Blog

SONET PE STRUNE DE VIOARĂ

Îţi cânt sonetul pe strune de vioară,
timpul n-a mătuit amintirea nebună,
chiar dacă teama ne trage de mână,
acelaşi dor... parcă-ar fi prima oară.

Arcuşul alunecă pe-o muzica divină,
iar notele zglobii se-ncing intr-o horă
acordur

S-a mâniat Moartea pe mine:
"Peste trei zile vin la tine!"
Să-mi pregătesc sicriu şi groapă,
Căci pe pământ câinii mă-ndoapă.

Acolo-n pământ, afundată,
Să nu mă duc neparfumată,
Ori nefardată, negătită,
Că-n poartă voi fi izgonită.

Sprânceana arcui

Regret acum, că iată, trece vara,

Și vine iară toamna mohorâtă –

Ne vom plimba tristețea seara

Prin parcul plin de frunza doborâtă

De bruma toamnei nemiloasă,

Ce verdele-l va preschimba în pal –

Mai bine-am sta iubito-n casă,

Și ne-am lăsa purtați de al iu

XIII.

Mai trebuie oare să aştept

să-mi cadă bruma pe veşmânt

când totul curge clar, precis,

spre infailibilul mormânt?

XIV.

De ce mi-e oare-atât de greu

să urc de-acum spre primăvară

purtându-mi scheletul pe umeri

fără să-l simt o povară?

XV.

Mă mai întreb ne

Eveniment cultural

          Florentin  Smarandache: Mă consider om de știință,

                     dar în aceeași măsură și om de cultură

     Să vorbești despre Florentin Smarandache, trebuie să ai curajul unui luptător,

care, când intră în ring, să

Trimite-mi gândul tău în fiecare seară,
Eu visul îl voi transforma-n poeme,
Cum Făt-Frumos aduce primăvară
În poala-ndrăgostitei Cosânzene.

Sunt
semnul tău de carte 
pe care îl atingi la fiecare 
închidere şi deschidere 
a romanului.

4

Tobit o ţinea pe a lui, povestea cu o poftă nebună ce a păţit el acolo în război şi oamenii ascultau cu gurile căscate la balivernele lui. Cum ce, bbăăă, cum ce, le răspundea el, staţi să vedeţi, m-am trezit pe malul celălat al Donului cu hainele fă

Am lăsat caprele cu ceilalți băieți și m-am afundat pe cărările umbroase ale cimitirului să-l caut pe Tataia meu. Da... Tataia meu s-a dus la Domnul cât eram plecat la sanatoriu și eu nu știam...

Am trecut pe lângă niște morminte pompoase, cu cavou și

Am privit în ochii unei stele ce apunea,

pâlpâind, întru scorbura infinită a nopţii,

şi-am găsit umbra unei fericiri ucigaşe

ce mă pândea de câteva vieţi şi ceva.

Privirile noastre s-au întrepătruns

în bezna pustie şi rece

ca două cuţite ascuţite spre tim

Păşesc acum agale peste nisipul ud,
Ascult cum plânge valul sub pătura de nor,
Cum bate vânt sihastru prin stufărişul crud,
Iar, albii pescăruşi ca-n dans plutesc în zbor.

- Și? Ia ciripește, ce mai faci? îl întrebă Tutoi pe căpitan.
- Ce să fac? Ete, șî io p-aci, prin oraș, că pe-acasă mai rar. Tu cunoști viața mea, mmm... și după un timp de câteva secunde, oare, cine n-o cunoaște? În fine, n-are rost să-ți mai povest

Vara mea cu ochi senini,
Cu dudăie, flori și spini,
Spice aurii în lan,
Cum de vii tu, an de an?

În adolescenţă seara de iubire spune adevăr,

Farmecul strecoară în fiecare celulă mister.

Seara amândoi vedeau raiul frumuseţilor divine,

În zori se revedeau, râdeau, dar nu ştiau de cine.

***

Mergea ca un nor împins de vânt, fără ţintă.

Deşi era ca apa bu

Merg la Domnul Isus

De mult timp tot încerc

Să îmi iau rămas bun

Că vreau să mă-ntorc

Pe tărâmul străbun.

Astăzi iar am găsit,

Timp şi vorbe de duh

Și cu ele transmit

C-o să plec în văzduh.

Șapte ceruri sau nouă,

O să urc… sus mai sus!

Azi rămas bun vă spun

                             LA POARTA NORDULUI de RĂSĂRIT

                Avem nevoie de un Prinț Celest să privească în ochi Bucovina ?

   Frumusețe ?   E prea sărac cuvântul! Oameni ! Români ! Inventați cuvinte noi să poată mulțumi nevoia de e

poveste

pe apa morţii plutesc nuferi în zbor,

când ultimii fluturi mor;

umbrind păduri tu treci ca o taină,

în regeasca ta haină,

te chem mereu către gura lunii

să-ţi povestesc legenda pădurii,

poleită cu stele, luceferi, zefiri,

din basmul marii iubiri,

cu