N-a avut timp pentru mine aseară sau eu de el. Nicio secundă

nu i-am privit limbile cum trec. Eram prea ocupat şi supărat

că nu am clipele ce-mi trebuiau să recuperez trecutul. Vorbeam

pe repede înainte să apuc să stau şi să ascult amintiri, trăiri, v

O simplă ramură din gândurile mele se extinde departe în zare,
se-mprăştie, explodează şi contagiază Universul,
dintr-o dată, apare un cerc luminos care atrage prin energia sa
şi toţi mugurii de iubire se transformă într-o floare de dragoste,
devine

iubirea este un soi de chateaubriand /spumoasă ocazională/
dă dependenţă de gradul zero
dacă seisemele fac victime colaterale
iubirea cu certitudine îţi injectează
în ochi morfina revederii

Nu mi-e lumina...

Nu mi-e lumina încă istovită,
chiar dacă mi-e scăpată de sub pleoape,
către o zare-n doruri răvășită,
când străjuiesc alt dor ce-l țin aproape.

Adaug pașii mei în largul zării,
aceia care sper că mă vor duce
lumină sub pova

 nu ți-am mai scris de mult o poezie,

 pictând cuvântul în silabe-albastre

 culese-n zbor de dincolo de astre,

 la  ceas târziu, când ora este vie

 te las  să zbori, deși mi-e greu, iubite.

 mi-s  pașii-mpiedicati în clipa-aceea

 când începutul scris-a ep

Vinovat de iubire în toţi anii ăştia, mă aflu. O aruncam

în fiecare fâlfâire de aripi din zborul păsărilor de dor  

nebun, de albastru, până-n toamnă, cand plecau

în ţările calde şi eu rămâneam să-mi ling  

rănile lăsate în trup de zbateri de ochi

clip

Ce-amară e tăcerea, când ai gustat iubirea
Şi-i umedă şi te pătrunde pân' la os.
Lacrimi strânse-n suflet îţi plâng nefericirea
Căci cenuşie-i viaţa când pierzi ce e frumos.

Singurătatea-i rece când umbrele-şi întinde
Să te cuprindă ca-ntr-o mantie neagră

amintirile, hoarde barbare

hoarde barbare,

 amintirile vin peste noi,

mai ales peste vârsta a treia,

 tu, femeie, şi eu,

va trebui să ne retragem

 undeva

să estompăm timpul,

 să facem abstracţie de el

şi să plecăm într-o călătorie

 sentimentală

pe fondul

unei h

Îmi caut cuvinte

Îmi caut cuvinte, le pun drept hotare
din marea iubire, zăgazuri se rup
emoții și clipe se zbat în strânsoare
clădește iubito, din mine alt trup!

Și fă dorul nostru, atât de visat
o mare albastră țesută în noi,
izvoare să sece, pe țărm

Lacul aburind în zare,
Luna clară-n depărtare,
Frunze galbene pedestre
Fac decorul de poveste.

Roşul soare-n buza sferei
Înfloreşte ochiul terrei,
Şi cum merg eu pe cărare
Luna fuge, soare-apare.

Şi o ceaţă albă, deasă,
Voal de proaspătă mireasă,
Pasul

De ce visam

De ce visam, iubito, sub zori straini departe,
sub zambete ce-n noi inchid nemarginirea
si-n dorul tau tot drumul ne scrie cate o carte
sa rastignim pe veci, in suflete iubirea ?

De ce visam, iubito si marea si-apoi munti,
speranta ce-a ramas,

Gemeni

-Ce slăbiciune poate pune stăpânire pe-o mamă să-şi lepede pruncul, doar pentru că s-a născut fără picioare? şi ce putere şi credinţă în Dumnezeu a avut femeia fără de prunci care l-a înfiat? sau nu mai existau copii normali , întregi? ba da er

ÎN TRUNCHIURI... 

În trunchiuri clatinarea zilei, 
slujește- o frunză-n dunga ei, 
silabă tace-n linii moi copilei, 
flămândul dor, de dorul ei. 

Ce mut e jocul de pe cer, 
când nori coboară, gânduri taie, 
cum se întinde peste tot și pier, 
în vis

         LĂUTAR CU PLETE DALBE

-   Lăutar cu plete dalbe, tot mai tânăr îmi apari;

Dacă berea curge-n halbe la Matilda-n Grădinari.

Când mă uit în sânul ei,  tu mă urmăreşti, ţigane?

Din arcuş îţi ies scânteii, iar pe faţă ai broboane…

Văd în ochii tăi

Din aer aspir cu nesaţ dorul (cu)prins

între începutul şi sfârşitul din mine,

să fie unul şi acelaşi, un tot în primăvara

din toamna mea în care mi-am lăsat

cântul pescăruşilor albaştri să zboare

în (ne)cuprinsul tău. Orizontul din privire.     

13.0

Mă beau dintr-un potir de argint
moştenind sângele de la strămoşi
învolburat şi năvalnic,

în faţă c-un început de mileniu
aşezat în picioare de lut pe drumuri de piatră,
nu văd ce se mai poate întâmpla.

Izvoare aprinse de idei nasc lucruri năstruşnice