanice, Elisabeta a II-a. Coroana cu diamantul Koh-i-Noor a fost văzută pentru ultima dată în public în anul 2002, cu ocazia înmormântării reginei Elisabeta.
Coroana cu diamantul Koh-i-Noor așezată pe sicriul Elisabetei (foto AP/ Alastair Grant)
Deși autoritățile din India, Pakistan și Afganistan le-au solicitat britanicilor în mai multe rânduri să înapoieze diamantul, autoritățile de la Londra au refuzat de fiecare dată (cum să renunțe hoțul la pradă?).
Având în vedere trecutul sângeros al pietrei prețioase, nu este de mirare că în jurul ei s-a țesut legenda unui blestem. Un vechi text hindus menționează anatema: „Cel care deține acest diamant va stăpâni lumea, dar îi va cunoaște și toate nenorocirile.”
Diamante artificiale sau sintetice
Moto: „Fără un sentiment patriotic nu vom reuşi să fim ceea ce vrem să fim.” (Sergiu Nicolaescu)
Diamantul sintetic (diamant de laborator sau diamant cultivat) este produs cu ajutorul unui procedeu artificial, spre deosebire de diamantele naturale, care sunt create printr-un proces geologic în natură. Mai sunt cunoscute denumirile de diamant HPHT și de diamant CVD, date după metodele de producție folosite.
Numeroase încercări pentru sintetizarea diamantului au fost făcute între anii 1879 și 1928. În anii 1940, au început cercetări sistematice pentru creșterea diamantelor prin procesele CVD și HPHT în Statele Unite, Suedia și Uniunea Sovietică. Prima sinteză reproductibilă a fost raportată în jurul anului 1953, iar cele două procedee încă domină producția de diamante sintetice.
O a treia metodă, detonarea, a apărut la sfârșitul anilor 1990. Granule de diamant de dimensiunea câtorva nanometri sunt create prin detonarea unor explozivi conținători de carbon. Într-o a patra metodă, fără aplicații comerciale în prezent, grafitul este tratat cu ultrasunete de mare putere.
Diamantele sintetice sunt utilizate pe larg ca abrazivi, la tăierea și șlefuirea uneltelor și în radiatoarele electrice. Sunt în dezvoltare aplicații electronice ale diamantelor sintetice, printre care se numără comutatoarele de la centralele electrice, tranzistozii unipolari și LED-urile.
Detectoarele cu diamante sintetice de lumină ultravioletă (UV) sau de particule cu energie mare sunt folosite în domenul energiei înalte și sunt disponibile comercial. Datorită combinației unice dintre stabilitatea sa termică și chimică, expansiunii termale mici și transparenței optice mari, diamantul sintetic tinde să devină cel mai popular material folosit ca sticlă optică pentru laserele cu dioxid de carbon și girotroane.
Și uite că cu „neșcolitul Ceaușescu”, numit de Țuțea „mai naționalist decât el”, s-a construit în România o fabrică de diamante. Regia Autonomă a Ministerului de Interne (RAMI) Dacia, denumită inițial prin decret prezidențial Unitatea Militară Specială 0920, a fost creată în secret în 1974 în centrul Bucureștiului (astăzi în spatele mallului AFI Cotroceni).
Trădătorul Ion Mihai Pacepa scria, în cartea sa Orizonturi Roșii, că în 1975, când era director adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) al României, „Ceaușescu mi-a ordonat să obțin tehnologia și echipamentul pentru producerea diamantelor sintetice. (Era pe vremea când, colindând prin lume, ne ștergeam mâinile cu batista din buzunar după ce atingeam vreo substanță la vreo vizită într-o uzină străină sau într-un laborator...)
Operațiunile de spionaj pe scară largă conduse de către DIE (și nu numai) au dat rezultate, iar după doi ani i-am prezentat mostre de diamante obținute experimental, folosind acea tehnologie într-o mică instalație-pilot. Pe neașteptate, Ceaușescu mi-a ordonat să construiesc o «tabrică» pentru a produce în secret diamante sintetice în România“.
