Blog

Tu desenezi

Tu desenezi cu mine dansul
din anotimpul meu cu fructe,
un mers neînceput în valsul
cu mare dor, în doruri crunte.

Aș vrea să-mi fii fântână, sau o mare
în vadul ei rămasă fără valuri,
din ciutură cu apă, viața-ntreagă,
ești marea mea cea

Spulbera mintea în gânduri răsfirate

din fumul rotocoale trimis în zare

şi aştepta răspunsul din tăcere.

Tăcerea unui telefon fără fir,

deranjat tehnologic când stăcana  

de cafea, cândva aburindă,mi se scurge

pe gât şi zaţul se-mprăştie peste pietre.

P

NU VOI PUTEA...


Nu voi putea pleca vreodat'iubire,
din viața ta nu voi pleca nicicând,
voi modela iar vise-n nemurire,
m-aș zăvorî la poarta ta...sfânt gând.

Nu voi pleca, iubito, nicăieri,
de-aș fi un vultur, eu renunț la zbor,
îmi voi lega

E TOAMNĂ

E toamnă şi a căzut brumă,
Pe unde mi-au murit părinţii,
Mai vino, gândule, şi du-mă
Ca să mă rog pe la toţi sfinţii.

În tânguirea lor eternă
Şi umbra lor parcă mă mustră.
E- atât de dulce şi de ternă
Această linişte lacustră.

Doar timpul cade peste

Foşnea printre frunze, un gol de aer

din toamna aşternută, un vânt de culori.

Îmi purta gândurile spânzurate în privirea

plecată-n zborul sufletului. N-aveam somn.

Eram ţintuit de răcoarea nopţii…   

18.09.2014, ora 23,44’

mi se scurg printre degete

precum perlele de rouă

sfărâmate de sărutul soarelui.

Înalț mâini de lut să

pătrundă în abisul cerului -

rugă mută în ceasurile de

singurătate.

Mă învălui în privirea-ți

verde ca într-o mantie

înstăpânindu-te

în teritoriul virgin

al s

se clatină toamna

se clatină toamna-n

 spuza de nori

şi aripile ei se lasă

tremurate pe-o frunză,

amurgul e roşu,

orizontul doarme

pe-o costiţă de dor,

turme de stele

cad ca o vrajă

pe ape de nuferi,

iar luna visează

albastrele zări.

joi, 18 septembrie 2014

În pragul nopţii, cu privirea-mpreunată

a rugă, gândeam la lumina stelelor

ce vor să străpungă norii.  

Nu-mi dădeam seama dacă şi le-au ţesut

în pânza lor sau ochii mei erau împăienjeniţi.

Mă plimbam eu

sau doar dorul meu alerga nebun

în susul şi josul

Stau nopți...


Stau nopți întregi zidind o așteptare
curgând în ape din albastre zări,
clipe frumoase, dăruite-amare,
stau nopți și adun, tăcutele chemări.

Apus îmi pare răsăritul,
căci mă trezesc în zori cătându-mi vise,
în dangătul de nori

E construită în suflet şi cu suflet

şi o candelă mereu dă lumină paşilor

ce-mi poartă trupul spre locul nostru.

Tată.

Un loc ferit de toate privirile care iscodesc zarea.

Suntem doar tu, eu şi el-Sufletul. Nu ne lasă singuri

niciodată şi florile… Le ve

Curg amorţite sentimente

Pe raza soarelui domol

E toamna ce adoarme chiar cuminte

Lăsând arome de un gust amăgitor.

Aburul vieţii e confuz

Ea moartea ne-mpresoară

Dar va învinge aerul difuz

Pe care ea natura îl măsoară.

Berzele au uitat sa mai străpungă

Nemăr

Nu am crezut


Nu am crezut ce mi se întâmplă,
când simt minune și ascult,
sau bate inima la tâmplă,
urcându-i seva-n trunchi de lut.

Nu am crezut că îi așa mare
un dor stea, o mamă vis
nici grija-n zi, chiar lucrătoare,
cu porți deschise-n P

Albi de răcoarea toamnei se aştern norii

pe cerul meu albastru şi soarele îşi aruncă

razele peste ochi când înalţ privirea.

Se tulbură în puncte negre.

Mă zgârâie,

mă sâcâie,

mă calcă pe bătături mintea.

Încolţeşte gândul printre rânduri şi lupta contin

          PANSELUŢA DIN GRĂDINĂ

Dealuri multe, -mpădurite, pline de minunăţii:

Flori cu alese miresme presărate pe câmpii,

Dar o floare, o soplendoare, și ce parfuma miros!

Am găsit-o într-o vale, sub alunul cel umbros.

Nu ştiu cum a reuşit!... în poian

Ne-ndepărtăm mai mult pe zi ce trece,
Prăpastia tăcerii creşte între noi,
Lumină nu-i şi parcă-i mult prea rece
Cuvântul ce-mpărţea iubirea-ntre noi doi.

Colegi de-apartament, ne ocolim tăcuţi,
Să nu ne-atingem cumva din întâmplare,
Uitând de frumuseţea an

Duminicile ,toamna, au gust de tămâie,
Câmpia respiră dintre lanuri solemn,
Sus pe dealuri fură grauri gureşi din grâie
Cerul sculptează inimi livide în lemn.

Duminicile, toamna ,sunt grele, rotunde,
Frunzele galbene ţipă-n stol de cocori,
Ochiul vânăt al

Să torn amintirile peste mine, am fost aseară şi muzica

mă purta pe ringul de acum două decenii. Îmi tremurau

picioarele şi oasele se loveau între ele. Doar eu singur

între atâtea feţe „noi şi vechi erau toate”. Îmi părea că aveam  

senzaţia aia de no

Bunicul meu a fost un om rău

Avea vorba aspră, privirea tăioasă şi-un suflet hain; toţi se temeau de el! era om rău bunicul meu!
-Gherasime, fă cotarla aia să tacă, trezeşte găluştile! îi zicea bunica .
El ieşea val-vârtej afară, închizând uşa încetişo

Înalte şi subţiri îţi erau
picioarele,

de se ridicau până la gât
şi parcă în peniţă desenate
aveau pulpele şi coapsele-n palme.

Nurii îmi stăteau în ochi răbdători
puţin ascunşi şi rotunzi
ca marile mere coapte.

Cu privirea căzută din unghiuri,
că doar