Blog

Undeva, într-o pădure virgină de stejar,

două stâlpări atingându-se discret

în bătaia vântului,

şi luna strălucind duios peste sărutul lor…

Undeva, dincolo de durere,

copilul din mine şi copilul din tine

alergând ţinându-se de mână printre stele,

neştiind

                 Transcendență

Invazia neologismelor

mi-a deformat imaginea

și-n fuga comunicării spre nicăieri

pământul

ascunde

lacrima din cuvânt.

Vreau să respir!

În taină, mut silaba

și-o transform în nemurire,

apoi mă-mbrac

cu primăvara vremii mele

și-mi p

Iubim izvorul, râul și pădurea

Că ele-s dătătoare de viață

Și asta în familie se învață,

Că-s elixir ceresc și nu de-aiurea!

Privim în fiecare dimineață

Cum își împrăștie în noi răcoarea,

Cum ne oferă ochilor splendoarea

Când se ridică vălul dalb de ceață

Urechea stângă începe să-i sune. Aude clar nişte sunete care par a fi semnale Morse. Încearcă să descifreze ceva şi reuşeşte să recunoască nişte litere, dar fără a le putea lega în cuvinte. Mai apoi, sunetele se transformă în muzică.

Se înspăimântă. T

Încet şi chinuitor, timpul trece totuşi. Afară plutesc fulgi nehotărâţi, încercând să lege prima zăpadă.

Marcu are ochiul drept eliberat şi se poate mişca în voie prin salon şi pe culoar. Ar vrea să-şi omoare timpul citind ceva, dar nu poate. Este sup

Stă Crășuca divorțată,

Pe bordură, deșănțată,

Și-n frustrare născocește,

Sau veșnic, răstălmăcește.

De așa sforțare mare,

I-a crăpat între picioare

Colanții ce-i moștenise

De la mă-sa ce murise.

Ori nu a simțit că vântul

Șuieră pupând pământul

Și face ecou î

   Am ajuns la capăt, la un capăt.

   Mă mai despart trei paşi de el. Îi văd ţărmul, dar nu,

nu e ţărm de mare, e cela dintre cer şi pământ, între roşu şi albastru.

   În timpul ăsta, mi-am scanat ultimele bătăi, pe bandă.

   Mi-am luat liber,

apoi,

mai

      În noaptea care învăluia secția, erau doar câteva insule de lumină, de parcă erau universuri separate, pierdute în imensitatea spațiului. Era final de lună, făceam schimbul trei și confecționam  ambalaje. Presele mici scoteau niște zgomote de a

Fecioara Maria îmi zâmbeşte blând din icoana pe care o port în inimă.

Dincolo de noapte şi de zi te-ai întors de departe, iar eu, respirând aerul tău, m-am întors parcă acasă după ce am rătăcit o viaţă întreagă. Sufletul mi-a fost mult timp pribeag, d

o să-mi rămână visele desperecheate

câte şapte sau nouă pe noapte

două câte două vor sta legate

mai rămâne unul

sâcâitor

nu se leagă nici de pământ

nici de cer

doar de dor

mă ninge

blestematul

îmi ridică umerii

în aripi de cocor

dar eu nu mai ştiu să zbor.

Mai al

Urlă toți câinii din cartier ceea ce este semn sigur că don' profesor s-a pus în mișcare.

Costică apare lejer panicat:

− Mă, n-am mai nimica în frigider...

− Nici eu, dar stai... nu te bolunzi, să vedem mai întâi ce vrea.

Apare, victorios, ignorând-o pe

Implantul demnității 

Vrei să accepți monologul ceții

pe aleea identității pierdute,

când

traiectoria mugurilor copți la soare oftează după curaj?

Să investești voință

în capitalul de iubire al crizantemelor albe?

Privește... când inerția doarme,

munții

își

   În ne_murirea dintre noi,

dintre mine şi eul meu,

dintre eu şi suflet,

dintre suflet şi minte,

am murit de mai multe ori, doar, trupul stă agăţat şi se (z)bate cu pumnul în piept că-şi va înnoda rănile şerpuite din toamnă,

să nu mai curgă sânge

sau

fru

să-ţi scriu pe-o frunză arămie

sau pe o adiere de vânt

cât de toamnă îmi este mie

că rostirea mi-e fără cuvânt

să-ţi scriu pe o rază de lună

când nopţii îi alungă abisul

şi tu nu mai vii ca o zână

laşi coşmarul să-mi bântuie visul

să-ţi scriu pe clipa ce bat

Sub talpa gândului, legile firii, din gene, clipesc,

Tăcute, lângă pleoapele serii, razele timide-ațipesc,

Frunzele ruginii valsează într-un decor de povești,

Toamna parfumează liniștea serii cu-arome îngerești.

Cu fuiorul transparent de raze, luna-și î