Se rup tăcerile la margine de gânduri
părerile de rău din umbre se desprind
ajung izvoarele în albia din prunduri
când dorurile vin peste uitări doinind.
Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri
se scurge-n liniștea decorului umbrit
de fagii care dorm în vechile popasuri
la margine de râu, sub malul povârnit.
Din Carul Mare duhul rătăcit al nopții
adună umbrele din codrii de stejar
când trec ursitele pe marginile sorții
să caute destine-n domul de cleştar.
Tăcut privesc spre ele cu îngrijorare
de temă că-mi vor hărăzi un alt destin
dar tu, râzând, ajungi-naintea lor călare
să îmi aduci o cupă plină cu venin.
Comentarii
Doamnă Dorina Pop, sunt onorat de frumusețea mesajului scris în legătură cu poezia mea! Vă mulțumesc cu nemărginirea gândului meu aducător de frumoase sentimente.
M-aș furișa într-o silabă să gust plăcerea dumneavoastră de a scrie, m-aș transforma în vers să prind strălucire, însă propria-mi neputință îmi șoptește să stau pe margine și să aplaud un vers scris bine. Admirație.
P.S. În ultima strofă, versul al doilea, cred că ați vrut să scrieți „teamă”.