Fabrica a apărut, înființată în 1974, pe bulevardul Timișoara în spatele unui atelier Ciclop Dacia. A rezistat până la mijlocul anilor '2000, fiind singura fabrică de diamante sintetice din Europa de Sud-Est. Acolo lucra un fost coleg de academie, căsătorit cu nepoata Vioricăi, viitor general și șef al logisticii ministerului de interne (Z.C.). A „importat" tehnologie din țările dezvoltate cu ajutorul spionilor români. Aceștia au obținut informații in special din Suedia și Germania.
Productia de diamante sintetice a plecat dintr-o necesitate industrială. Canalul Dunăre-Marea Neagră, Metroul din Bucuresti, șantierele de constructii de locuințe și mai târziu Casa Poporului solicitau scule dintre cele mai performante pentru tăierea si șlefuirea unor materiale dure.
Diamantele sintetice erau folosite in activitatea de forare după petrol si gaze naturale. Cum importurile erau drastic controlate, soluția era ca aceste scule diamantate să fie produse în țară. Tehnicieni si cadre universitare au primit astfel ordinul de a pune la punct în Romania o fabrică de diamante sintetice.
Clădiri în care a funcționat fabrica de diamante (foto metropotam.ro)
Ce s-a întâmplat cu fabrica de diamante construită de împușcatul pe nedrept Ceaușescu, producția la nivel industrial începând in anii 1977-1978, aflată pe locul trei în lume la calitatea pietrelor și pe locul patru la cantitatea produselor, e greu de relatat.
Perioada de glorie a fabricii a fost in anii '80, când se produceau zece milioane de carate pe an. La jumătatea ultimului deceniu socialist s-a atins apogeul productivității, douăzeci de milioane carate, la o valoare nominală de 12 dolari/carat. Se obțineau astfel 240 de milioane de dolari pe an din exporturile oficiale.
De la Ministerul de Interne, în anul 2005, a fost preluată de AVAS. În decembrie 2006, compania a fost privatizată, Asociația Salariaților preluând de la AVAS pachetul de 100% din acțiuni.
Întreaga tranzacție a fost de 8,4 milioane euro, din care prețul pachetului de acțiuni a reprezentat 4,5 milioane euro, restul fiind promisiuni: 2 milioane euro investiții de dezvoltare, un milion euro în capital de lucru și 830 mii euro investiții de mediu.
În 2006, cam 70% din cifra de afaceri a companiei era generată de producția de diamante, iar restul, din fabricarea de produse abrazive .Două treimi din producție era exportată, principala destinație fiind Olanda. Producția fabricii era de peste 6 milioane de carate de diamant sintetic in anul 2004, pentru ca in 2005 sa scadă la 2,7 milioane carate.
Ca să facă rost de bani, o parte din spațiile fabricii au fost scoase la inchiriat, muncitorii de înaltă calificare au fost disponibilizați, iar utilajele in valoare de milioane de euro vândute la fier vechi. Totul a devenit o afacere imobiliară.
Pe locul fostei fabrici a apărut un „parc de distracții”, administrat de World Park SRL. Afaceristul Razvan Petrovici este asociatul unic al firmei, iar Doina Gangoe, fostul președinte al Asociației Salariaților si director general al RAMI Dacia, devine director „la distracție”!
Asta ne trebuia, parcul de distracții, care a fost deschis în 2011, după o investiție de 5 milioane de euro, dar nu a rezistat pe piață. La inaugurare au venit Nadia Comăneci, Elena Udrea si fostul primar al orasului Chicago, Richard M. Daley.
Ulterior s-a constatat că parcul e o cacealma, că îi lipsesc punctee majore de atracție, iar numărul de vizitatori fraieriți era cu 70% mai mic decât cel preconizat in „studiul de fezabilitate”, că a costat și ăla nuște bani, prin care iar au fost fraieriți românii. In aceste conditii, parcul a fost inchis in 2014, iar activele au fost scoase la vânzare. Încă o victorie a neocapitalismului românest post-îngrămădeală!
Iubitori sau posesori de diamante, să fiți iubiți!
Fișierul în format pdf (descărcați, distribuiți): Jocuri de cuvinte - diamant.pdf
CN
-->