Blog

ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână

şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
n

Dimineaţa îşi amplifică deşteptarea

cu degetele prinse de pervaz

o amestec cu încăpăţânarea

de-a nu mă trezi din prelungirea visului

alerg nebună oarbă printre gânduri

mă descoperă absurdă geloasă

pe o parte din tine

şi merg la întâmplare

prin spaima limite

Dintre tot ...


Dintre tot ce mă doare e o poartă,
niște pietre rămase în suflet,
blestemul de aripi ca soartă,
și versul din strofa, din pântec.

Dintre tot ce mă doare-i tăcerea,
lăsată la masă, sfânt loc,
trăirea buimacă și averea,
din lap

Noaptea mea nu are duşmani
duşmanii ei au murit,
o veghează un înger alb.
Iubirile-i toate au plecat
în trecut,
a rămas o simplă noapte
cu întunericul pe buze
şi acelea uscate
de atâta aşteptare
şi nesomn în singurătate.

Noaptea mea nu are duşmani
are

Iubirea ta... albă pasăre

minusculă

rotindu-se concentric

în făptura mea.

Iubirea mea... întinderea albastră

scăldând plaja sufletului tău

cu nisipuri aurii mişcătoare...

gânduri în noapte

se spânzură fântâna

de cerul înstelat,

șarpele casei mele

a adormit sub pat,

câmpia este tristă

și tace dinadins,

doar luna-și toarce mersul

pe aurul cel nins.

se-aud piane triste,

 bolnave ca de ciumă,

în cimitirul vesel

 dorm oasele de mumă

Stau cu capul pe tâmpla pământului,

adulmec sângele pur

cum gâlgâie prin venele

pline de viaţă,

îmi umplu cu frunze palmele

şi pornesc vânătoarea de iarbă.

Pe pielea ridată a lumii

dau de o câmpie aridă,

semăn câteva fire

şi pământul se cutremură

într-un spasm

Zboruri

Zburăm în oglindă, în lumi paralele,
ca vânt sau ca dor, în taine adieri,
și în fumuri și în ape ce vor să ne spele,
când vis prea smerit, când suave adieri.

Pe cerul albastru ne este mirarea,
când toamna ne doare tivită cu plângeri,

nu îmi este dor decât de cărți
cărțile acelea cu obraji roz
din care guști fericirea cu fiecare raft
și-ți umpli paharul la nesfârșit cu cerneală și gânduri
cu umbre și miros de tipar
cu flori presate și pagini ronțăite de șoareci

de iubirile din trec

Era în anotimpul acela pierdut în memorie
când fata cobora pe cărarea de pe deal,
o aşteptam la ştiubeiul din Luncăreasa.
În clipocitul rotund ca pietrele lui făcute colac
din care ţâşnea izvorul cu-n susur sferic,
aici mi-a dăruit întâiul sărut înfo

Am trăit prea mult...

când primăvara stăpânea Pământul

şi-am dorit, să simt zăpada sub sărutările tale.

Am murit cu frunzele în toamnă

şi inima, 

fără lumină şi culoare înalţă

prin flacăra căzută în ape,

taine, primăveri,

aceeaşi dorinţă.

Poezia-i arborele meu genealogic De pildă
azi îmi este bunic un epitet ceva mai zurliu
Iar bunică o metaforă pe cinste În mapă duc
Marea Neagră Pe valurile căreia am şi scris
ultimul poem de dragoste La prima oră ies
din oglinda conjugală ciufulit în

Vorbe aruncate-n ploaia din priviri, au pavat tăcerea înghesuită în

cotloanele minţii bete de noroiul uscat de arşiţa cuvântului dor.

Nimic nu pare că-l trezeşte din somnul de peste zi (stră)bătut de

drumuri, poteci, uliţe şerpuite spre suflet.

Ţigara

politică

noi am fost născuţi mereu între ideologii

între Hitler şi Stalin, între pace şi război,

ne-am aflat într-un paradox continuu ca o

barcă ce vrea să se scufunde şi nu poate

temerea în faţa propriilor temeri ne-a dat

curajul de-a supravieţui în isto

 Sunt prizonierul dragostei sublime

 Ascuns de-a ta suavă-mbratisare

 În temnița iubirii-n adâncime

 Iar cheile-s demult zvârlite-n mare.

 Atingerile tale-s diafane,

 Magnifice plăceri și dragi torturi, 

 Iar gura ta ce-mi da de dor frisoane

 Cătușe buzelo

Cerul a întins o perdea pictată pe alocuri, cu nori albi. Îi scutura

la intervale reglate de vântul şuierat printre trecători sau eu

am alergat prea tare să-mi prind timpul

şi credeam că e vară afară. Nu mai cunosc (ano)timpul sau dorul

de toamna mea

s-